Stiri

Mario Hezonja a călcat peste Giannis Antetokounmpo, după un dunk reușit în partida Knicks – Bucks. Video

Eduard Popa

Eduard Popa
02.12.2018

giannis antetokounmpo mario hezonja

New York Knicks a reușit o victorie nesperată, pe teren propriu, în fața celor de la Milwaukee Bucks, una dintre echipele aflate în fruntea clasamentului în Conferința de Vest. New-yorkezii s-au impus cu scorul de 136-134, după prelungiri.

Faza meciului a avut însă loc în primul sfert al partidei, când croatul Mario Hezonja a înscris un dunk spectaculos peste vedeta lui Bucks, Giannis Antetokounmpo. După ce a marcat, Hezonja a trecut peste Giannis, în stilul făcut cunoscut de Allen Iverson în finala jucată contra celor de la Los Angeles Lakers, în sezonul 2000/2001, când a trecut peste Tyronn Lue.

Giannis Antetokounmpo a strâns 33 de puncte, 19 recuperări și 7 pase decisive în partida pierdută în overtime la Madison Square Garden. După meci, internaționalul grec l-a amenințat pe Hezonja: „Îl voi lovi între picioare data viitoare”, a spus Giannis, când a fost întrebat dacă a sesizat gestul croatului.

 În ciuda înfrângerii, Bucks continuă un sezon foarte bun și se află pe locul doi în Est, cu 15 victorii și 7 înfrângeri. De partea cealaltă, New York Knicks continuă reconstrucția și au 8 victorii și 16 înfrângeri, fără să beneficieze de serviciile superstarului Kristaps Porzingis.  

*foto: Sports Illustrated

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!