Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Kevin Bridgewaters: "Vom juca cu inima"

Marius Petri

Marius Petri
09.10.2013

După înfrângerea suferită în debutul campionatului, baschetbaliştii de la BC Timba vor să bifeze prima victorie stagională în faţa propriilor suporteri, în această seară, la sala “Constantin Jude”. Kevin Bridgewaters, revenit în partida cu Steaua după o accidentare la gleznă, a acceptat să discute cu totalbaschet.ro despre meciul cu constănţenii de la Farul:

Care sunt aşteptările tale pentru meciul cu Farul Constanţa?

Cred că putem câştiga următorul meci, o să ieşim decişi pe parchet şi vom juca cu inima. Vom fi mult mai agresivi şi suntem pregătiţi să luptăm pentru victorie!

Eşti mulţumit de evoluţia ta din partida cu Steaua?

M-a deranjat faptul că am pierdut un meci pe care eu cred ca l-am fi putut câştiga. Am ratat aruncări uşoare de sub panou. Am pierdut multe mingi chiar atunci când nu trebuia, chiar eu am pierdut mingea de două ori. Simt că trebuie să controlez mai bine echipa în aceste situaţii dificile.

Cum te simţi după accidentare?  Eşti la capacitate maximă?

Mă simt mai bine, dar nu sunt la 100% din capacitate. Nu sunt recuperat complet, dar pot juca. Mă simt mult mai bine atunci cand mă încălzesc bine înainte de meci sau antrenament.

În primul meci, Constanţa a pierdut la mai mult de 60 de puncte cu cei de la Atlassib Sibiu. Crezi că va fi uşor pentru voi să câştigaţi sau vor fi adversarii mult mai motivaţi dupa o asemenea înfrângere?

Cred că orice meci va fi greu pentru orice echipă din această ligă. Doar pentru că au pierdut la 60 de puncte nu înseamnă că vor veni aici siguri de înfrângere. Vor veni decişi să lupte şi să câştige. Ambele echipe au pierdut în prima etapă, aşa că ne vom lupta pentru prima victorie din acest sezon.

E primul meci în faţa propriilor suporteri în campionat. Ai vreun mesaj pentru cei care vor veni să susţină BC Timba?

Vă aştept la meci, vom lupta pentru victorie! Suntem o echipă bună, dar avem nevoie de ajutorul vostru pentru a deveni mai buni.

*sursă foto:www.facebook.com/BCTimba

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!