Stiri

Grecia se va putea baza pe serviciile lui Giannis Antetokounmpo la FIBA World Cup

Radu Bărăian

Radu Bărăian
17.02.2019

Prezent în acest weekend la Charlotte cu ocazia NBA All-Star Weekend, baschetbalistul grec al celor de la Milwaukee Bucks, Giannis Antetokounmpo, a declarat într-un interviu că va participa alături de naționala țării sale la FIBA World Cup 2019, competiție organizată în acest an în China. 

Chiar dacă în prezent Antetokounmpo se află într-un conflict deschis cu federația de baschet elenă, acesta și-a arătat disponibilitatea de a-și ajuta echipa națională la ediția din 2019 a Campionatului Mondial de baschet. Legat de acest subiect, superstarul NBA a menționat că doar o accidentare îl va putea ține de departe de competiția programată în perioada 31 august - 15 septembrie 2019 pe teritoriul Chinei. 

Grecia, fără aportul jucătorilor importanți din NBA sau Euroligă, este deja calificată la FIBA World Cup fiind prima în Grupa L în preliminarii într-o grupă cu Serbia, Germania, Georgia, Israel și Estonia. Grecii au un bilanț de 9 victorii și 1 înfrângere. 

Pentru Giannis Antetokounmpo o eventuală participare la turneul final din toamnă nu ar fi prima la un astfel de nivel, acesta fiind prezent de asemenea și la FIBA World Cup 2014 din Spania, atunci când Grecia a fost eliminată în faza optimilor de finală de către Serbia, scor final 72-90. 

Foto: greekreporter.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!