Hristu Șapera: „Trebuie să luăm lucrurile pozitive din acest meci”


BCMU Pitești a cedat pe teren propriu în fața celor de la BC SCM Timișoara

Formația argeșeană s-a văzut înfrântă în disputa de acasă cu BC SCM Timișoara, scor 79-84. La conferința de presă ce a urmat meciului, antrenorul Piteștiului, Hristu Șapera, a vorbit despre partida pierdută și despre viitorul echipei sale:

Un meci dificil așa cum ne așteptam, un meci în care noi am depus un efort considerabil și am încercat să contracarăm absențele pe care le aveam demult prin determinare, prin mai mai multă implicare în joc a unor jucători și am încercat să facem o oarecare rotație mai lungă. Cred că am fost aproape, sunt mulțumit de efortul pe care l-au depus jucătorii, chiar și de jocul pe care l-am făcut pe alocuri. Este adevărat că Timișoara a marcat în momente importante aruncări foarte importante dar acest lucru vine și cu o prospețime mult mai mare a jucătorilor pe care îi ai. A trebuit să jucăm foarte multe minute cu anumiți jucători. Am jucat cu Nick Russell 30 de minute, Aco Kostovski a jucat 34 de minute, Porter Troupe 37 de minute, Agafonov 38 de minute. Din păcate este necesar acest lucru pentru a încerca să câștigi împotriva unor echipe bune care joacă în rotație completă. Trebuie să luăm lucrurile pozitive din acest meci, faptul că am reușit să revenim, faptul că am avut momentele în care am dominat jocul și clar cu mai multă limpezime și cu un aport mai bun de pe bancă vom fi mult mai competitivi.

Vorbind despre situația accidentaților, Șapera a spus:

În acest moment contează foarte mult absența lor în meciuri, deoarece aceste drumuri și aceste perioade foarte scurte de timp între meciuri obosesc echipa și atunci e foarte greu ca fiecare de la meci la meci pe măsură ce se adună aceste meciuri, acum sunt cinci meciuri pe care le-am jucat într-un roster limitat. Oboseala se adună, noi trebuie să înțelegem acest lucru, eu sper ca jucătorii accidentați să revină cât mai repede posibil și să putem să abordăm următoarele partide într-o rotație mai lungă.

Fiecare decizie pentru revenirea în teren a fiecăruia dintre jucători este o decizie de la zi la zi, de la meci la meci. Sperăm să îl recuperăm pe Matti Nuutinen, sperăm să îl recuperăm pe Jonathan Person și ulterior să îl avem și pe Titus Nicoară. Dar e un lucru pe care îl urmărim cu staff-ul medical și încercăm să facem tot ce se poate pentru a-i avea apți.

Referitor la următoarele două partide, tehnicianul a declarat:

Noi vom avea două meciuri acasă importante pentru noi cu Oradea și cu Steaua, este posibil ca una dintre aceste două echipe să fie adversarul nostru în play-off. Din punctul acesta de vedere va trebui să ne recuperăm jucătorii și să ne jucăm șansele în special în meciurile de acasă. Pe de altă parte, este important să ne luptăm în fiecare meci indiferent de situație. Evident, este mai dificil să joci al doilea meci într-o săptămână cum se va întâmplă când jucăm cu Sibiul, dar acesta este programul și trebuie să ne conformăm. Eu zic că până acum ne-am luptat în fiecare meci, suntem și vom fi competitivi și eu sunt foarte încrezător în această echipă în momentul în care vom avea lotul complet.

*Foto: Răzvan Păsărică/sportpictures.eu



Vizualizează pagina personală a antrenorului Hristu Șapera
Citește ultimele știri despre BCM U FC Argeș Pitești
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre BCM U FC Argeș Pitești vs SCM Timișoara

Valentin Todea, Mara Mihăilescu / 11 April 2018 / 21:25


Galerie foto


andrac Sapera
0 
E clar ca e greu ca antrenor sa nu ai la dispozitie jucatori importanti. Daca sezoanele trecute altii au avut probleme cu accidentarile, anul asta noi am prins ghinionul asta. Hai Pitesti. 
11 April 2018 23:29

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Radu Țoancă: „Am plătit o parte din suma datorată. O să continuăm de marţi încolo”
Directorul de la SCM Timișoara crede, în proporție de 99%, că echipa va fi în LNBM  
Bogdan Țibîrnă se întoarce la națională dupa o pauză de 2 ani
Pivotul Oradiei completează lotul preliminar al României pentru meciurile din precalificările EuroBasket 2021 
CSO Voluntari se desparte de Eugen Ilie
Ilfovenii au fost la un pas să intre în playoff-ul LNBM în sezonul recent încheiat 
Cristian Achim va bifa al 11-lea sezon pe banca lui CSM CSU Oradea
Campioana României are și trei jucători sub contract pentru sezonul 2019/2020 
SCM U Craiova va juca în FIBA Europe Cup și va debuta astfel într-o competiție la nivel continental
CSM CSU Oradea și CSU Sibiu s-au înscris pentru participarea în Basketball Champions League 
Sabin Cîrstoveanu se alătură lui CSO Voluntari
Alți patru jucători au fost confirmați de gruparea ilfoveană 
Radu Țoancă: „Decizia primei instanțe era executorie, dar nu definitivă. Ne-a fost frică să o punem în aplicare”
Directorul SCM Timișoara spune că clubul va plăti acum că există decizia definitivă, dar sunt emoții pentru lichidități 
Andrei Mandache, cel mai bun baschetbalist român în sezonul 2018/2019 – eurobasket.com
Nandor Kuti, cel mai bun jucător U23, Dragoș Diculescu – jucătorul cu cel mai mare progres 
Curtea de Apel a respins definitiv cererea făcută de SCM Timișoara
Clubul de pe Bega trebuie să plătească până pe 15 iunie banii datorați foștilor jucători 
eurobasket.com - Echipele ideale ale LNBM, sezonul 2018/2019
Care sunt surprizele decise de reputatul portal de baschet 
0 
Intr-adevar nu este intr-o forma prea buna, vine dupa o accidentare grava si o perioada lunga in care nu a jucat. Deocamdata e doar inclus in lotul largit si nu cred ca ii va lua locul lui Cate si Olah.
Oricum, ca si a 3-a varianta pe pozitia de pivot nu vad alta optiune mai buna... poate Calenic de la Dinamo. Eu ma bucur pentru el ca are ocazia sa mai joace sa se puna pe picioare. 
click pt. Articol 16 June 2019 12:48
studentU zi libera
0 
la nivel national 
click pt. Articol 16 June 2019 12:27
unguru1432 hmmm...
0 
dat fiind faptul, ca astia numai de buna credinta nu sunt (nefiind la prima abatare), de marti incolo poate fi oricand sau niciodata...


 
click pt. Articol 16 June 2019 12:09
0 
Cei din FRB ar trebui fie foarte stricti in acest caz si sa le dea unda verde doar dupa ce si-au platit in totalitate datoriile.

Daca ii vor accepta doar cu o plata partiala, sunt convins ca iar vor face magarii si nu vor plati si restul. Cei din conducerea SCM au dovedit ca nu sunt de buna credinta si neseriosi.  
click pt. Articol 16 June 2019 11:53
tanaseb Timisoara
0 
Sincer sa fiu, in urma datoriilor de ani de zile, nu v-as vedea inscrisi in prima grupa. As baga Voluntariul. 
click pt. Articol 16 June 2019 10:40
0 
De ce nu de luni incolo? Asteptati ca frb sa va dea marti ok-ul in campionat ca dupa sa o lasati mai moale cu datoriile.  
click pt. Articol 16 June 2019 10:36
76ers Da..
0 
Logic si pe merit vorbind, mi se pare aproape imposibil ca acest lucru sa se intample, adica echipa care anul trecut a fost eliminata in turul 2 pentru FIBA si care sezonul acesta a terminat pe locul 3 nici nu ar trebui sa intre in discutii pentru wildcard si totusi din auzite pare foarte probabil sa se intample. Ar fi un pas mare si foarte important pentru baschetul romanesc daca se intampla dar asta s-ar putea sa aduca si investitii majore la Cluj si e posibil sa omoare campionatul intern...
Despre Virtus, momentan nu au semnat niciun angajament cu BCL sau EuroCup insa spre binele lor ar fi sa renunte la EuroCup sau chiar la amandoua. Plecarea din BCL in favoarea EuroCup le-ar pune o eticheta destul de urata deoarece sezonul trecut au fost ajutati cu un wildcard in BCL si s-ar putea alege si cu niste amenzi destul de serioase si probabil FIBA va mai gasi si alte metode sa ii "pedepseasca"  
click pt. Articol 15 June 2019 19:54
0 
Scuze, Achim si nu Achil cum am tastat gresit . 
click pt. Articol 15 June 2019 15:26
vass bela Bravo !
0 
Cand in finala ligii Achil l-a introdus pe teren, a reusit marea performanta ca la nici o aruncare sa nu nimereasca inelul sau panoul . Vazand, aceste performante, federatia a hotarat sa-l cheme de urgenta la nationala, deci merita un mare Bravo, nu-i asa ?! 
click pt. Articol 15 June 2019 15:24
gyke @76ers
0 
Doar una dintre Partizan sau Unics va primi wildcard de Euroligă, iar de Virtus eu știu că au refuzat BCL pentru Eurocup, deci mai există un singur loc liber. Da, Clujul a aplicat, dar în acest moment șansele sunt mici. Dar dacă veți reuși, va fi grozav și pentru baschetul românesc.  
click pt. Articol 15 June 2019 00:08