Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Popa înaintea meciului cu Energia:„Vom avea un meci deosebit de greu”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
18.12.2015

Gaz Metan Mediaș primește vizita Energiei Târgu Jiu în etapa a 14-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Partida a fost prefațată de antrenorul medieșenilor, Mihai Popa, pentru site-ul csgazmetan.com. Tehnicianul spune că inconstanța echipei sale a dus la înfrângeri în ultimele două meciuri:

„Sperăm să avem o constanță mai mare pe parcursul întregului meci. Din păcate oscilațiile din jocul nostru au dus la aceste înfrângeri. Cu cât vom avea o constanță mai mare, cu atât vom avea șanse mult mai mari de câștig.”

Întrebat dacă echipa sa are un avantaj datorită faptului că a avut mai mult timp pentru a pregăti acest meci, Mihai Popa a replicat:

„Nu consider că este un avantaj. Energia este o echipă puternică, a demonstrat-o în Fiba EuropeCup, deci vom avea un meci deosebit de greu. Vrem să dăm totul pentru a câștiga acest meci.”

Singura echipă pe care Gaz Metan a învins-o în acest sezon este Energia Târgu Jiu. Antrenorul ardelenilor nu consideră că acest lucru mai contează acum:

„Nu cred că acest lucru contează pentru noi în momentul de față pentru că am avut o serie lungă de înfrângeri și vrem să facem un meci cât mai bun. Cu cât vom juca mai bine cu atât ne vor crește șansele de câștig.”

Foto: Facebook CSM Oradea (Roby Boroș)

2 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe cronicaru :

    Adevărul
    Este o retrogradare dorită și planificată de directorii din Gaz Metan care vor astfel să desființeze echipă într un mod elegant și ,, sportiv,,. Nu există pic de interes din partea nimănui pt a cumpăra jucători de valoare....antrenorul este o victimă colaterală. Asta este situația reală...restul e gargară. De la anul mergem la Sibiu sau Mures să vedem un meci de baschet. Numai bine.

    cu 8 ani în urmă (18.12.2015) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe John :

    @cronicaru
    Ai 100% dreptate. Pe multi i-am auzit dand vina pe antrenor ca nu aduce jucatori noi. Ceea ce nu stiu acestia sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti pentru a schimba un jucator. Clubul nu Vrea sa maI aloce nici un leu in plus sectiei de baschet. Se urmareste decredibilizarea antrenorilor si se va da vina pe ei la sfarsitul campionatului. Suporterii au inceput sa se indeparteze de echipa, vin tot mai putini, astfel incat daca la sfarsit ai nostri for retrograda, nici n-o sa mire, nici n-o sa Mai intereseze pe nimeni. In cazul acesta, la anul se va hotari desfiintarea sectiei de baschet, sau in cel Mai fericit caz, mentinerea echipei in mediocritate.

    cu 8 ani în urmă (19.12.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!