Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Interviu Octavian Popa Calotă: „Aștept cu nerăbdare începerea campionatului”

Eduard Popa

Eduard Popa
26.09.2018

octavian popa calota interviu timisoara

Octavian Popa Calotă vine după un sezon 2017/2018 excelent. Veteranul român a adunat 11,2 puncte, 3,6 pase decisive și 3,4 recuperări, în mai puțin 23 de minute pe meci, în cel mai eficient sezon al său din carieră.

În ciuda problemelor financiare cu care s-a confruntat clubul de pe Bega, Popa-Calotă a decis să continue la Timișoara și în acest sezon, unde va lucre cu Miodrag Perisic, antrenor alături de care a lucrat și la CSU Sibiu.

Ajuns aproape de 34 de ani, „Kevin” a devenit unul dintre veteranii Ligii Naționale de Baschet Masculin. Motiv pentru care am decis să îl întrebăm nu doar despre Timișoara, ci și cu privire la modificările aduse LNBM în acest sezon.  

Cum a fost perioada de pregătire? Cum te simți alături de noii colegi, un nou antrenor?

Perioada de început e întotdeauna un pic mai dificilă dar și foarte importanta în vederea pregătirii pentru anul competițional. Sunt mulți jucători noi în echipa și de aceea încercăm sa formăm legăturile de joc cât mai repede posibil. Cu Mișa am mai lucrat și la Sibiu, este un antrenor care știe ce vrea de la fiecare jucător și sunt incantat sa pot lucra cu el iarăși. Aștept cu nerăbdare începerea campionatului.

Ce părere ai de noul format al Ligii Naționale, cu 3 urne valorice, apoi 4 grupe samd?

E greu să-mi dau cu părerea acum. Vreau să văd cum va decurge întreg campionatul și abia după aceea pot trage concluzii. E ceva nou într-adevăr, dar nu de fiecare dată nou înseamnă și bun. Deci vom vedea pe parcurs dacă a fost o schimbare prielnică.

Dar noile reguli cum ți se par? În special cea cu jucător U23 din cauza cărora alți români „veterani”, să zic așa, au avut de suferit?

În primul rând ma bucur pentru tineri, pentru că vor avea ocazia să își etaleze calitățile pe terenul de baschet. M-am gândit serios la această schimbare și cât de bună este pentru baschetul românesc și jucătorii români. Încă sunt de părere ca un tânăr cu valoare ar fi răzbit indiferent de regulă. Nu știu cu ce mental poate pleca la luptă un tânăr știind ca va juca indiferent de circumstanțe. Sper ca aceștia să nu fie folosiți ca "plombe" în echipe și îmi doresc sa văd un număr bun de tineri cum scot capul din mulțime și au roluri importante în echipe.

Până la urma urmei regula aceasta a fost instaurată pentru a crește valoarea lotului național și antrenorul să poată avea de unde să aleagă. Cât despre jucătorii consacrați am un sentiment ciudat. Cunosc istoria mai multor jucători, prin ce au trecut și sacrificiile pe care au trebuit să le facă săă primească minute. Cred că s-a dorit o împrospătare a campionatului, un nou început. Acum rămâne de văzut cât de bună a fost această alegere făcută de Federație.

Ce obiectiv aveți pentru noul sezon?

Obiectivul nostru e să devenim mai buni de la meci la meci. O luăm pas cu pas și ne concentrăm pe fiecare meci în parte. Trebuie să înceapă campionatul să vedem unde suntem și să ne dăm seama unde putem ajunge.

Ai vreun ritual înainte să intri pe parchet? Vreo superstiție?

*râde* Am o mulțime de ritualuri care le fac cu plăcere dar, de asemenea, încăpățânat din fire am intrat în multe meciuri fără sa fac nici unul. Deci nu le pot numi superstiții și nu le fac de nevoie, doar de plăcere. Dar nu o sa le spun public. Majoritatea prietenilor apropiați le știu.

„Kevin” Calotă și SCM Timișoara vor debuta în noul sezon pe 6 octombrie, pe terenul campioanei CSM CSU Oradea.

*foto: facebook BC SCM Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!