Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Marcel Țenter:” Mă așteptam să câștigăm acest meci”

Silviu Isailă

Silviu Isailă
01.11.2013

Tehnicianul Gazului Metan, Marcel Țenter a vorbit imediat după încheierea partidei despre eșecul suferit și despre nemulțumirile sale.

Mă așteptam să câștigăm acest meci, sunt foarte dezamăgit de rezultat și de felul în care am jucat ultimele trei minute, un meci care putea merge în orice directive, însă am avut câteva decizi și câteva aruncări absolut libere pe care nu le-am marcat, iar ei au înscris în momentele acestea importante. Merită felicitările mele pentru această victorie, deoarece au luptat și câștigat un meci foarte important.

Același lucru pe care îl tot spun de la începutul campionatului, primim prea ușor puncte, sunt faze incredibil de ușoare în care pur și simplu nu putem să facem față adversarilor în apărare și acest lucru ne strică toată munca pe care o facem în atac sau până în acel moment de apărare. Acesta este principalul lucru care mă nemulțumește și care deocamdată nu funcționează. În orice caz lucrurile nu pot continua așa pentru că nu suntem pe traseul pe care ni-l dorim și pe care ne-am așteptat să fim în acest moment. Sigur vom face schimbări , o să stau de vorbă cu stafful echipei și al clubului și vom vedea ce este de făcut, dar așa nu putem să continuăm.

2 comentarii la aceasta stire:

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!