Memoriul depus de CSM Satu Mare nu a fost semnat de președintele clubului


Două greșeli majore pe care aparent le-a comis conducerea clubului sătmărean

Conducerea CSM Satu Mare la conferința de presă ce a tranșat soarta memoriului / Foto Informația Zilei

După ce a pierdut zeci de procese la Judecătoriile din Satu Mare și Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Municipal din Satu Mare și-a căutat dreptatea la Comisia de Competiții a Federației Române de Baschet unde a solicitat câștigarea Cupei României la masa verde. Nici de această dată nu a fost cu noroc pentru conducerea sătmăreană, deoarece comisia forului românesc a respins memoriul și a omologat rezultatul de pe teren în favoarea ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe. 

La decizia de respingere a Comisiei de Competiții din cadrul FRB a contribuit involuntar și clubul sătmărean prin două greșeli majore pe care aparent le-a comis. În primul rând, memoriul depus la finalul partidei dintre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSM Satu Mare nu a fost semnat de către singura persoană care poate reprezenta juridic clubul, președintele Vasile Fogel. 

Conform unor surse apropiate FRB, memoriul redactat de către avocatul-impresar Sergiu Gherdan a fost semnat de către Florin Mureșan, managerul echipei CSM Satu Mare, ce nu posedă atribuții de a reprezenta juridic clubul în relația cu Federația Română de Baschet, iar alături de memoriu nu a fost anexat un mandat din partea președintelui Vasile Fogel prin care acesta l-ar fi însărcinat pe Florin Mureșan cu semnarea și depunerea unui memoriu în numele clubului. Cu alte cuvinte memoriul depus este nul deoarece nu a fost asumat de către președintele clubului, Vasile Fogel.

O altă greșeală pare să fi fost cea a managerului Florin Mureșan, care a declarat în cadrul unei conferințe de presă că memoriul depus se bazează nu pe regulament ci pe o greșeală din regulament. La scurt timp clubul sătmărean a șters declarația video de pe canalul oficial de facebook, însă a fost prea târziu. Comisia de Competiții a FRB și-a motivat decizia în special pe declarația managerului CSM care a recunoscut existența unei greșeli în regulament, aspect ce l-a nemulțumit pe Florin Mureșan, acesta fiind de părere că este pentru prima dată în istorie când un for emite o decizie în baza unei declarații de presă.

CSM Satu Mare nu se află la prima situație de acest gen. O altă greșeală a sătmărenilor i-a costat pe aceștia aproximativ 20.000 de euro. Mai exact, pe rolul Judecătoriei Satu Mare se aflau trei dosare cu numere consecutive de la 10505 la 10507. Avocatul cu care colaborează clubul a încurcat dosarele astfel că a trimis apărările ce erau destinate dosarului 10505 în dosarul 10506. Ca urmare a lipsei formulării de apărări în dosarul 10505, instanța nu a mai stat pe gânduri și a emis o hotărâre prin care a obligat clubul la plata a aproximativ 20.000 de euro cu titlu de penalități de întârziere. Sătmărenii nu au formulat apel, iar astfel hotărârea a devenit definitivă. 

Rămâne de văzut dacă CSM Satu Mare va depune apel la decisia CCCLTO în termenul de 48 de ore de la comunicarea deciziei, termen ce va expira în cursul zilei de mâine.

Mai citiți si:

Cazul ”Memoriul F8 F”. Kereskényi Gábor: "Dacă clubul este convins că avem dreptate atunci merită să mergem mai departe"

Cazul ”Memoriul F8 F”. Mureșan: "E o premieră ca o decizie a unui for să fie bazată pe o declarație de presă"

Cazul ”Memoriul F8 F”. Cupa României rămâne la Sfântu Gheorghe

Cazul ”Memoriul F8 F”. Comisia Centrală de Competiții a FRB s-a întrunit în cursul zilei de azi

Cazul ”Memoriul F8 F”. Ambrus Jozsef: „Eu cred că Satu Mare a greșit enorm acuzând arbitrajul”

Cazul "Memoriu F8 F". Dobă: "Sertarele birourilor FRB sunt pline de memorii din partea Sepsi SIC"

Cazul "Memoriu F8 F". Mureșan: "Am primit telefoane să retragem echipa de pe teren. Ei așa au procedat la Cluj"

Cazul "Memoriu F8 F". Fogel: "Nu mă interesează dacă voi fi amendat, a fost un arbitraj părtinitor"

Cazul "Memoriu F8 F". Discrepanță între regulamentul FRB și ce s-a hotărât în Consiliul Director

F8 F. Istvan Rusz: „Eu pot să joc cu 6 europene dacă vreau. Noi ne-am conformat regulamentului FIBA”

F8 F. Vasile Fogel: „Vrem rejucarea finalei pe teren neutru. Arbitrajul a fost distrugere în masă”

F8 F. CSM Satu Mare a depus memoriu împotriva Sepsi Sfântu Gheorghe



Citește ultimele știri despre CSM Satu Mare
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe vs CSM Satu Mare

totalbaschet.ro / 08 March 2018 / 17:53


Galerie foto


Vander Profesionalism?
0 
Memoriu nesemnat de președinte? Deși dânsul a fost de față la Finala Cupei... Hoțul strigă hoț... Cei care nu respectă regulamentul vor să le fie aplicată litera acestuia, deși știu bine că potrivit spiritulu regulamentului nu le dă dreptate...E vorba de bună intenție... bineînțeles... :)))  
09 March 2018 00:53
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA
0 
Adevarul se gaseste in sentinta federatiei: 6 jucatoare straine dintre care 3 noneuropene.Pe moment ce pe teren SEPSI a trimis doar 2 noneuropence(2 americance),este de inteles si pentru matematicienii de clasa 1-a,ca 6-2 = 4,deci 4 europence putea trimite pe teren .Care este problema?? Satmarenii nu cunosc matematica,nu cunosc regulementul,nu au bani si vroiau sa mai ciupesca niste bani,ne vorbind de faptul,ca printr-o cupa castigata puteau oarecum sa justifice banii multi,cei mai multi din campionat cheltuiti atat pe jucatoare cat si pe antrenori,timp in care nu achitau datoriile fata de unii si altii,fiind obligati sa faca mismasuri financiar-bancare care merita sa fie controlate !! 
10 March 2018 10:42

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!


Din aceeaşi categorie...
FRB: Suspiciune de blat la un meci din Cupa României feminin (Video)
Ce sancțiuni riscă persoanele implicate 
Anisia Croitoru, cea mai bună marcatoare U23 în primul tur al Cupei României
Alte patru jucătoare tinere au reușit un double-double într-una din cele două partide 
Remarcatele primului tur al Cupei României, feminin. Primele 11 marcatoare au peste 23 de ani
Alexandra Chițanu a înscris cel mai mult dintre jucătoarele autohtone, după două americance 
Liviu Alexa, atac la noua conducere "U" Feminin: "Universitatea a revenit în mocirla rușinii"
Fostul presedinte al secției de baschet feminin a comentat prematura eliminare a Universității din Cupa României 
Ljubomir Kolarevic: „Am făcut un pas imens pentru această echipă tânără cu calificarea în turul doi”
ACS KSE Târgu Secuiesc a avansat în a doua fază a Cupei României din dubla cu Universitatea CSM Oradea 
Miljan Medvedj: „A fost un meci disputat cu multe răsturnări de scor. Am încercat mai multe formule de joc”
FCC ICIM Arad s-a calificat în turul doi al Cupei României după 136-135 în dubla cu Olimpia CSU Brașov 
Mădălin Piperea: „Au fost două meciuri foarte bune pentru aceste copile, care au 16 ani”
CSM Alexandria a trecut în turul doi al cupei după două întâlniri strânse cu Agronomia București  
Dan Calancea: „Culmea ar fi ca la tragerea la sorți pentru turul doi al Cupei României să picăm tot cu Aradul”
Olimpia CSU Brașov a avansat în turul secund după ce a pierdut la un punct dubla cu FCC ICIM Arad 
Phoenix Constanța, singura echipă din grupa B care a eliminat un adversar din prima grupă valorică
Elevele lui Predrag Stanojcic s-au impus în ambele manșe cu „U” Cluj, din primul tur al Cupei României 
CSM Alexandria trece de CS Agronomia București după ce a cedat returul la un punct
Bucureștencele au fost pe doi în clasamentul învinselor din primul tur al Cupei României 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
U Cluj este pe nivelul grupei B de valoare !!
 
click pt. Articol 02 November 2018 14:28
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
In timpul meciului se vorbea de acest aranjament care fusese facut inainte de meci.Nu este de loc corect! 
click pt. Articol 02 November 2018 14:25
studentU finally
0 
o stire interesanta legata de baschetul feminin romanesc 🤣 
click pt. Articol 24 October 2018 16:25
mj23ky In sfarsit.....
0 
Antrenorul Aradului nu are nici cea mai mica vina....nu cred ca ar trebui suspendat, dar domnul Urban, cu siguranta are vina (ps. Hadzovic de cine asculta?). Cat despre dl inginer Calancea - suspiciunile asupra lui planeaza de foarte mult timp (legaturi cu arbitrii, comisari, chiar si jucatoare adverse). Poate, poate se lasa cu un an de suspendare pt faptuitori.... Felicitari pentru articol.... 
click pt. Articol 24 October 2018 14:56
TDM Alexa
0 
Fain vocabular. De presedinte. Bleahhh. 
click pt. Articol 02 October 2018 23:37
paulvero suferiti d scenarita:)
0 
daca vroiau ca dubla sa fie echilibrata si la limita , nu lasau sa conduca aradul cu 3 min inainte d final cu 3 p si implicit cu 12 la general...fiti seriosi, au fost 2 meciuri stranse si spectaculoase.Meciurile feminine se-nrorc repede, vezi canada-spania...Haide U! 
click pt. Articol 30 September 2018 11:35
studentU un inceput perfect
0 
pentru maestrul Popa Carmin. Tine sus munca buna, mestere! 😜 
click pt. Articol 29 September 2018 23:11
0 
'uie PSD! S-a dus dracu' singura echipă de succes a Teleormanului pupător de moaște dragniste-iliesciene! Au ajuns să-și rupă picioarele niște copile de 16 ani pentru a asigura gloria partidului doar pentru a face uitată o echipă ce a asigurat după ceva vreme garnitura viitoarelor laureate! E regres, anul trecut Anakamura băga pentru Alexandria în medie 20 de pct/meci, azi joacă sfert de finală la mondiale! În timpul ăsta, Dragnea și ai săi urmași joacă pentru a scăpa de dosare penale! Penibil, județul ăsta trebuie atribuit Vasluiului și, mai departe, Rusiei! Păcat de munca celor care încă mai speră că pot schimba ceva prin baschetul juvenil!  
click pt. Articol 29 September 2018 22:40
0 
Am stat și am analizat caseta statistică! In ultimele 3,10 minute Arad are 5 turn-over! Dzombeta 3, Mercea 1 și unul de echipă, 24"! Chiar ne cred proști? Meda e sârb bosniac, o etnie greu supusă, s-a vândut chiar așa ieftin?  
click pt. Articol 29 September 2018 21:16
Cristian Chirita Vai de plua noastră
0 
Teparii campionatului, Marcelică și nea Dan! Chiar nu pute nimănui desfășurarea acestui joc? N puncte în final pentru Brașov în ambele jocuri? Cât să fie pentru calificare din postura de ratați norocoși? Ne furăm căciula! Un sport deja condamnat, jucat de partea considerată slabă a umanității, cu o dinamică ce plictisește chiar și broasca țestoasă, victimă a unor indivizi ce mai ușurează bugetele administrațiilor locale de care aparțin!  
click pt. Articol 29 September 2018 21:04