Ediția 2017-2018 a Ligii Naționale de Baschet Masculin s-a încheiat cu victoria lui CSM CSU Oradea, formație ce a devenit campioană pentru a doua oară în ultimii trei ani. În acest sezon, trupa pregătită de Cristian Achim își dorește să repete performanța din 2018 și să câștige din nou titlul.

Cu toate acestea, CSM CSU Oradea s-a confruntat cu o sumedenie de probleme de lot, o parte venind din cauza accidentărilor și o altă parte fiind provocată de alte motive. Drept urmare, oficialii clubului bihorean au fost nevoiți să se orienteze foarte rapid și să aducă înlocuitori pentru a nu rămâne descoperiți.

Un astfel de transfer este Nikola Markovic. În vârstă de 29 de ani, extrema de forță originară din capitala Serbiei a venit la Oradea de la Stal Ostrow Wielkopolski. Markovic s-a adaptat rapid la stilul de baschet din România și a înregistrat până în acest moment medii de 12.2 puncte, 5.2 recuperări și 2.8 pase decisive.

Recent, baschetbalistul sârb a făcut cunoștință cu unul dintre cele mai mari derbiuri din ultimii ani: CSM CSU Oradea – U-BT Cluj-Napoca. Markovic s-a achitat foarte bine de sarcinile sale și a fost aproape de un double-double, terminând în cele din urmă partida cu 11 puncte și 8 recuperări.

După acest meci, jucătorul de 2.08 m a acceptat să ofere un interviu pentru TotalBaschet iar noi am profitat de această oportunitate și l-am „bombardat” cu o mulțime de întrebări pe subiecte foarte variate. A ieșit un material destul de lung așa că am decis să îl împărțim în două și astăzi vă oferim prima parte a interviului.

Q: Salut, Nikola. Cum te-ai prezenta în câteva cuvinte?

A: Sunt Nikola Markovic și provin din Belgrad, Serbia. Am jucat baschet de când mă știu, toată viața mea. Oamenii care urmăresc baschetul știu că am evoluat trei sezoane în Grecia și două în Polonia. Înainte am mai jucat în țara mea natală, în Serbia, și acum în România.

Q: Cum ai început să joci baschet?

A: În acea perioadă, naționala noastră avea rezultate extraordinare. La sfârșitul anilor '90, respectiv începutul anilor 2000 ei câștigau multe campionate. Prin urmare, foarte mulți copii încercau să fie ca ei. Nu era ca acum. Astăzi copiii sunt mult mai atrași de televizor, tablete și jocuri video. În acea perioadă, când am crescut eu, noi eram atrași de sporturi și în special de baschet. Așadar, am început să joc cu prietenii de pe la 8-9 ani. Jucam baschet în fiecare zi și mai târziu când aveam 10 sau 11 ani am început să merg la antrenamente. Deci joc de aproape 20 de ani.

Q: Cine era modelul tău?

A: Jucătorul meu favorit atât la început cât și acum este Dejan Bodiroga. Mi-a plăcut mult de el. Flexibilitatea lui, el putea să joace pe aproape fiecare poziție cu excepția, probabil, a 5-ului, cea de pivot. Avea aruncare bună, dribling, era clutch și, cu siguranță, a fost unul din eroii țării la acel moment.

După cum a declarat, Markovic a crescut într-o perioadă în care baschetul european a început să se dezvolte din ce în ce mai tare și un mare merit îl au țările din fosta Iugoslavie, care au fost recunoscute pentru sportivi excelenți. Dejan Bodiroga, fost jucător la Real Madrid, Panathinaikos și Barcelona, a fost modelul baschetbalistului din lotul lui Cristian Achim iar acesta i-a călcat pe urme. Nikola Markovic a jucat la naționala Serbiei la mai multe grupe de juniori și a obținut trei medalii de culori diferite alături de aceasta (Spania, 2007 – aur la Campionatul European U18; Turcia, 2013 – argint la Jocurile Mediteraniene; Rusia, 2013 – bronz la Universiadă).

Q: După câțiva ani ai fost chemat tu însuți la echipa națională și ai jucat la Universiadă. Cum a fost acea experiență?

A: Da, da, da. De la nivelul U16 și până la facultate am jucat la națională. Am fost foarte aproape și de echipa de seniori, au fost câteva zvonuri că vom fi convocați sau eu, sau Bircevic (n.r. Stefan Bircevic, în prezent joacă la Baskets Bonn), sau Kalinic (n.r. Nikola Kalinic, evoluează la liderul Euroligii, Fenerbahce Istanbul) dar la acel moment, antrenorul l-a ales pe Kalinic pentru că avea nevoie de cineva care să poată juca atât poziția 3 cât și poziția 4. Eu eram mai mult atunci un 4 pur și de-abia în ultimii ani am început să joc și poziția 5. Am avut acea șansă dar până la urmă am fost la lotul național la multe categorii de juniori. Prin urmare, a fost o experiență bună.

Q: Ce a însemnat pentru tine să joci la echipa națională?

A: A fost extraordinar, am iubit acea perioadă. De îndată ce terminam sezonul plecam la echipa națională, unde aveam antrenamente toată vara. Mă antrenam împreună cu prietenii, pregătindu-ne pentru campionate. Știi, te simți foarte mândru să ai oportunitatea de a purta tricoul echipei naționale și de a-ți reprezenta țara în acest fel. De aceea, pentru mine, a fost o experiență grozavă și îmi lipsește mult acea perioadă.

Q: Atât voi, sârbii, cât și croații sunteți recunoscuți pentru că aveți o mentalitate bună pe teren, pentru că vă luptați. Consideri că aceasta este una dintre calitățile tale principale?

A: Da, aceasta este una din calitățile mele: faptul că vreau să câștig fiecare joc. Nu pot să aleg cum să câștig dar îmi doresc să câștig. Dacă trebuie să mă lupt mai mult, să joc mai agresiv sau să alerg mai repede nu știu, îmi doresc doar să găsesc o cale de a învinge în fiecare meci. Prin urmare, cu siguranță, cred că am o mentalitate de câștigător și devin foarte nervos atunci când pierdem sau când jucăm prost. Până acum, a fost bine.

Q: Cum reacționezi atunci când pierzi?

A: Atunci când eram mai tânăr deveneam foarte supărat și nervos. Dar acum am evoluat, am 29 de ani, aproape 30, și nu mă mai exprim la fel de mult. Dar în continuare dacă ceva rău se întâmplă sau dacă pierdem este greu. Știi, baschetul este un joc al emoțiilor, este un roller-coaster emoțional. Într-un meci poți să ai multe suișuri și coborâșuri. Devii nervos, devii fericit, devii stresat. Oamenii care urmăresc din tribune cred uneori că este ușor dar atunci când te afli personal în acea situație este foarte stresant. Desigur, de cele mai multe ori este o bucurie însă atunci când te aperi prost, ratezi o aruncare sau se întâmplă ceva rău, atunci devii stresat. Cu toate acestea, aceste sentimente fac parte din baschet.

Nikola Markovic și-a început cariera la FMP Zeleznik în Serbia și pe parcurs a jucat și pentru echipe puternice precum Crvena Zvezda (Steaua Roșie Belgrad), PAOK Salonic, Trefl Sopot sau Stelmet Zielona Gora. În Serbia și Grecia, jucătorul lui CSM CSU Oradea a avut parte de suporteri fanatici care au rămas în inima lui Markovic.

Q: Relația dintre jucători și fani este foarte importantă. De-a lungul carierei tale de baschetbalist, fanii cărei echipe te-au impresionat cel mai mult? Știu că ai jucat o perioadă și la Crvena Zvezda.

A: Da, am fost foarte norocos să joc la niște formații ce au avut fani extraordinari. În Serbia, am evoluat la Steaua Roșie care are niște suporteri incredibili. Știi, când 7000 de persoane vin în arenă simți că poți să sari peste coș datorită energiei și adrenalinei pe care ți-o dau. A fost o nebunie, mai ales derbiurile cu Partizan. Sala era plină peste capacitate și îți dădea un sentiment ciudat. Apoi, în Grecia am jucat pentru PAOK și și acolo a fost extraordinar, mai ales derbiul PAOK – Aris. Deci am fost, așa cum zic americanii, „binecuvântat” să am șansa de a juca un derbi în Serbia și un derbi în Grecia. Chiar dacă nu a fost cel mai mare, Panathinaikos – Olympiakos este cel mai mare, totuși PAOK – Aris este destul de mare. Arenele noastre sunt la 5km una de cealaltă și atunci când aveam meciuri trebuia să mergem escortați de poliție. Este nebunie. Uneori fanii făceau lucruri prostești. Dacă scăpai mingea aproape de tribune nu puteai să mergi să o ridici pentru că suporterii te scuipau. Și sălile erau pline. Am avut niște meciuri foarte frumoase. A fost o experiență. În Polonia, fanii nu sunt ca în Grecia sau Serbia. De fapt nu cred că este un loc în lume unde fanii să fie ca în Grecia și Serbia, așa de pasionați de sport. Poate în America de Sud, știi, la Boca Juniors și la celelalte echipe. Dar în Europa, grecii și sârbii, poate și turcii, sunt cei mai nebuni și pasionați despre sport. În Polonia tot a fost bine, 3500-4000 de fani constant. Orașul era concentrat numai pe baschet, nu exista alt sport. Așadar, în anul în care am jucat în Champions League la fiecare meci aveam sala plină. A fost frumos să joc acolo.

Q: Cum ți s-a părut Derbiul României care a avut loc seara trecută? Fanii au fost foarte implicați și v-au susținut pe tot parcursul jocului.

A: A fost o atmosferă excelentă și sala a fost plină. Asta mi-a plăcut și până la urmă pentru asta jucăm. A fost foarte plăcut să jucăm în fața unei arene pline și să câștigăm meciul. Chiar mi-a plăcut atmosfera și sala. Este foarte compactă și a fost plină de suporteri aseară, un aspect pozitiv.

Q: Tu ai avut un meci foarte bun, ai fost aproape de un double-double. Cum vezi șansele echipei tale de a câștiga campionatul și Cupa?

A: Desigur, eu pesonal și toți din cadrul echipei ne-am bucura ca acest lucru să se întâmple. Dar nu cred că ar trebui să privim atât de departe. Trebuie să mergem de la zi la zi, de la meci la meci și să jucăm fiecare partidă cu energie, făcând ceea ce antrenorul ne cere. Trebuie să încercăm să câștigăm următorul joc și apoi să vedem unde ne conduce acest lucru. Cu siguranță avem calitate și băieții sunt niște persoane foarte bune, în primul rând, aspect care uneori este mai important decât a fi doar niște jucători foarte buni. Uneori e mai important să fii o persoană bună. Toți băieții din echipă sunt persoane bune și jucători buni, evident. Cred că avem șansa noastră însă vom vedea. Știi, uneori când lupți pentru un campionat nu contează mereu cât de bun ești. Uneori trebuie să ai puțin noroc și trebuie ca unele piese de puzzle să se potrivească dar sper să mergem până la capăt.

Uitându-ne la parcursul jucătorului ce va împlini 30 de ani în 7 iulie observăm că a trecut de la echipe bune la alte formații mai puțin bune și invers. De aceea, am fost curioși să aflăm care a fost vârful carierei de jucător al lui Nikola Markovic și care a fost cea mai dificilă perioadă.

Q: Mai devreme declarai că drumul, cariera unui baschetbalist este ca un roller-coaster de aceea ai putea să ne spui unul dintre cele mai bune momente ale tale și unul din cele mai proaste?

A: Cu siguranță, câștigarea titlului U18 (n.r. Madrid, 2007 – Campionatul European U18) a fost un moment bun. Îmi amintesc că aveam 18 ani, eram încă tânăr dar foarte mândru. Îmi amintesc cum familia și prietenii noștri erau foarte mândri de noi. Știi, atunci când îți reprezinți țara și câștigi medalia de aur ai un sentiment greu de explicat. În special în acel an împotriva Spaniei care îi avea pe Rubio (n.r. Ricky Rubio, jucător la Utah Jazz), Rabaseda (n.r. Xavier Rabaseda, component al Gran Canariei) și pe restul băieților. De asemenea, Lituania a avut jucători care sunt în NBA în prezent. Deci foarte mulți jucători de la acel campionat evoluează acum la un nivel înalt. Mai mult decât atât, am câștigat titlul la Madrid, acolo unde Spania era o mare favorită. Prin urmare, acesta este unul din cele mai grozave momente. De asemenea, să joc în EuroCup a fost bine pentru că am avut șansa de a evolua la un nivel înalt și am realizat unde pot face față. Până la urmă este vorba de detalii și concentrare. Atunci când joci la acel nivel mentalitatea înainte de meciuri este diferită, știi, și contează foarte mult detaliile. Cât de concentrat ești și cât de multă energie aduci în fiecare seară. Cel mai rău moment a fost când aveam 21 de ani. Aveam un sezon foarte bun și atunci au apărut și discuțiile legate de națională dar eu mi-am rupt piciorul. A fost prima și ultima, sper, accidentare serioasă. Mi-am rupt al 5-lea os din picior și am pierdut 3-4 luni făcând nimic și încă 3-4 luni pentru recuperare. Deci am pierdut un sezon într-un moment în care chiar evoluam ca jucător. Acest lucru m-a demotivat puțin dar procesul meu de gândire era următorul: ”Ok, nu doar baschetul ci orice sport nu este un sprint ci un maraton”. În cazul meu, majoritatea tinerilor erau foarte talentați. Dacă ai 21-22 de ani ei te consideră bătrân. Dacă nu ai realizat nimic până la 20 de ani atunci ești bătrân. Este o nebunie. Desigur, când mergi în străinătate situația se schimbă. Acum, la 29 de ani ești încă tânăr și poți juca dar în țara mea dacă ai 20, 21, 22 de ani ești bătrân. Dacă nu ai realizat nimic ești bătrân. Și în acel moment foarte mulți dintre băieți au plecat la echipe foarte bune și au semnat contracte mari dar eu eram accidentat și cariera mea nu mergea foarte bine. Dar ok, după un an m-am recuperat și am plecat în Grecia. Nu știam unde merg dar a fost bine. În primul meu sezon am fost al doilea recuperator al ligii, Kenny Gabriel era primul, el a jucat la Panathinaikos și acum este la Turk Telekom. După aceea, am jucat la PAOK și a fost ok.

Q: Ai spus că în Serbia, dacă ai 21 sau 22 de ani și nu ai realizat nimic, ești considerat bătrân. Sunt unii jucători cărora nu le place această competitivitate, știi, lor le-ar plăcea ca totul să fie mai ușor. Ție cum ți se pare această competiție și faptul că fiecare trebuie să lupte pentru locul lui?

A: Mi se pare normal. Nimeni nu îți poate da nimic pe degeaba. Tot ceea ce primești trebuie să fie meritat. Ceea ce am acum, în acest moment, nimeni nu mi-a dat asta pe gratis. Am muncit toată viața și m-am antrenat din greu. În opinia mea, competivitatea este întotdeauna bună pentru că te împinge înainte, te face să devii mai bun.

Q: Ce te motivează să mergi mai departe?

A: Acum, motivația mea este să câștig trofee. Să fiu sincer, am jucat la câteva echipe bune dar nu am avut niciodată șansa de a lupta pentru titlu. Bine, am câștigat ceva ca junior și încă niște campionate cu echipa națională. De asemenea, am jucat finala în sezonul precedent. Am pierdut-o din cauza unor lucruri stupide pe care le-am făcut. Fundașul nostru a fost eliminat și el era principala noastră opțiune, nu mai aveam pe nimeni altcineva. După ce a ieșit, locul lui a fost luat de un jucător ce avea 36 de ani. El a fost eliminat când scorul era 2-3 și jucam după sistemul „Best of 7”. Fără el, șansele erau 50-50 dar a fost foarte dificil. De aceea, în sezonul acesta îmi doresc să joc două finale și sper să obțin două victorii.”

Așadar, observăm că Nikola Markovic are aceeași dorință ca cea pe care o au fanii orădeni și anume să câștige cele două trofee rămase în joc. Prima parte a interviului o încheiem aici însă vă așteptăm în curând să citiți și cealaltă jumătate în care protagonistul nostru a vorbit despre pasiunile sale, despre NBA și Euroligă și despre planurile sale de viitor.

*foto: Valentin Todea/Total Baschet