Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Meci de care pe care: CSU Atlassib Sibiu – BC Mureş Târgu Mureş

Adrian Stoinea

Adrian Stoinea
29.11.2014

CSU Atlassib Sibiu primeşte vizita formaţiei BC Mureş Târgu Mureş, duminică, 30 noiembrie 2014, într-o confruntare din cadrul etapei a IX-a a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Partida care va începe la ora 17:00 va fi transmisă în direct pe Digi Sport.

Sibienii au înregistrat patru victorii şi trei înfrangeri în această stagiune, în timp ce mureşenii au acumulat trei victorii şi au suferit patru înfrângeri.

“Galben-albaştrii” vin după cel mai slab meci făcut în actuala stagiune, unde au reuşit să puncteze doar de 53 de ori, în eşecul cu CS Energia Târgu Jiu, terminat cu scorul de 53-69. De partea cealaltă, BC Mureş Târgu Mureş se prezintă pe parchetul Sălii “Transilvania” din Sibiu, după ce a fost înfrântă de CSM-U Oradea, scor 76-78, într-o încleştare crâncenă.

CSU Sibiu are medii de 80.14 puncte, 14.71 pase decisive, 32.29 recuperări şi un indice de eficienţă de 84.86 unităţi. În vreme ce BC Mureş Târgu Mureş are în acest sezon de LNBM medii de 82.71 puncte, 15.00 pase decisive, 33.00 recuperări şi un indice de 91.29 la eficienţă.

Ultimul meci dintre cele două formaţii s-a disputat pe terenul echipei BC Mureş, confruntare ce s-a încheiat cu victoria mureşenilor la limită, scor 86-84, la capătul unui meci cu răsturnări spectaculoase de situație pe tabela de marcaj.

Încleştarea dintre CSU Atlassib Sibiu şi BC Mureş Târgu Mureş va fi arbitrată de brigada formată din Marius Ciulin, Dragoş Nicolae şi Șerban Rasoga, iar comisarul partidei va fi Ion Olaru.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!