Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ivan Ivanovic, 21 de puncte pentru BC Mureș în meciul de la Timișoara

Dan Oancia

Dan Oancia
14.12.2014

Deplasare cu succes pentru cei de la BC Mureș Târgu Mureș. Echipa din Ardeal a câștigat ieri partida disputată în sala „Constantin Jude” contra gazdelor de la Timba Timișoara, chiar dacă au avut parte de un început mai greu de joc. Condusă la pauza mare cu scorul de 43-36, BC Mureș au revenit în ultimele două sferturi, câștigând cu 75-72.

Ivan Ivanovic a fost cel mai bun marcator al meciului de pe Bega. Prezent pe parchet vreme de 32 de minute, acesta încheiat jocul cu 21 de puncte și opt recuperări, eficiența totală fiind de 23. Din șase încercări din interiorul semicercului, patru au trecut prin inel (67%), iar la cele de trei puncte a avut un procentaj de 50% (3/6).

Ousmane Baro a fost apraope de un „double-double”, fiind șef sub panou cu 12 recuperări, pe lângă cele opt puncte. Adamovic cu 12 puncte și Sammy Lee cu 13, au pus serios umărul pentru victoria echipei lor pe Bega.

BC Mureș Târgu Mureș va evolua în etapa viitoare pe teren propriu, contra celor de la Energia Târgu Jiu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!