Kyndall Dykes: „Am luptat precum o adevărată echipă”


Americanul a fost unul dintre jucătorii decisivi ai victoriei clujenilor

dykesU-BT Cluj Napoca reușește să își ia revanșa în fața celor de la CSU Sibiu, în meciul retur, pe teren propriu, scor final 84-80.

La conferința de presă ce a urmat după victoria obținută de clujeni, Kyndall Dykes a spus câteva cuvinte despre acest meci:

“A fost un meci spectaulos, dar, în același timp, foarte greu. Eram pregătiți pentru această partidă, știam că va fi un meci extrem de dificil, știam că sunt foarte puternici și, în special, că au un joc colectiv foarte bun, joacă precum o adevărată echipa. Știam că lupta până în ultima secundă, iar noi am acceptat această provocare, de a încerca să îi oprim pe teren propriu.

Am luptat precum o adevărată echipă, doar așa am reușit să bifăm victoria.”

În 26:15 minute petrecute în teren, Kyndall a avut procentaje de 58% la atruncarile de 2 puncte(7/12), 100% la aruncările de la mare distanță(2/2) și 66% la linia de libere(4/6). La acestea a adăugat 4 recuperări și 5 pase decisive, totalizând pentru un indice de 28.

În acest sezon, americanul are medii de 19.7 puncte, 3.9 recuperări și 3.5 pase decisive pe meci.

Astfel, U-BT Cluj Napoca încheie prima fază a campionatului pe poziția a 2-a în clasament, cu 11 victorii și 3 înfrângeri, cu un total de 25 de puncte.

 

SURSA foto: www.u-bt.ro



Citește ultimele știri despre U BT Cluj-Napoca
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre U BT Cluj-Napoca vs BC CSU Sibiu

Mara Mihăilescu / 12 January 2019 / 20:45


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
LNBM MVP – etapa 8, Grupa Roșie: Cristian Achim
Distincție specială după victoria lui CSM CSU Oradea la Sibiu 
Aleksandar Todorov: „Matematic nu suntem încă acolo, dar practic da, cred că suntem”
Antrenorul Craiovei își dorește ca echipa sa să termine pe poziția a 4-a 
Florin Nini: „Aveam de luat o revanșă în ceea ce privește rezultatele”
BCM U Pitești a învins-o pe SCM U Craiova la o diferență de 3 puncte 
BCM U Pitești și-a luat revanșa contra SCM U Craiova
Oltenii au fost aproape de a întoarce soarta meciului 
Dinamo Știința București se impune în fața celor de la CSM Phoenix Galați
Aruncările de la mare distanță au fost arma principală a bucureștenilor 
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj au plantat o pădure la marginea orașului. Video
Sportivii au răspuns pozitiv invitației fanilor la un eveniment dedicat Centenarului lui „U” 
BCM U Pitești primește vizita celor de la SCM U Craiova
În partida tur, oltenii s-au impus la 4 puncte 
CSM Târgu Mureș a învins-o pe ACS Târgu Jiu la o diferență de 43 de puncte
Trupa ardeleană și-a consolidat prima poziție în clasamentul Grupei Albastre 
CSA Steaua București s-a impus ușor în fața lui CSM Mediaș
Formația antrenată de Sașa Ocokoljic continuă lupta pentru playoff-ul LNBM 
Dan Fleșeriu: „Este frustrant să conduci tot campionatul și pe final să te chinui”
BC CSU Sibiu a suferit primul eșec al sezonului pe teren propriu 
ydesh_apu Titlul...
0 
O femeie fara tzatze este ca si una cu tzatze care nu are tzatze. 
click pt. Articol 25 March 2019 20:50
0 
Va fi foarte greu pentru voi cu Sibiu si nu datorita valorii jucatorilor, ci rotatiei si uzurii. Ii greu fara 2 romani de baza si ati jucat aseara un meci destul de solicitant. 
click pt. Articol 25 March 2019 17:01
adu Pitesti
0 
Pentru noi e clar ca trebuie neaparat sa batem Sibiul pentru a spera la un loc mai sus de 6, daca nu, va fi foarte greu. Sper sa constientizam importanta meciului si sa nu ne gandim doar la meciul cu Timisoara. Cred ca e cazul si momentul sa castigam in fata echipelor din top 3 cum e Sibiul sau Oradea. 
click pt. Articol 25 March 2019 16:41
0 
Ca fan al altei echipe decat cele 3, eu vad asa clasamentul: 4. Craiova 5. Pitesti 6. Timisoara Pitestiul cred ca poate castiga la Timisoara, a aratat aseara ca poate pune reale probleme Craiovei intr-o posibila disputa in PO. Realist vorbind, Pit e peste Timisoara. Cred ca o imperechere Craiova-Pitesti ii foarte interesanta. 
click pt. Articol 25 March 2019 15:34
0 
Cam prea siguri pe ei ca vor obtine o victorie in cele 2 meciuri ramase sau nu inteleg eu calculele dar Pitesti poate face 12 victorii iar Craiova sa ramana la 11. In alta ordine de idei, nu m-ar surprinde ca la finalul sezonului regulat clasamentul sa fie asa:
4. Timisoara
5.Craiova
6. Pitesti 
click pt. Articol 25 March 2019 14:56
studentU poate doar contuzie, nimic serios
0 
e jucator tanar, trebuie sa joace, nu sa stea ;) 
click pt. Articol 25 March 2019 11:26
0 
Nu stiu exact, era cu o protectie la picior. Am inteles ceva ca s-ar fi lovit in timpul meciului de miercuri. 
click pt. Articol 25 March 2019 11:00
studentU ce a patit
0 
ciotlaus? 
click pt. Articol 25 March 2019 10:31
raz CSU
0 
Un meci greu de digerat. Ironia situatiei este ca CSU era sa castige meciul desi a jucat slab.

Din pct. meu de vedere situatia sta in felul urmator: s-a facut un pas in spate sa ne luam avant.
Tradus inseamna: s-a decis integrarea lui Daniel pana in play-off cu toate consecintele care apar. In mod normal cand pui pe banca un jucator (ca Philmore de ex.) care are 12-14 pct/meci iti creezi din start un handicap (mai ales vs Oradea care are un front-court f. solid).
Daca decizia e buna sau nu, numai in play-off vom afla.
Partea buna e ca ne permitem asta, fara sa pierdem locul 1 (cel putin pana acum).
Pana una-alta e prima infrangere acasa. Trebuie psihic, ca echipa, sa gestionam si astfel de situatii. Eu prefer acum o infrangere acasa, decat in play-off. 
click pt. Articol 25 March 2019 10:22
0 
Cam mult venin ai adunat în pipotă după doar 2 înfrângeri, dacă mai vin 2 îți dai foc la abonament în fața sălii Transilvania? Sau doar eu sunt sursa frustrării tale? Nu am nici cea mai mică pretenție să îmi respecți opiniile, ci doar dreptul de a avea una. Dar no, e greu se pare... Până la urmă vorbim de sport, iar avantajul sportului este că există întotdeauna meciul următor. Deci relax, savurează baschetul, cu victorii sau înfrângeri, iar pe mine ignoră-mă.  
click pt. Articol 25 March 2019 09:20