Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Hristu Șapera: „Sunt foarte mulțumit că am dominat. Am avut 30 de pase decisive”

Eduard Popa

Eduard Popa
17.01.2018

hristu sapera bcm u pitesti

BCM U Pitești a dominat partida cu Phoenix Galați, scor 103-73, în etapa a XIV-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Argeșenii au reușit o prestație excelentă, oferind inimoșilor suporteri alb-violeți un baschet pe alocuri extrem de spectaculos. Acest lucru a fost remarcatul și de tehnicianul Hristu Șapera:

„Am făcut un meci bun și sunt mulțumit de evoluția jucătorilor noștri. Îi felicit pentru jocul prestat și pentru atitudinea și plăcerea de a juca în echipă. A fost un meci spectaculos, pe care l-am dominat și în care jocul nostru colectiv a funcționat foarte bine. Mă bucură faptul că deja avem mai multe meciuri în care am arătat un joc bun și, în afară de cel cu Clujul, am reușit și să câștigăm. Din nou am avut 30 de pase decisive, ceea ce înseamnă foarte mult. Galațiul a încercat să pună presiune pe tot terenul, însă noi am avut o bună circulație e mingii și am marcat puncte ușoare din această situație. Mai mult, am marcat 100 de puncte și am primit doar 70. Am putut da minute tuturor jucătorilor de pe bancă. O mențiune specială pentru Marius Ciotlăuș care a făcut cel mai bun meci al lui din acest sezon și a arătat mult mai multă consistență în joc.”

, a comentat „Șapi” pentru site-ul oficial al clubului.

Antrenorul alb-violeților a vorbit și despre numeroasele probleme de lot pe care le-a întâmpinat înainte de duelul cu Phoenix și susține că acestea ar putea avea un efect important asupra jucătorilor săi pe viitor:

„Suferim în continuare în ceea ce privește lotul de jucători. Matti și Porter nu s-au antrenat decât în preziua meciului și majoritatea antrenamentelor le-am făcut în opt sau nouă jucători. Practic avem un lot de 11 și, pe lângă cei doi, Lucian Chirof nu se poate antrena, deci suntem 8 jucători. Ne-a ajutat la antrenamete în acestă săptămână Sabin Cîrstoveanu care, fiind în vacanța școlară, s-a pregătit cu noi cu acordul celor de la 4Sports. Totuși, el va trebui să plece înapoi la echipa lui. Oricum, atitudinea tuturor a fost foarte bună, dar această situație lasă urme pentru că trebuie să forțăm anumiți jucători să evolueze și să se antreneze accidentați, iar alții trebuie să compenseze problemele lor. Urmele acestor lucruri se vor vedea pe viitor mai ales că ne așteaptă un program foarte încărcat. Dragoș Onea a plecat și noi avem în continuare 5 străini în lot. Există mai multe variante, sper să se realizeze, dar avem nevoie să se întâmple aceste lucruri cât mai repede pentru că fiecare zi care trece contează.”

Etapa viitoare BCM U Pitești va întâlni în deplasare SCM U Craiova, o echipă care la rândul ei se află în creștere de formă, lucru observat și de Șapera:

„Avem în față o deplasare foarte dificilă la Craiova. Vom întâlni o echipă cu o calitate ofensivă extraordinară și cu o sală care îi ajută foarte mult. Sunt foarte buni acasă și noi trebuie să fim foarte atenți în special la jocul nostru defensiv.”

Meciul dintre BCM U Pitești și SCM U Craiova se va juca luni, 22 ianuarie, de la ora 17:45.

*foto: Gabriel Pintilei/ facebook BCM U Pitești

1 comentariu la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Renan :

    Lot
    Hristu spune mereu de banca scurtă pe care o avem. Spune că variante sunt, conducerea de ce nu face un efort pentru legitimarea unui nou jucător pe 4 5? Acum e momentul, vin meciuri grele, în 1 6 se joaca din 3 in 3 zile si va fi foarte greu sa rezistăm așa.

    cu 6 ani în urmă (17.01.2018) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!