Stiri Liga I Masculin

Liga1M - Mihai Racovițan, la cea mai bună prestație din acest sezon

Marius Petri

Marius Petri
02.06.2014

Universitatea Cluj-Napoca a reușit promovarea pe prima scenă a bachetului românesc după un duel foarte încins contra Rapidului din București, care a avut nevoie de două reprize de prelungiri pentru a se determina învingătoarea. Ardelenii au avut nervii mai tari pe final și s-au impus cu 90-89, acumulând astfel a doua victorie din Turneul Final.

Principala armă a formației antrenate de Carmin Popa a fost Mihai Racovițan, acesta reușind cea mai bună performanță stagională. În aproape 45 de minute în care a fost pe parchet, fundașul de 1.85 m și-a făcut simțită prezență prin 21 de puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive. Racovițan a avut 2/5 la aruncările de 2 puncte, 2/3 la capitolul “trițe” și a dat dovadă de o mână sigură la aruncările libere, unde a reușit 11/12. De asemenea, nouarul ardelenilor a mai acumulat 4 intercepții, dar și 7 mingi pierdute, având astfel un indice al eficienței de 25 de unități.

În urma acestui Turneu Final, Clujul devine al treilea oraș din România cu două echipe în Liga Națională, după Timișoara (BC Timișoara și Timba) și București (Steaua și nou-promovata Știința).

*Foto: Silviu Cristea

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!