Stiri Cupa României Masculin

Marcel Țenter: „Nu reprezintă mare lucru acest meci și ne gândim deja la următorul”

Paul Olar

Paul Olar
27.09.2015

U-Banca Transilvania și-a respectat blazonul, învingând sâmbătă seara pe Phoenix Galați cu scorul de 69-56. Ardelenii au câștigat și disputa tur, astfel că s-au calificat în faza următoare a Cupei României.

Prezent la conferința de presă de la finalul încleștării, Marcel Țenter a explicat succesul repurtat de către băieții săi.

„Ne bucurăm pentru victorie, am rulat tot lotul. L-am menajat pe Adamovic, deoarece a făcut o mică entorsă. Ne bucurăm că au fost mulți copii la meci și sperăm ca numărul lor să crească. Am avut o săptămână destul de grea la antrenamente și am resimțit puțină oboseală. Având în vedere că am câștigat la Galați, am putut face acest lucru. Am avut puterea să revenim la capacitatea fizică cerută și, cu mici sincope, ne-am făcut treaba. Nu reprezintă mare lucru acest meci și ne gândim deja la următorul.”

Referitor la evoluția tânărului fundaș Tudor Gheorghe, antrenorul a spus:

„Este tânăr, învață. Am remarcat și înainte, dar și acum, niște sclipiri ce îmi susțin decizia de a-l avea la prima echipă.”

*Foto: Manases Sandor/u-mobitelco.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!