Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Miša Perišić: "Acest sezon a fost un succes"

Claudia Trușcă

Claudia Trușcă
02.03.2014

 

CSU Atlassib Sibiu a învins categoric echipa lui Marcel Țenter, impunându-se cu scorul de 84-52. Miodrag Perišić a declarat la finalul partidei că este mulțumit de evoluția echipei sale și de faptul că și-au îndeplinit obiectivul de a accede în play-off.

"Astăzi am jucat destul de bine, în special în a doua repriză. În urma faptului că Mediaşul a marcat doar 52 de puncte, noi am avut cel mai bun meci din punct de vedere defensiv, mai ales în partea a doua a meciului, după cum am mai spus, în care am jucat chiar foarte bine. Acum putem trage linie, după 20 de etape, şi putem spune că suntem ca şi calificaţi în play-off.

Acest sezon a fost un succes prin prisma rezultatelor, dar şi prin faptul că oamenilor le face plăcere să vină la meciuri, sala este plină chiar şi la meciuri precum Chiajna sau Timba şi este o imagine total diferită a Sibiului faţă de anul trecut. Îmi amintesc la venirea mea în Sibiu că am spus că împreună putem face multe lucruri, eu am mai antrenat în România 4 ani şi ştiam cât de greu este să câştigi împotriva Sibiului la ei acasă. Anul trecut nu aveam la fel de multă energie pentru că fanii nu venea în număr foarte mare la sală, dar anul acesta, pas cu pas au început să vină din nou şi cred că cu toţii am făcut o treabă bună pentru oraş.

Cu această ocazie vreau să felicit jucătorii, care au jucat chiar bine şi nu doar în această seară, în ultimele 20 de meciuri au dat totul pe teren şi datorită acestui lucru suntem acum aici.

Noul meu obiectiv este să ne luptăm pentru o poziţie cât mai bună, dacă vom putea fi în primii 4 sau nu."

Foto: Turnulsfatului.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!