Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Matija Ceskovic: „A fost o seară slabă pentru noi”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
09.02.2014

CSU Sibiu a pierdut pentru prima dată în 2014, în meciul jucat pe terenul celor de la ”U” BT Mobitelco, scor 68-92. La finalul meciului, jucătorul Sibiului, Matija Ceskovic, a explicat cauzele eșecului din „Horia Demian”.

„A fost o seară slabă pentru noi, Clujul a jucat foarte bine în fiecare sfert în parte. S-au apărat mult mai bine, iar noi nu am găsit soluții pentru jocul prestat de ei. Chiar nu știu ce nu merge în meciurile din deplasare. Totuși, am și câștigat afară, acum două săptămâni la Oradea, deci asta nu înseamnă că am avea ceva probleme în deplasare, eu sunt de părere că am avut o seară mai slabă și atât”, a ținut să menționeze jucătorul.

Întrebat dacă el și colegii săi simt o presiune suplimentară din cauza faptului că ocupă prima poziție din LNBM, Ceskovic a declarat următoarele: 

„Nu avem nicio presiune având în vedere faptul că suntem pe prima poziția în clasament, nimeni nu se aștepta ca noi să fim pe acest loc în clasament. Suntem mândri că ne regăsim pe locul unu. Nu avem niciun secret că suntem pe această poziție, pur și simplu jucăm ca o echipă, unul pentru celălalt, așadar nu avem chiar niciun secret. În momentul de față noi trebuie să luptăm pentru această poziție, suntem deja calificați în proporție de 99% în play-off”. 

În urma acestei înfrângeri, gruparea de pe Cibin a ajuns la cel de-al 30-lea punct în această ediție de campionat, având un bilanț de 13 victorii și 4 înfrângeri. 

*Foto: csufans.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!