Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Hristu Şapera: "Cred că în acest meci am arătat caracter"

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
17.11.2013

Sapera

BCM U Piteşti a câştigat un meci important în vederea accederii în play-off. Echipa argeşeană a trecut pe teren propriu de U Mobitelco Cluj-Napoca cu scorul de 92-77, în cadrul etapei a opta a Ligii Naţionale de Baschet masculin.

Hristu Şapera a vorbit despre succesul obţinut de echipa sa.

Legat de meci, ce ne puteţi spune?

Eu nu am foarte multe de spus. Cred că am fost puţin puşi cu spatele la zid după înfrângerea cu Energia Rovinari şi am reacţionat aşa cum ştim şi aşa cum putem, ca o echipă. Cred că după acest meci ni s-a spus că nu suntem o echipă, iar în meciul cu U Mobitelco am avut 46 de recuperări, cred că am avut 17 assist-uri şi aproape toţi jucătorii care au intrat în teren au punctat. Eu zic că asta înseamnă un joc de echipă. Cred că în acest meci am arătat caracter şi aceasta este faţa pe care vrem să o avem la echipă.

Această victorie vine bine, după două partide mai puţin reuşite...

Eu am spus şi înaintea acestui meci şi am spus de când am venit aici, acest campionat nu se rezumă la o bătălie. Este un adevărat război şi fiecare victorie este deosebit de importantă, mai ales cele obţinute acasă. Ne interesează foarte mult acest aspect şi cred că această victorie este una normală, de două puncte, care ne menţine în acea cursă pentru play-off.

Cu cei de la Cluj ce credeţi că s-a întâmplat în această partidă?

Cred că am avut 46 de recuperări, cred că am avut 17 assist-uri şi cred că am marcat 93 de puncte cu 8 jucători. Pentru cine urmăreşte şi înţelege baschetul, înseamnă mult. 

La ce vă referiţi când spuneţi că aţi fost puţin puşi la zid?

Cred că am trecut de la a fi o echipă lăudată pentru jocul colectiv, la o echipă de individualităţi, ceea ce nu este adevărat. 

Cum vedeţi seria următoare de partide?

La fel. Am câştigat un meci, am câştigat o bătălie, războiul este în continuare foarte lung. Nu putem să facem nuntă la o victorie şi înmormântare la o înfrângere. Avem multe de făcut în acest campionat, ne dorim foarte mult să facem performanţă aici, ne dorim să avem acest public alături de noi la sală, aşa cum a fost astăzi, cum l-am simţit. Pe această cale vrem să le mulţumim şi să le spunem că îi aşteptăm în continuare şi că facem toate demersurile pentru a avea parte de un spectacol plăcut.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!