Marian Schmidt, testat de Joventut Badalona


Timișoreanul în vârstă de 14 ani, ce măsoară 2.04m, a intrat în atenția titratului club catalan

După Emanuel Cațe, Rareș Uță și Bogdan Popa, un alt tânăr sportiv român se află foarte aproape de a face pasul spre baschetul din Spania. Este vorba de Schmidt Marian, sportiv născut pe 14.08.2004 la Timișoara ce măsoară 2.04 metri. Marian a intrat recent în atenția titratului club catalan Joventut Badalona, unde a efectuat un stagiu de teste.

Legitimat la CSȘ Bega Timișoara, Marian a avut parte până acum de o pregătire corespunzătoare ce i-a permis să se dezvolte baschetbalistic pentru a atrage interesul echipelor din străinătate. Sub îndrumarea fostei sportive de lot național, Corina Moroșan, ca și antrenor principal la echipa de juniori și alături de Radenko Toroman, fost campion național cu West Petrom Arad, Marian a devenit unul dintre tinerii sportivi de perspectivă din România.

Astfel, prin intermediul Octagon Romania, Marian Schmidt s-a aflat în perioada 4-6 februarie la Badalona, renumitul cartier ce respiră baschet al orașului Barcelona unde își are casa titratul club catalan, Joventut Badalona. În cele trei zile, clubul i-a pregătit lui Marian o serie de patru antrenamente, două alături de echipa U16 și U15 respectiv două individuale. Tânărul sportiv român a fost testat de către foștii antrenori a lui Ricky Rubio și s-a antrenat individual alături de alți doi sportivi de perspectivă (foto jos): brazilianul Da Silva Vinicius (2.12m, 2001) respectiv letonul Kriss Helmanis (2.05m, 2002) ambii componenți ai echipei U18 ce participă la Adidas Next Generation Tournament.

De asemenea, Marian a vizitat facilitățile oferite de club, cazarea aproape de malul mării cât și scoala unde învață toți sportivii legitimați de Joventut.

A fost foarte frumos. Colegii m-au primit cu drag și au fost de treabă cu mine. Ne-am împretenit destul de bine având în vedere că am stat doar trei zile. Condițiile sunt foarte bune, la fel și antrenamentele. Mi-a plăcut. - a spus Marian la finalul stagiului.

Panoramă de pe terasa unde sunt cazații sportivii

În perioada următoare clubul catalan va decide cu privire la viitorul sportivului originar din Timișoara. Cert este că Marian a reușit să impresioneze având în vedere că la scurt timp după vizita din Badalona, o altă forță a baschetului spaniol, Valencia Basket și-a exprimat disponibilittatea de a-l invita la un stagiu de teste.

Fondat în 1930, Joventut Badalona este unul dintre cele mai titrate clubul din Spania, fiind alături de Real Madrid și Estudiantes singurele trei cluburi care nu au retrogradat niciodată din prima ligă. Joventut are în palmares Euroliga, EuroCup, EuroChallenge, două Korac Cup, patru tituluri de campioană a Spaniei, opt cupe ale Spaniei, două supercupe ale Spaniei și 11 titluri de campioană a Cataloniei. Ricky Rubio este cel mai cunoscut produs al clubului alături de Rudy Fernandez.



Vizualizează pagina personală a antrenorului Radenko Toroman

Eduard Popa / 11 February 2019 / 18:01

Secţiune prezentată de:


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Turneu Final U16F: ACS Champions București, campioană după ce s-au impus în finală contra CSS Bega Timișoara
ACS Rookies Oradea a obținut locul 3 după victoria contra CSU Brașov 
Turneul Final U16M: U-BT Cluj, campioană după ce a câștigat finala în fața Științei București
CSA Steaua a obținut locul 3, după ce a trecut în finala mică de LPS Focșani 
Turneul final U16 Masculin se joacă în acest weekend, la BTarena
U-BT Cluj, Steaua, Știința București și LPS Focșani vor fi echipele participante 
Monika Brosovszky: „Obiectivul este acela ca fetele să se țină de baschet, să le placă, să facă în continuare în școli”
Ambasadoarea proiectului ”Her world, Her rules” a vorbit despre baschetul juvenil feminin și despre dezvoltarea jucătoarelor U23 din LNBF 
Final echilibrat în cadrul turneului final U16 feminin din Sala Agronomia București
CSU Brașov și ACS Champions București, în fruntea clasamentului înainte de semifinale 
Sala Agronomia București găzduiește în această săptămână turneul Grupei Valorice A U16
Victorii pentru CSU Brașov, CSS Bega Timișoara și ACS Champions București în ziua 2 a turneului 
U15 masculin – MVP: Nicholas Son
Premiile speciale de la turneul final, în urma votului antrenorilor 
U15 feminin – MVP: Kriszta Kozman, de la medaliata cu bronz
Premiile individuale acordate după turneul final de la Buziaș 
U18 masculin – MVP: Mihai Cârcoană
Premiile speciale după turneul disputat la Oradea 
CS Otopeni a câștigat turneul final U15 - masculin, după o finală dramatică cu Dinamo CSS 6 București
Ambele finale ale turneului au avut nevoie de prelungiri 
romeovura Felicitări
0 
Sper să apară o generație cu potențial. Hai U-BT 
click pt. Articol 19 May 2019 21:20
Oldtimer numa sa nu
0 
pice pe mana antrenorului suprem al clubului 
click pt. Articol 19 May 2019 18:47
Stefan Cj Felicitari!!!
0 
Viitorul suna bine la U-BT! 
click pt. Articol 19 May 2019 17:08
0 
El este. 
click pt. Articol 05 May 2019 22:03
studentU mihai racovitan e
0 
tipul cel mai din dreapta pozei? Wtf? 
click pt. Articol 05 May 2019 18:53
0 
Bravo, Alexandria! Victorie contra unui arbitraj rușinos, merita și domnisoara Goe un titlu da' n-a fost să fie, nu doar selectionari în toate loturile de junioare în detrimentul altor jucătoare care chiar au arătat ceva! Umbra lu' Bănică a bântuit Sala Transilvania, deghizat într-o duduie și unul din ficiorii cu fluier, aceștia făcând sluj pentru echipa care "trebuia" să câștige! Soarta și fetele de la Alexandria nu au fost de acord! :))  
click pt. Articol 05 May 2019 18:50
gyke Felicitări
0 
Foarte valoroasă echipa Clujului, mult peste toate adversarele. Sunt curios ce va face managementul clubului cu câțiva din acești băieți, în special cu Carcoana. Până atunci, felicitări.  
click pt. Articol 05 May 2019 17:33
0 
seniori, nu juniori 
click pt. Articol 02 April 2019 13:56
studentU am urmarit
0 
clipul asta de pe FB-ul U-BT
pai ba baiatule ce plictisiti par unii dintre copii astia. Antrenorul incerca sa le transmita niste mesaje si unul la un moment dat chiar casca.
oare asa faci si juniorii sarbi la varsta de 14 ani?
Ah, sau poate de aia ei la 18 ani deja sunt pregatiti sa faca performanta la nivel de juniori si ai nostri inca invata procedee tehnice de baza si arata de parca zici ca nu le-a dat nimeni sa manance, in sensul ca n-au masa pe ei, n-au forta, n-au conformatie de baschetbalisti.
In fine, multa bafta tuturor care incearca: cluburi, antrenori, parinti si chiar copii - cei mai motivati dintre ei.  
click pt. Articol 02 April 2019 13:00
0 
mi-au scapat mie aceste stiri ;) 
click pt. Articol 09 December 2018 13:49