Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Interviu Sasha Ocokoljic: “Am avut doar trei săptămâni de pregătire. În acest moment suntem la 60%”

Mara Mihăilescu, Eduard Popa

Mara Mihăilescu, Eduard Popa
14.10.2018

sasha ocokoljic steaua

În cursul zilei de sâmbătă, 13 octombrie, în Sala Mihai Viteazul din București, a avut loc al doilea meci din a doua etapă a Ligii Naționale de Baschet Masculin, sezonul 2018-2019. CSA Steaua a reușit să treacă de CSM CSU Oradea, după o repriză a doua foarte bună, în special din punct de vedere defensiv, pornind la pauză de la scorul 41-41.

După încheierea acestei partide, antrenorul secund al Stelei din ultimele sezoane, actualul antrenor principal al celor de la CSA Steaua, a vorbit despre această perioadă dificilă de pregătire, dar și despre țelurile echipei sale din acest sezon.

Domnule antrenor, o victorie foarte importantă. Cum va simțiți în legătură cu această partidă?

Victoria este victorie. Întodeauna este mai bine să câștigi decât să pierzi. Pot să spun că toată lumea ne cunoaște situația și toată lumea știe că am început antrenamentele mult mai târziu decât restul echipelor. Concret, ne antrenăm împreună de doar 3 săptămâni. Vorbim despre o echipa nouă aproape în totalitate: 13 jucători noi, care nu au mai jucat niciodată împreună. Însă, noi muncim din greu în fiecare zi și cred că pe zi ce trece devenim din ce în ce mai buni.

Asta a fost prima țintă pentru această echipă. Așa cum am spus, acest început târziu nu ne poate plasa în situația de a avea anumite scopuri mărețe momentan, așa că trebuie să ne gândim doar la noi și să luăm partidă cu partidă: cum să ne antrenăm din ce în ce mai bine și cum să jucăm din ce în ce mai bine.

De asemenea, am jucat un singur meci amical și nimeni nu știe cum va reacționa în timp această echipa în acest moment.

Despre acest meci, pot să spun că băieții au intrat pe teren cu o energie extraordinară. Cu siguranță, momentan, partea ofensivă nu este punctual nostru forțe. Încă încercăm să găsim soluții. De asemenea, în 3 săptămâni nu poți să creezi multe scheme de joc și combinații de jucători, dar apărarea noastră a fost una foarte bună, mai ales împotriva unei echipe cum e Oradea. Cred că asta a decis partida. Am primit 41 de puncte în prima jumătate, apoi am început să jucăm o apărare mult mai bună și, astfel, am controlat întreagă a două repriză datorită acestei apărări.

Cum a fost vara dvs cu toate aceste discuții cu CSM București și CSA Steaua?

A fost o vara foarte grea, însă, că să fiu sincer, dacă m-ați fi întrebat înainte de meci, nu aș fi spus foarte multe despre asta. Pentru mine, acele discuții sunt istorie. Cu siguranță că am anumite sentimente în legătură cu această echipă, despre rezultatele la care am ajuns împreună. Am trăit clipe foarte frumoase, am jucat două finale de Liga Națională consecutive. Așa că, despre asta, nu pot să spun nimic special, așa s-au întâmplat lucrurile. Eu am rămas aici, cu această echipa, și sunt 100% concentrat pe acești băieți. Eu i-am adus aici pe toți, eu am fost cel răspunzător de formarea acestei echipe, în acest moment extrem de dificil, cu , dacă mă întrebați, un buget mult mult mai mic decât anii trecuți și cu o nouă structură a clubului. Am putea sta acum să vorbim 3 zile despre situația dintre CSA Steaua și CSM București, dar pentru mine acest subiect este lăsat în trecut, iar pe 13 septembrie, când am venit aici pentru a construe această echipa, am uitat des orice altceva.

Vom avea probleme. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ după această victorie, dar, cum am mai spus, trebuie să fim concentarti 100% asupra primului nostrum scop, și anume să fim în primele 8 echipe pentru sezonul următor.

A două țintă, dacă o vom putea îndeplini, va fi să ajungem în Top 6, iar dacă e posibilă, acest lucru vom vedea de la o zi la alta.

sasha ocokoljic jukka toijala

Ați vorbit cu Jukka Toijala în această vară?

Cu siguranță. Vorbim constant, aproape de 2-3 ori pe săptămână. La fel am făcut și cu băieții din echipa trecută, pentru că eram ca o familie. Nimeni nu s-a așteptat că asta să se întâmple, dar s-a întâmplat și nu știu cum se va termina. Cum v-am spus, în acest moment singurul lucru la care mă gândesc e acest grup pe care l-am format, care vine aici și muncește din greu în fiecare zi și au o motivație de a fi mai buni în fiecare zi. Nu contează cine joacă, cine nu, cine e accidentat și cine nu pentru a formă o echipa bună, competitivă în ambele părți ale jocului.

Ce părere aveți despre primul vostru meci în Europa?

De asemenea, este foarte dificil. Cunosc care ne sunt adversarii și am urmărit care sunt loturile acestora, dar, cum v-am spus, în acest moment, după 3 săptămâni de antrenamente în această formulă, cu siguranță nu suntem pregătiți nici din punct de vedere fizic  pentru un număr considerabil de meciuri. Aș putea spune că suntem la 60%. Din cauza acestui fapt,  nu am așteptări foarte mari de la acești băieți, în afară de aceea de a intra pe teren motivați și de a lupta exact cum au făcut în seara asta.

O să facă greșeli, e un lucru normal. Sunt echipe care joacă de 3 ani împreună, în aceeași formulă și fac astfel de greșeli, dar o echipa care joacă de 3 săptămâni, dar o să mergem și o să jucăm primul meci în Europa, o să luptăm și vom vedea în ce stadiu suntem.

De când activez eu în acest domeniu, nu am văzut niciodată o echipă care să înceapă pregătirile atât de târziu, atât de aproape de primul meci oficial.

O față familiară pentru toată lumea e Nicola Malesevic.  Care sunt problemele lui în acest moment? Este accidentat?

Da, e accidentat. Din păcate, această accidentare este cauzată tot de faptul că am tras puțîn mai tare în această perioadă, și acest lucru a dus la diferite probleme. Faptul că încercăm să recuperăm timpul pierdut într-un timp atât de scurt duce la existența unui mare risc de accidentare. Va lipsi 1-2 săptămâni, nimic extraordinar de grav.

Miercuri, CSA Steaua va debuta în grupele FIBA Europe Cup, în fața celor de la Bakken Bears, în timp ce etapa viitoare steliștii se vor deplasa pe terenul lui U-BT Cluj.

*foto: captură facebook CSA Steaua

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!