Stiri

INEDIT. O fostă jucătoare în România la Sepsi și ICIM, în naționala de handbal a Statelor Unite

Radu Bărăian

Radu Bărăian
24.12.2017

Cu siguranță suporterii echipelor Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și ICIM Arad, dar și majoritatea iubitorilor baschetului feminin din țara noastră, își aduc aminte cu mare plăcere de Jence Rhoads. O americancă înaltă, frumoasă și extrem de serioasă, care a ajuns în România în 2012 și a plecat în 2014 cu o cupă câștigată și cu titlul de vicecampioană a României obținut alături de ICIM Arad. 

Medalia de argint pusă la gât în 7 mai 2014 avea să fie ultima pentru sportiva de peste ocean din postura de baschetbalistă, aceasta urmând să ia o decizie surprinzătoare și anume să aleagă o reprofilare atipică în lumea sportului. Mai exact, Jence avea să devină jucătoare profesionistă de handbal, făcând incredibil de ușor trecerea de la poziția de conducătoare de joc la cea de centru pe marginea semicercului de 6 metri. Jence Rhoads s-a născut în 31 decembrie 1988 în Slippery Rock, S.U.A, având 1.80m în înălțime. 

Povestea inedită a acestei sportive începe în 2007 și continuă până în 2011 în echipamentul celor de la Vanderbilt University, timp în care baschetbalista a scris istorie, fiind singura jucătoare all-time de la respectiva universitate care a strâns peste 1.100 de puncte marcate, peste 500 de pase decisive și peste 400 de recuperări.

Un adevărat super-star în perioada petrecută la Vanderbilt University

Prestațiile solide din anii anteriori nu au rămas nerăsplătite pentru Jence Ann, în 2011 semnând primul ei contract profesionst în Islanda, acolo unde, la finalul sezonului a fost declarată cea mai bună conducătoare de joc. Ulterior a ajuns în România la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, echipă pentru care a jucat în sezonul 2012-2013, iar mai apoi în 2013-2014 s-a transferat la Arad, acolo unde a realizat cele mai bune performanțe ale sale. Despre perioada petrecută în România vom reveni cu mai multe detalii în cele ce urmează. După despărțirea de ICIM, americanca s-a întors în țara natală, iar mama sa Melinda Rhoads, o veritabilă handbalistă, componentă a naționalei S.U.A la Olimpiada din 1984, i-a făcut propunerea să se reprofileze încet spre handbal. Jence avea deja o bază a handbalului în spate, iar calitățile sale strict sportive nu puteau fi contestate. Așadar, după câteva luni de antrenamente alături de echipa Auburn University și încurajări primite din partea Melindei, Jence a fost invitată la un trial al naționalei de senioare a Statelor Unite, unde s-a descurcat mai mult decât onorabil, fiind astfel invitată să îmbrace echipamentul S.U.A, echipă la care este convocată și în prezent constant. 

Revenind la perioada petrecută pe teritoriul țării noastre, Jence Rhoads și-a demonstrat imediat calitățile în echipamentul formației din Sfântu Gheorghe, devenind într-un timp foarte scurt o jucătoare extrem de iubită și respectată de toată lumea. Americanca a jucat 28 de meciuri pentru Sepsi în campionat, timp în care echipa a terminat sezonul regulat pe locul 4, iar în play-off a fost eliminată în primul tur de către CSU Alba Iulia. La nivelul Cupei României, Sepsi cu Rhoads în angrejanul de bază a ajuns până în semifinale, fiind învinse în finala mică de ICIM Arad, formație care pusese deja ochii pe eroina noastră și care avea să ajungă la ICIM în sezonul următor. Și de această dată experiența și seriozitatea și-a spus cuvântul în cazul lui Jence, care într-un timp foarte scurt a devenit un pion de bază în lotul grupării arădene. Rezultatele nu au întârziat să apară, ICIM Arad a cucerit Cupa României după o finală câștigată în fața lui Sepsi, fosta echipă a americancei, scor final 67-61. În campionat, gruparea din Arad pur și simplu a defilat, câștigând detașat sezonul regulat cu un bilanț de 25 de victorii și o singură înfrângere. Rhoads și colegele sale ținteau titlul și părea că nimeni nu le poate sta în cale. În primul tur de play-off au dispus de Timișoara, iar în semifinale au dispus în două meciuri din nou de Sepsi Sfântu Gheorghe. Avea mai apoi să urmeze marea finală cu rivala din Târgoviște, care, în urma a 4 partide extrem de echilibrate s-a impus cu 3-1 la general, devenind noua campioană a țării, în timp ce Aradul și Jence Rhoads au cucerit argintul, reamintim, aceasta fiind ultima medalie din postura de jucătoare de baschet a sportivei din S.U.A. 

Cifrele de-a dreptul impresionante ale lui Jence Rhoads în cei doi ani jucați în România: 

Din 2014 și până în prezent, handbalista profesionistă se pregătește zi de zi în cadrul programului celor de la Auburn Residency, iar de atunci nu a lipsit la nicio convocare a reprezentativei de senioare a Statelor Unite. Într-adevăr, handbalul nu este cel mai popular sport în S.U.A, fiind la ani lumină de rezultatele baschetului de exemplu, însă naționala participă deseori la competiții importante. Ultima participare oficială a echipei naționale de handbal feminin a S.U.A. s-a consemnat în vara acestui an, la Jocurile Panamericane organizate la Buenos Aires, acolo unde Jence Rhoads și colegele sale au încheiat competiția pe locul 5 cu 3 victorii și 3 înfrângeri, fosta baschetbalistă, actuala handbalistă fiind a 3-a marcatoare a Statelor Unite în turneu cu 18 reușite. 

Jence Rhoads, la finalul meciului câștigat de S.U.A în fața Columbiei, 31-17, joc în care ex-baschetbalista a marcat 2 goluri

În prezent, S.U.A. se pregătește intens pentru meciurile din decembrie 2018 împotriva reprezentativei similare a Canadei din cadrul calificărilor la Jocurile Panamericane din 2019. De curând, handbalista care va împlini în curând 29 de ani, s-a aflat alături de echipa națională în Franța acolo unde au disputat o serie partide amicale, Jence fiind principala marcatoare în cele două eșecuri suferite în fața Belgiei. 

*Foto: Gyurko-Henning Balazs @CrowSecurity / Facebook Jence Ann

*Video: YouTube Das Handball / YouTube 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!