Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Maksym Pustozvonov: „Începem să muncim la chimia de grup în așa fel încât să câștigăm campionatul”

Paul Olar

Paul Olar
02.08.2016

U-Banca Transilvania a efectuat, luni seara, primul antrenament în noua formulă. Printre transferurile ardelenilor se numără și Maksym Pustozvonov, sportiv ce sosește de la BCM U Pitești. Extrema se bucură că a ajuns pe malul Someșului și are un obiectiv fix: câștigarea campionatului.

”Îi cunosc pe o parte dintre băieți de sezonul trecut, cu unii am jucat în același campionat și în Ucraina, de exemplu pe Kyndall îl știu bine de atunci. Am început munca, este bine, ne-am cunoscut, ne și distrăm, totul pare perfect. După cum se și vede, echipa e compusă din jucători valoroși, începem să muncim la chimia de grup în așa fel încât să câștigăm campionatul și cupa și să avem un parcurs european cât mai lung. Experiența în Champions League va fi cu siguranță interesantă, avem ocazia să jucăm mai multe meciuri, cu adversari diferiți față de competiția internă. Și campionatul este unul bun, întotdeauna e bine să joci în ligi puternice, poți crește ca jucător”, a precizat sportivul, conform u-bt.ro.

În stagiunea precedentă, Max a înregistrat statistici de 12.4 puncte, 2.9 recuperări și 1.0 pase decisive. El a mai evoluat la grupări precum Budivelnyk Kiev, Dynamo Kiev sau Azovmash Mariupol.

*Foto: fibaeurope.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!