Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Grupa Galbenă: CSO Voluntari și Athletic Constanța se întâlnesc în etapa a 3-a

Radu Bărăian

Radu Bărăian
01.02.2019

Etapa cu numărul 3 din Grupa Galbenă a Ligii Naționale de Baschet Masculin programează un duel extrem de interesant între CSO Voluntari și ABC Athletic Constanța. Confruntarea este programată pentru ziua de sâmbătă, 2 februarie, cu începere de la ora 18:00, în Sala „Gabriela Szabo” din Voluntari. 

Înaintea acestei confruntări directe, prima din Grupa Galbenă, Voluntariul ocupă poziția a 3-a în grupă, având 1 victorie și 1 înfrângere. Ilfovenii au câștigat în fața celor de la Mediaș pe teren propriu, scor 105-97, respectiv au cedat pe terenul echipei venite din prima urnă valorică, Dinamo, scor 66-78. De cealaltă parte, Athletic Constanța a suferit 2 înfrângeri în debutul acestei grupe, 78-107 pe terenul celor de la Steaua, respectiv 61-97, acasă cu Dinamo București. 

CSO Voluntari și ABC Athletic Constanța s-au duelat de 6 ori până în prezent, timp în care gazdele de mâine s-au impus de 4 ori, în timp ce echipa de la malul mării a câștigat 2 meciuri. Cele 2 victorii ale constănțenilor au venit în stagiunea precedentă din Liga 1 de Baschet Masculin, în timp ce victoriile ilfovenilor au venit toate în acest sezon, în prima fază a stagiunii regulate, GVB, atunci când Voluntariul s-a impus rând pe rând cu 95-68, 84-74, 76-69, respectiv 67-65. 

Trupa antrenată de Eugen Ilie are la prima vedere toate atuurile de partea ei înaintea acestui meci, avantajul terenului propriu, rezultatele din meciurile directe din această stagiune, dar și un lot mai puternic din punct de vedere valoric. Cu toate acestea însă, formația din Constanța are sete de victorii, fiind dornică să obțină primul succes din Grupa Galbenă. 

Disputa de mâine de la Voluntari va fi arbitrată de un trio format din Sefer Bedir, Dragoș Barbu și Andrei Bădilă.

*Foto: Facebook CSO Voluntari 2005 Secția de Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!