Mvp-ul etapei
Borislava Hristova
Borislava Hristova
Minute 28:38
Puncte 22
Pase decisive 5
Recuperari 9
Eficienta 34
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga Natională de Baschet Feminin

Judit Kajdacsi sau cum să reuşeşti un double-double în doar 8 minute

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
24.12.2013

Foto: Silviu Cristea

Liga Naţională de Baschet feminin poate fi uşor descrisă ca fiind o competiţie care nu atrage un număr foarte mare de spectatori. Excepţie o fac puţinele oraşe unde se poate vorbi de tradiţie sau unde baschetul este susţinut de mai mulţi iubitorii ai sportului cu mingea la coş. Arad sau Târgovişte rămân catalogate drept pilonii de bază ai baschetului feminin, în timp ce Sfântu Gheorghe, oraşul cu o populaţie redusă dar lider autoritar în clasamentul spectatorilor din LNBF, Alba Iulia, Alexandria, Satu Mare sau chiar Galaţi se pot lăuda cu un număr ridicat al spectatorilor, mai ales în meciurile cu miză.

Tradiţia sau rezultatele consemnate de-a lungul anilor nu atrag singure spectatorii la sală, cel mai bun exemplu în acest sens este Universitatea Cluj-Napoca, cea mai titrată echipă din baschetul feminin având la activ 12 titluri de campioană naţională. Chiar dacă au terminat turul cu doar două victorii în 13 meciuri disputate, dintre care un singur succes reuşit pe teren propriu, suporterii clujeni ce sunt prezenţi meci de meci în Sala Sporturilor Horia Demian au ce vedea.

Este vorba de jucătoarea de origine maghiară, Judit Kajdacsi. În vârstă de 34 de ani, sportiva care din informaţiile noastre evoluează cu mari probleme la menisc şi cu ligamentele rupte, izbuteşte să iasă în evidenţă meci de meci. În cele 15 partide disputate în acest sezon alături de "U", Kajdacsi a contabilizat 11 double-double, ultima performanţă datând din duelul cu CSU Alba Iulia, când sportiva se afla în double-double după doar 8 minute scurse din joc, probabil un record absolut în LNBF. De asemenea pivotul ce măsoară 1.92m este lider autoritar la capitolul recuperări în LNBF, având o medie de 16 per meci şi un total de 208 mingi recuperate.

Cele mai multe mingi prinse la panouri, 23 la număr, au fost consemnate în jocul cu Nova Vita Târgu Mureş, Kajdacsi reuşind să îşi egaleze propriul record din Europa, când în sezonul 2008/2009 a recuperat 23 de mingi împotriva rusoaicelor de la Dynamo Kursk. În ceea ce priveşte recordul în intrecerea internă, acesta datează din sezonul 2011-2012, atunci când Kajdacsi evolua la Olimpia Braşov şi a recuperat 28 de mingi împotriva ieşencelor de la Politehnica.

Total Baschet a stat de vorbă cu pivotul care de-a lungul carierei a trecut pe la echipe de club puternice din Turcia şi Ungaria respectiv pe la naţionala de senioare a Ungariei. Kajdacsi a acceptat să vorbească despre actuala sa echipă, despre performanţele sportive, însă nu a dorit să ofere prea multe informaţii despre problemele medicale.

Cum te simţi la Universitatea Cluj-Napoca?

Îmi place atmosfera şi grupul de la Cluj-Napoca, însă e o diferenţă faţă de echipele precedente alături de care am evoluat în întreaga carieră. E vorba de diferenţa de vârstă dintre mine şi coechipierele mele, sunt mult mai tinere şi uneori e mai dificil să ne înţelegem pe teren, dar cu toate acestea pot spune că m-am obişnuit. Uneori mă simt ca şi o profesoară (râde), mai ales când e vorba de seriozitate la antrenamente căci sunt adepta muncii şi disciplinei. Fără muncă, indiferent de talentul pe care îl ai, nu poţi să realizezi nimic.

În meciul cu Alba Iulia a reuşit un double-double în 8 minute ...

Sunt sinceră şi recunosc că mă simt bine când reuşesc o astfel de performanţă, însă în cele din urmă nu contează numerele, statistică, îmi doresc mai mult să câştigăm.

Ce ne poţi spune despre genunchii tăi? Din câte am inţeles te confrunţi cu mai multe probleme medicale?

Nu doresc să vorbesc prea mult despre problemele mele medicale. Clubul ştie cu ce mă confrunt şi mă ajută. Mă antrenez de mai multe ori pe zi, suplimentar faţă de antrenamentele pe care le susţinem. Practic e vorba de un program de recuperare. Mă simt foarte bine, asta e important, însă nu pot juca fără genuncheră.

Cei care nu au avut ocazia să o vadă la treabă pe Judit Kajdacsi nu trebuie să îşi facă griji, sportiva ne-a mărturisit că se vede evoluând încă cel puţin 2-3 ani.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!