Stiri

Horia Păun și Adrian Voinescu, în comisiile FIBA Europe

Andreea Vlase

Andreea Vlase
19.06.2019

Luni a avut loc la Munchen prima ședință a Board-ului FIBA Europe ales la finalul lunii mai pentru perioada 2019-2023. S-au votat cei trei vicepreședinți, printre care a fost aleasă și Carmen Tocală, Comitetul Executiv și componența comisiilor permanente, în care au intrat Horia Păun și Adrian Voinescu.

Primul vicepreședinte va fi francezul Jean-Pierre Suitat, iar celelalte două posturi de vicepreședinte vor fi ocupate de Carmen Tocală și John Goncalves (Gibraltar). Cei trei vor face parte și din Comitetul Executiv, alături de președintele Turgay Demirel, trezorierul Karl Thaller (Austria), Jorge Garbajosa (Spania), Natalia Galkina (Rusia), Ivan Bodrogvary (Ungaria) și Asterios Zois (Grecia).

A fost aleasă și componența comisiilor permanente pentru perioada 2019-2023. Horia Păun, președintele Federației Române de Baschet, va face parte din Comisia de Competiții FIBA Europe, iar Adrian Voinescu din Comisia Tehnică. Horia Păun a făcut parte din Comisia de Competiții și în precedentul mandat, în care Carmen Tocală a fost președintele Comisiei Feminine.

Neamțul Wolfgang Brenscheidt va conduce Comisia de Competiții. Pe lângă Horia Păun mai sunt membri în această comisie: Yann Barbitch, Maurizio Bertea, Henrik Dettmann, Elisabeth Egnell, Ibrahim Erkan, Pinhas Yair Gershon, Paata Guraspauli, Jose Ignacio Hernandez, Radoslav Nesterovic, Dino Radja, Igor Rakocevic, Oleg Ushakov, Yury Vouk și Jiri Welsch.

Bulgarul Georgi Glushkov va fi președintele Comisiei Tehnice. Adrian Voinescu îi va avea colegi în această comisie pe Shmuel Bachar, Jesper Brixen, Volodymyr Drabikovskyi, Patrick Flament, Zsolt Hartyani, Michal Konecny, Orlin Nikolov, Arnis Ozols, Miguel Angel Perez Niz, Kestutis Pilipauskas, Gjorgi Piperkov și Goran Radonjic.

Ceilalți președinți de comisie sunt:

-Comisia de Finanțe: Karl Thaller (Austria);

-Comisia feminină: Nastassia Marynina (Belarus);

- Comisia legală: George Kartvelishvili (Georgia);

- Comisia tineret: Matej Erjavec (Slovenia);

- Comisia țări mici: Bernard O'Byrne (Irlanda).

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!