Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Goran Gajovic: „Este un sentiment frumos pentru mine să revin și să joc la Oradea”

Andrei Ilie

Andrei Ilie
20.12.2018

CSM CSU Oradea va întâlni pentru a 2-a oară în acest sezon pe SCMU Craiova. Partida va avea loc vineri, 21 decembrie, cu începere de la ora 19:00, în Arena Antonio Alexe.

Jucătorul formației oltene, Goran Gajovic, a vorbit în exclusivitate pentru Total Baschet despre meciul cu fosta sa echipă, CSM CSU Oradea: „Partida va fi una foarte dificilă deoarece Oradea joacă mult mai bine decât în prima parte a sezonului, atunci când i-am întâlnit pe teren propriu. Am pregătit bine această partidă și sper să arătăm un joc mult mai bun decât în etapa precedentă. Este un sentiment frumos pentru mine să revin și să joc la Oradea.”

Goran Gajovic este unul dintre cei mai buni jucători ai lui SCMU Craiova din acest sezon. Muntenegreanul a evoluat în 9 partide pentru formația craioveană și a acumulat medii de 14.8 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive și 2.2 intercepții în 32.9 minute/meci. Pentru Goran Gajovic este al 5-lea sezon petrecut în LNBM. Acesta a mai evoluat în România pentru BC Mureș Târgu-Mureș și CSM CSU Oradea. Alături de CSM CSU Oradea, Goran Gajovic a reușit să câștige campionatul în sezonul precedent.

Arbitrii desemnați pentru această partidă sunt: Bogdan Podar, Laszlo Bukuresti și Ionuț Moraru, în timp ce Viorel Constantinescu va avea rolul de comisar din partea Federației Române de Baschet.

Partida dintre CSM CSU Oradea și SCMU Craiova va fi transmisă în direct de Digi Sport 2.

*foto: Robyy Boros

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!