Stiri Cupa României Feminin

Kristen McCarthy: „Antrenorul a făcut o treabă bună pregătindu-ne pentru acest sezon”

Valentin Todea

Valentin Todea
26.09.2015

Trupa antrenată de Jose Araujo se află în fața primului meci oficial al sezonului, după o perioadă cu pregătiri intense. Astfel, gruparea galben-albastră evoluează în primul tur al optimilor de finală ale Cupei României în fața propriilor suporteri, împotriva formației BCM Danzio Timișoara.

Pentru a prefața această partidă, site-ul nostru a luat legătura cu Kristen McCarthy, una dintre transferurile verii ale echipei arădene.

Întrebată dacă este de părere că echipa sa nu ar fi avut nevoie de mai multe jocuri de verificare înaintea acestei partide, sportiva a declarat:

„Întotdeauna e de ajutor să joci mai multe meciuri amicale și să acumulezi mai multă experiență alături de echipă și antrenor, dar cu toate acestea, noi suntem pregătite. Antrenorul a făcut o treabă bună pregătindu-ne pentru acest sezon. Cu siguranță vom continua să ne îmbunătățim jocul odată cu trecerea meciurilor, nu vom fi perfecte, dar am avut parte de niște antrenamente bune și suntem pregătite pentru partida de astăzi.”

Referitor la așteptările ei de la această confruntare, McCarthy ne-a spus:

„Mă aștept să fie un meci greu, toată lumea va juca dur. Nu am mai jucat până acum în România, dar din ce am auzit, datorită distanței mici dintre orașe, noi și Timișoara avem o mică rivalitate. Mă aștept ca ei să aibă mulți suporteri la meci, și de asemenea și noi. Va fi un mod interesant și distractiv de a începe sezonul.”

Despre cum crede ea că poate fi câștigat meciul, americanca a declarat următoarele:

„Cheia câștigării meciului va fi să jucăm bine în apărare, să recuperăm mingea și să avem grijă de ea, și să nu comitem greșeli.”

Meciul dintre Univ. Goldiș ICIM Arad și BCM Danzio Timișoara are loc astăzi, cu începere de la ora 15.30.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!