Luka Doncic a postat în această seară, pe un site de socializare, mesajul de rămas bun pentru fanii Real Madrid și întregul club, la puțin timp după ce a fost ales cu a treia opțiune in draftul NBA din 2018, ajungând la Dallas Mavericks.

“DOUĂ VISURI

Către fanii Real Madrid:

Să joc baschet este viata mea. Mama mea mereu îmi spune că nu își aduce aminte de mine făcând ceva care să nu fie legat de a arunca o minge de baschet. Nici eu nu îmi aduc aminte.

Mă simt extrem de norocos. Când aveam 13 ani și am venit să locuiesc în Madrid, tot ce mă gândeam era să îmi îndeplinesc visul de a fi un bun jucător de baschet. Ceea ce nu m-am gândit niciodată era că acest pas urma să fie începutul unui drum care mă va face să îmi împlinesc nu unul, ci două visuri care credeam că se pot îndeplini numai în filme: am fost jucătorul celui mai bun club de baschet din lume, Real Madrid, și acum voi juca în cea mai bună liga din lume.

Ce este frumos în baschet este că e unul dintre sporturile în care depinzi cel mai mult de colegii tăi. Și aici nu mă refer doar la jucătorii extraordinari cu care am avut norocul să împart terenul și care mi-au permis să învăț de la ei, atât în calitate de jucători profesioniști, cât și din perspectiva de oameni.

Într-o echipă sunt mulți oameni: președintele, directorii, antrenorii, medicii, fizioterapeutii, delegații, tuturor angajaților acestui club…tuturor. Mulțumesc, mulțumesc, de un million de ori mulțumesc! Și, în special, mulțumesc lui Alberto Angulo, Pablo Sanudo, Dani Sarto și Paco Redondo, care au primit un copil sloven, care nu avea nicio idee de limba spaniolă și au avut grijă de mine ca și cum ar avea grijă de propriul fiu, până am ajuns un om în toată firea. Vă iubesc mult!

Cum, de asemenea, țin extraordinar de mult la Real Madrid, clubul care mi-a dat totul: cele mai mari reușite sportive, valorile învățate aici, care o să mă însoțească toată viața și acea capacitate de a lupta care te face să nu renunți niciodată, orice s-ar întâmpla.

De asemenea, vreau să mulțumesc presei și tuturor mijloacelor de comunicare pentru că m-au tratat cu respect când eram doar un copil și pentru că m-au “judecat” cu dragoste, constructiv, atunci când am crescut.

Azi, scriu această scrisoare că să îmi iau rămas bun în special de la voi, de la pasiunea cu care m-ați susținut întodeauna, cerându-mi scuze pentru greșelile mele și bucurându-mă de succesele de care am avut parte. Acea pasiune care mi-a făcut pielea de găină la auzirea ovatiilor la debutul unui simplu copil de 16 ani cu o aruncare de 3 puncte și pe care am simțit-o și acum, când am înscris ultima mea aruncare pentru Real Madrid, la 350 de km de ceea ce eu mereu am considerat casă mea. Tot o triplă… Ce manieră de a închide acest capitol.

Mulțumesc mult pentru tot! O să va port în suflet mereu!”

DOS SUEÑOS A los madridistas: Jugar al baloncesto es mi vida. Mi madre siempre dice que no me recuerda haciendo otra cosa que no fuera botar un balón de baloncesto. Yo tampoco me acuerdo. Me siento muy afortunado. Cuando tenía 13 años y me vine a vivir a Madrid, pensaba en cumplir mi sueño de ser un buen jugador de baloncesto. Lo que nunca pensé es que ese viaje era el inicio de un camino que me llevaría a cumplir no uno, sino dos sueños que solo se hacen realidad en las películas: he sido jugador del mejor Club del mundo y, ahora, voy a jugar en la mejor liga del mundo. Lo bonito del baloncesto es que es uno de los deportes en los que más dependes de tus compañeros. Y no me refiero solo a los extraordinarios jugadores con los que he tenido la suerte de compartir la cancha y que me han permitido aprender de ellos como profesionales y como personas. Un equipo somos muchos: el presidente, los directivos, los entrenadores, los médicos, los fisios, los delegados, los utilleros, los empleados del club… a todos, gracias, gracias, infinitas gracias. Y, especialmente, a Alberto Angulo, Pablo Sañudo, Dani Sarto y Paco Redondo, que recibisteis a un niño esloveno que no tenía ni idea de español y me cuidasteis como se cuida a un hijo, hasta hacerme un hombre. Os quiero mucho. Como también quiero muchísimo al Real Madrid, un Club que me lo ha dado todo: los más grandes éxitos deportivos, los valores que me acompañarán toda la vida y esa capacidad de lucha que te hace no rendirte jamás, sea cual sea el desafío. También quiero dar las gracias a los medios de comunicación por tratarme con respeto cuando era un niño y por juzgarme con cariño cuando me hice mayor. Hoy, escribo esta carta para despedirme especialmente de vosotros, de la afición que me ha apoyado siempre, perdonando mis errores y disfrutando con mis aciertos. Esa afición que me puso la carne de gallina con aquella ovación en ese primer triple que se jugó un niño de 16 años y a la que sentí muy cerca cuando anoté mi último tiro (otro triple, qué manera de cerrar el círculo) a 350 kilómetros de lo que siempre consideraré mi casa. Muchas gracias por tanto. Os llevo en mi corazón.

O postare distribuită de Luka Doncic (@lukadoncic) pe Iun 29, 2018 at 10:58 PDT

*foto: euroleague.net