Ilie Trițoiu, dezamăgit după eliminarea „rușinoasă” din Cupă: „Cristi Bota ar fi trebuit să stea în tribună si să bem o bere in timpul jocului”


Oficialul timișorenilor pune toată vina pentru acest eșec pe seama jucătorilor Timișoarei

tritoiu timisoara eliminare

SCM Timișoara a reușit o contraperformanță, după ce a pierdut un avantaj de 11 puncte și calificarea în Final Four-ul Cupei României, în fața celor de la Dinamo Știința.

Dinamoviștii au fost nevoiți să improvizeze o echipă, după ce au avut mai multe absențe notabile. Cu toate acestea, elevii lui Tudor Costescu au reușit să câștige, scor 96-83.

Președintele secției de baschet a SCM Timișoara, Ilie Trițoiu, s-a arătat extrem de dezamăgit de eliminare:

„Dezamăgirea este uriașă, poate cea mai mare de când sunt în acest club pentru că ne-a bătut o echipă de copii. Dacă la Timișoara, Dinamo a fost în formulă completă, la București au lipsit trei jucători importanți. În marea majoritate a timpului pe parchet s-au aflat trei-patru tineri baschetbaliști români. Le-am spus jucătorilor noștri încă de la tragerea la sorți că ne așteaptă o dublă foarte grea si dacă nu o vom trata serios, vom avea parte de surprize. După o serie de cinci jocuri foarte bune în Top 6, a urmat o repriză catastrofală la Sibiu, meci după care le-am atras atenția să-și schimbe atitudinea și să fie o echipă cu spirit, cu voință, cum au fost până în acel moment. Baschetul este un joc de echipă, nu unul individual, în care fiecare încearcă pe cont propriu să rezolve situațiile de joc. Din păcate, după acel meci a urmat o perioadă mai grea, de cădere, cu jocuri slabe, cu multă tensiune în vestiar, inexplicabilă pentru noi, cei din club, pentru că le-am asigurat toate condițiile, iar salariile sunt la zi”, s-a plâns Ilie Trițoiu, într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului.

Oficialul timișorean susține că le-a atras atenția jucătorilor săi cu privire la importanța partidei din Capitală:

„Am tras un nou semnal de alarmă si după meciul tur din cupă cu Dinamo de la Timișoara: deși l-am câștigat la o diferență liniștitoare, jocul din nou nu a convins. Le-am cerut ca la București să ia totul de la zero, să nu ținem cont de diferență, să câștigam si acel joc. Din păcate acest lucru ni l-am dorit doar noi cei din club și antrenorul Cristi Bota. Jucătorii au tratat altfel lucrurile pe teren, din nou au evoluat individual, fiecare “în lumea lui” și a urmat o eliminare rușinoasă.”

 Președintele timișorenilor a explicat că a avut și o discuție cu Tudor Costescu, înainte de startul meciului, în care antrenorul lui Dinamo se arăta destul de pesimist: 

„Înainte de meci Tudor Costescu îmi spunea că nu are nicio așteptare de la acest joc (fiind cu gândul la meciurile pe care le are pentru intrarea în playoff) cu atâtea probleme de lot și va acorda încredere copiilor din lot. I-am replicat că pe mine nu mă adoarme cu asemenea lucruri, în schimb, desi li s-a repetat permanent sa rămâna concentrati, jucatorii noștri au “mușcat” momeala. Atitudinea copiilor lui Costescu a surprins pe toată lumea, chiar și pe el. Îi felicit sincer pentru această calificare, atât pe el cât și tânăra lui echipă. Mai în glumă, mai în serios, ținand cont de valoarea lotului nostru si de echipa aliniata de Dinamo in acest meci, Cristi Bota ar fi trebuit să stea în tribună si să bem o bere în timpul jocului. Dacă jucătorii își doreau cu adevărat calificarea in Final 4, nu aveau nevoie de antrenor la acest meci. Ce motivație mai mare poti avea ca jucător, decât să fii prezent la un Final Four de cupă, care în toate țările din Europa este un spectacol extrem apreciat și de bine mediatizat?!”

Trițoiu a răspuns și la o întrebare privind potențialele măsuri pe care le poate lua și a vorbit și despre următoarele meciuri ale echipei sale:

„E prea caldă situația ca să vorbim despre măsuri. Este clar că ne dorim să depășim cât mai repede acest moment greu și să ne concentrăm pe ultima parte a sezonului. Ne asteapta un meci crucial cu Pitești pentru a ne stabiliza locul al cincilea în perspectiva unui adversar mai “facil” în sferturile de finală ale campionatului, cel de pe pozitia a patra. Cel mai important acum este să ne refacem din punct de vedere psihic, să facem un joc bun la Cluj care să ne schimbe starea de spirit, iar la meciul din 1 aprilie cu Pitești să fim din nou o echipă unită din toate punctele de vedere, cu atitudine sănătoasă. Când am fost o echipă în adevăratul sens al cuvântului, am arătat multă calitate: dovadă stau rezultatele din turul Top 6, unde am pierdut un singur joc, la un punct diferență, pe care cu puțină șansă puteam chiar sa-l câștigăm!”

Pentru SCM Timișoara urmează acum o deplasare dificlă, sâmbătă, de la ora 18:00, în compania celor de la U-BT Cluj. Meciul va fi transmis pe FRB Tv.

*foto: bc-tm.ro



Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre U BT Cluj-Napoca vs SCM Timișoara
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CS Dinamo Știința Bucureşti vs SCM Timișoara
Citește ultimele știri despre SCM Timișoara

Eduard Popa / 23 March 2019 / 8:26


Galerie foto


studentU dupa declaratiile
2 
astea si atitudinea asta fata de jucatori, un fel de gigi becali al baschetului, cred ca vor rupe din parchet sa va multumeasca pe dvs, domnule tritoiu...ceva nu i ok acolo, ori intre jucatori, cum zicea adis ori ceva nemultumiri ale jucatorilor fata de conducerea clubului: salarii restante, atitudine neprofesionista, etc. Eu as merge pe varianta a doua.  
23 March 2019 13:53

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Sebastian Ionescu și Bogdan Popa pleacă de la SCM U Craiova
Formația din Bănie se desparte de doi jucători autohtoni U23 
Daniel Husein „Dasaev”, cel care a înjunghiat baschetbaliștii americani de la Brăila, a fost plasat în arest la domiciliu
Interlopul brăilean a fost aproape să îi omoare pe baschetbaliștii Joseph McClain și Darrell Bowie 
Mirel Dragoste: „Simțeam că am nevoie de o schimbare și de o nouă provocare”
Fundașul se alătură celor de la SCM Timișoara după trei sezoane la BC CSU Sibiu 
Primele declarații ale noilor jucători de la U-BT Cluj Napoca
Ce au avut de spus Karlo Žganec şi Artis Ate 
Mirel Dragoste a ajuns la o înțelegere cu SCM Timișoara
Jucătorul de 24 ani se află la a cincea echipă din carieră 
Goran Gajovic a semnat cu BCM U Pitești - Exclusiv
Muntenegreanul a negociat și rămânerea la SCM U Craiova 
U-BT Cluj l-a adus pe fundașul Artis Ate (VIDEO)
Internaționalul leton vine de la VEF Riga 
Karlo Zganec este noul jucător al lui U-BT Cluj
Zganec este de patru ori campion al Croației, alături de Cedevita Zagreb 
Zona Transferurilor 2019 - Liga Națională de Baschet Masculin
Toate mutările făcute de echipele din România în această pauză competițională 
Milos Komatina, al treilea străin care se întoarce din echipa de anul trecut a celor de la SCM Timișoara
Muntenegreanul a fost confirmat de site-ul oficial al clubului bănățean pentru al 4-lea sezon consecutiv 
76ers wait, what?
0 
Personal, am auzit de un singur Nikos Galis si baschet nu cred ca mai joaca si totusi desi are o varsta inaintata probabil ar face fata in campionatul nostru :)))
Daca se vorbeste de senzational inseamna ca este omul la care ma gandesc prima data cand aud, Galis, dar in ce calitate vine la Craiova?
 
click pt. Articol 21 July 2019 01:03
Buzestii Mutari
0 
Absolut corecte.In privinta new entry-ului de senzatie,ar fi vorba de Nikos Gallis. 
click pt. Articol 21 July 2019 00:22
76ers Tommy
0 
Nu ma impacientez, timp este suficient, pana la urma jucatori se pot aduce si in septembrie, eram curios doar daca se construieste ceva la Craiova pentru ca nu prea se aude nimic de acolo, coducerea anunta cu mare madrie ca echipa va juca in Europa, unde?
Pitestiul a aratat ceva semne iar declaratiile de la finalul sezonului aratau ca la Craiova se doreste cel putin aceiasi peformanta ca sezonul trecut, poate chiar podium... 
click pt. Articol 20 July 2019 23:44
0 
Ii clar ca e timp de transferuri, nu ii graba. Craiova si Pitestiul cred ca vor avea trupe puternice, sa vedem Steaua. Ce stii despre acest strain? 
click pt. Articol 20 July 2019 23:35
Tommy 76ers
0 
Nu trebuie sa ne impacientam.Zilele viitoare urmeaza cateva mutari interesante la Craiova. Iti pot spune ca un jucator este deja acontat,un new entry in campionatul Romaniei de senzatie!!! Pana la urma urmei campionatul incepe abia pe 12 octombrie,pana atunci sa tot avem timp de lot,de meciuri amicale si toate cele necesare ! 
click pt. Articol 20 July 2019 23:33
0 
Dupa semnarea lui Diculescu era oarecum de asteptat plecarea unuia dintre Ionescu sau Casale, sincer ma asteptam la Casale sa fie cel care pleaca. Nu este confirmat inca ca va ramane dar imi aduc aminte ca la finalul sezonului si-a exprimat dorinta de a ramane...
Asteptam sa vedem cum se descurca la capitolul straini pentru ca sunt singura echipa cu "pretentii" la care inca nu s-a anuntat nimic iar Todorov declara ca ramane daca se vrea performanta...  
click pt. Articol 20 July 2019 22:33
Ossiryss Dasaev
0 
Eu zic sa fie pus în libertate. Stiu sigur ca România poate face mai mult în sensul asta! 
click pt. Articol 20 July 2019 21:11
0 
Nu are nicio treaba cu mercantilismul antrenorilor,omul are vocatia de a construi echipe si jucatori,dupa acest tipar va croi Clujul,iar cine nu va corespunde,va elibera spatiul urgent.Imi mentin predictia ca U Bt isi va sufoca adversarii si va avea o medie in jur de 60 de puncte primite/meci. 
click pt. Articol 20 July 2019 14:36
0 
O achizitie foarte buna pentru Pitesti,mult peste "comercialul" Sirisevic si o pierdere importanta pentru noi!Imi va lipsi Goran,dar ii doresc sa se apropie in glorie de finalul carierei,merita! 
click pt. Articol 20 July 2019 14:26
Buzestii Uluitor...
0 
In loc sa cumparam Insula Diavolului si sa ducem Dasaevii acolo...Sunt convins ca a amenintat cu moartea prin interlopii lui magistratii,dar nici asta nu e o scuza... 
click pt. Articol 20 July 2019 14:22