Maikel Lopez: „Era firesc să nu putem ține același ritm la trei zile după efortul cu Olimpia Brașov”


CSM Satu Mare a obținut la Cluj a doua victorie la rând cu antrenorul spaniol pe bancă

CSM Satu Mare s-a impus cu 70-54 în deplasarea cu Universitatea Cluj-Napoca, din etapa a 8-a a grupei valorice A din LNBF. La fel ca în meciul tur, partida a fost echilibrată în prima jumătate, iar sătmărencele s-au distanțat în partea secundă. Antrenorul Maikel Lopez își dorește alte două victorii în următoarele două partide.  

„Era firesc să nu putem ține același ritm la trei zile după efortul cu Olimpia Brașov. Mă bucur că am câștigat iar acum avem o săptămână la dispoziție să pregătim dubla cu Târgoviște și Arad. Vreau să câștigăm și aceste meciuri”, a declarat Maikel Lopez, citat de gazetanord-vest.ro.

Spaniolul Maikel Lopez și-a început cu două victorii mandatul pe banca alb-roșiilor. A fost al doilea succes la rând obținut de CSM Satu Mare după pauza pentru naționale, după ce miercuri se impunea acasă cu 91-56, în fața formației brașovene care se confruntă cu probleme de efectiv.

Pentru CSM Satu Mare urmează sâmbătă, 8 decembrie, un meci pe propriul teren cu CSM Târgoviște, iar în 11 joacă în deplasare cu FCC ICIM Arad. Sătmărencele încheie prima fază a campionatului cu duelul de acasă cu ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe.  

*foto: Pesek Attila / frissujsag.ro



Vizualizează pagina personală a antrenorului Maikel López
Citește ultimele știri despre CSM Satu Mare
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre Universitatea Cluj-Napoca vs CSM Satu Mare

Andreea Vlase / 03 December 2018 / 16:38


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
ACS Sepsi SIC depășește suta în victoria cu Universitatea Cluj
Campioana și-a continuat parcursul perfect acasă în campionat după ce a dominat meciul de la început  
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe învinge pe Universitatea Cluj-Napoca
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe învinge pe Universitatea Cluj-Napoca la o diferenţă de 50 puncte 
Phoenix Știința Constanța, la primul succes în deplasare în prima grupă valorică din LNBF
Formația de la malul mării s-a impus la Târgoviște în etapa a 10-a din faza a doua a sezonului regulat 
CSM Satu Mare obține la Brașov a 7-a victorie consecutivă în Grupa Roșie din LNBF
Vicecampioana a controlat meciul din etapa a 10-a și s-a impus la 45 de puncte 
ACS Sepsi SIC și Universitatea Cluj încheie etapa a 10-a din Grupa Roșie a LNBF
Campioana s-a impus la diferențe mari în toate cele trei confruntări din acest sezon 
Olimpia CSU Brașov și CSM Satu Mare se întâlnesc pentru a 4-a oară în acest sezon
În precedentele trei dueluri s-au impus de fiecare dată gazdele 
LNBF: Programul etapei a 10-a din Grupa Roșie
În timpul acestei săptămâni sunt programate și două restanțe din Grupa Galbenă 
LNBF MVP – Etapa 9, F2: Destiny Williams
Americanca a fost cea mai bună jucătoare a celor de la FCC ICIM Arad în succesul de la Brașov 
Lloyd, Denson și Amukamara au marcat trei sferturi din punctele sătmărene în succesul cu CSM Târgoviște
Pivotul a bifat al 7-lea double-double în acest campionat 
0 
Stai linistit. Nimeni nu-si mai vrea geanta pierduta care intre timp a fost umpluta cu rahat 
click pt. Articol 21 February 2019 06:19
0 
Lasă tu, grobianule, plăcuțele suedeze! Aici suntem în România iar voi, cei pe care vă strânge granița aveți doar vorbele lui Dante: "Lăsați orice speranțe", anul ăsta e centenarul Trianon! Te pup, minoritarule!  
click pt. Articol 21 February 2019 00:47
0 
Stii tu foarte bine placuta aia de pe masina din Suedia. Te prefaci numai, intelectualule, Mr Mop 
click pt. Articol 20 February 2019 23:53
0 
Încearcă să te faci înțeles, e plină România de analfabeți funcționali! Tu ești unul dintre ei, te chinui să scrii aici da', nici măcar tu, nu înțelegi sensul!!!!  
click pt. Articol 20 February 2019 23:42
0 
Citeste si executa ce scrie pe placuta aia de inmatriculare, Mr Mop! 
click pt. Articol 20 February 2019 23:37
0 
Suge o ceapă cu pulpă de cal! E apetisant!  
click pt. Articol 20 February 2019 23:32
laca1968 Prostii?
0 
Nu aveti centenarul clubului anul acesta? La voi saua e purtata de oi, nu? 
click pt. Articol 20 February 2019 23:24
0 
Mamaliga lui de frustrat, cand vei vorbi asa ca mine o limba straina. 
click pt. Articol 20 February 2019 23:13
0 
Decât sa vorbești prostii, mai ia o gura din papica de sub sa și în Asia cu voi! 
click pt. Articol 20 February 2019 23:12
0 
Boss, cântă la altă masă! Scrie corect românește și apoi purtăm un dialog! Sau... Mută-te!  
click pt. Articol 20 February 2019 23:01