Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Marcel Țenter:” Mă aștept la un meci foarte dificil”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
12.10.2013

Tehnicianul Gazului Metan, Marcel Țenter a prefațat partida cu Steaua CSM EximBank.

Acesta se așteaptă la un meci dificil și le cere fanilor să vin în număr cât mai mare la sală pentru a sprijini echipa. Țenter consideră că Steaua s-a schimbat mult în bine chiar și fața de pre-sezon.

Între timp ei și-au adus doi jucători, și doi jucători foarte buni așa că este o echipă complet nouă față de ce am văzut noi înaintea sezonului. Steaua are în componență jucători foarte valoroși așa că eu mă aștept la un meci foarte dificil împotriva unei echipe care până acum a arătat că are capacitatea să învingă, a învins și pe terenul Timișoarei în cupă așa că așteptăm toată lumea la sală, avem nevoie de sprijinul suporterilor noștri pentru a obține această victorie.

Gaz Metan primește duminică vizita celor de la Steaua CSM EximBank, într-un meci din cadrul etapei a 3-a a LNBM. Startul partidei este programat la ora 18.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!