Tomas Rinkevicius: „Sunt foarte mândru de jucătorii mei”
8 minute în urmăCSO Voluntari completează careul de ași ai Ligii Naționale de Baschet Masculin
13 ore în urmăSeara gazdelor în playoff-ul NBA
21 ore în urmăU14 Masculin - Premiile individuale
21 ore în urmăU14 Feminin - Premiile individuale
22 ore în urmăMichael Cooper, fostul jucător care a petrecut 12 sezoane la Lakers, fiind singura echipa din NBA pentru care a evoluat, a fost diagnosticat cu cancer la limbă aflat într-un stagiu incipient. În urma acestei vești, Cooper va trebui să-și întrerupă activitatea de antrenor al echipei din WNBA, Atlanta Dream.
„Sunt sigur că mă aflu pe mâna unor medici foarte buni. Sunt norocos că am putut fi diagnosticat când boala nu este într-un stadiu avansat”, a spus Michael Cooper. După operația pe care o va suferi la Universitatea Emory, din Atlanta, se așteaptă ca acesta să-și poată reveni pe deplin.
Cunoscut ca și un jucător foarte bun mai ales pe faza defensivă, Cooper a câștigat nu mai puțin de cinci titluri de campion al NBA, toate cu Los Angeles Lakers, în anii 80. A fost desemnat și cel mai bun apărător din campionatul nord-american de baschet în anul 1987.
După ultimul sezon în care a jucat pentru Lakers, Cooper a avut parte de un scurt periplu în Italia, unde a stat un sezon la Virtus Roma, înainte de a reveni în SUA. A antrenat timp de un sezon în NBA, la Denver Nuggets, în sezonul 2004-2005.
Karleen Thompson va avea cel mai greu cuvânt de spus pe banca echipei de baschet feminin Atlanta Dreams în perioada în care Cooper va fi ținut departe de baschet.
*Foto: lakerholicz.com
NBA. Predicții pentru premile individuale ale sezonului regulat din liga de...
Debut spectaculos de play-off în cel mai puternic campionat al lumii
NBA: Miami Heat și New Orleans Pelicans sunt ultimele formații calificate î...
Los Angeles Lakers și Sacramento Kings au triumfat în primele meciuri din P...
NBA: Miami Heat și New Orleans Pelicans sunt ultimele formații calificate î...
NBA. Predicții pentru premile individuale ale sezonului regulat din liga de...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!