Mihai Silvășan și-a anunțat demisia de funcția de antrenor principal al lui U-BT Cluj


„Silva” a renunțat după ce a ratat calificarea în finala LNBM: „Nu am nicio problemă să îmi asum eșecul”

mihai silvasan demisie u bt cluj

U-BT Cluj-Napoca a ratat calificarea în finala LNBM, după ce a pierdut meciul 4 contra lui CSM CSU Oradea, scor 91-86. După acest meci, Mihai Silvășan a anunțat prin intermediul site-ului oficial al clubului că își va da demisia din funcția de principal al lui U-BT Cluj.

„Este un final de sezon dezamăgitor. Eu credeam și îmi doream enorm de mult să reușim să câștigăm campionatul. Ne-am luptat în această serie, cel puțin în trei din cele patru meciuri. Din păcate, nu a fost destul. Îmi asum absolut toată responsabilitatea pentru eșecul din acest sezon și pentru ratarea obiectivelor principale. Mă refer aici la campionat și la Cupa României. Prin urmare, îmi voi prezenta demisia din funcția de antrenor principal al echipei. Repet, eu sunt principalul vinovat și nu am absolut nicio problemă să îmi asum eșecul. Vreau să mulțumesc conducerii clubului și sponsorului principal, pentru că mi-a oferit această oportunitate. Mulțumesc staff-ului alături de care am lucrat în acești trei ani. Și mă gândesc aici la toți oamenii care lucrează în această echipă. Le mulțumesc jucătorilor care au fost alături de mine în cele trei sezoane. Le mulțumesc suporterilor pentru susținere în momentele bune și mai puțin bune. Nu în ultimul rând, mulțumesc familiei că a fost alături de mine în tot acest timp”, a spus „Silva”, potrivit u-bt.ro.

O reacție pe această temă a avut și Mircea Cristescu, vicepreședintele lui U-BT:  

„Personal, sunt mândru de omul Mihai Silvășan. A arătat întotdeauna caracter, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Nu pot să îl felicit pentru decizia luată, deoarece ne cunoaștem de foarte mult timp. Suntem împreună de 17 ani și este o durere mare în suflet. Este o durere pentru întreg clubul nostru. Nu pot decât să accept decizia lui. Sunt ferm convins că va fi cu sufletul întotdeauna alături de noi. Iar noi vom fi întotdeauna alături de el. Mie îmi pare rău pentru această decizie, dar nu am ce să fac. O să vedem ce se va întâmpla pe viitor. La ora actuală, trebuie să fim focusați să obținem medaliile de bronz. Vom vedea cum ne vom organiza, pentru că va trebui să ducem finalul de sezon așa cum suntem. Nu cred că va veni nimeni până la următorul meci. O să propun și în consiliul director să ne gândim și să luăm o decizie. Indiferent dacă vrem sau nu vrem, <<the show must go on>>, cum ar spune Queen”.

Mihai Silvășan a fost numit antrenor al lui U-BT Cluj în vara lui 2016. În trei ani el a adunat un titlu, în 2017, și 2 Cupe ale României, în 2017 și 2018, plus două Supercupe. Potrivit statisticii totalbaschet, „Silva” a stat pe banca lui U-BT în 125 de meciuri în LNBM, timp în care a câștigat 96 și a pierdut doar 29.

*foto: Valentin Todea



Vizualizează pagina personală a antrenorului Mihai Silvășan
Citește ultimele știri despre U BT Cluj-Napoca

Eduard Popa / 20 May 2019 / 21:55


Galerie foto


raress23 Jos palaria
9 
Multumim pentru ce ai facut si ce, zic eu vei mai face pentru club. Ma bucur ca ai aratat caracter si barbatie si ti-ai asumat esecul. Mai sunt si altii care trebui sa o facă! 
20 May 2019 22:09
studentU bafta in continuare
1 
Silva, cu mai multa rabdare si perseverenta poti ajunge sus Sa vedem acum ce primim in locul lui, poate ne bucuram si noi de baschet in urmatorii ani... 
20 May 2019 22:15
5 
Cred ca ai luat decizia corecta. Imi pare rau si sper ca intr-o zi te vei intoarce ... altfel. Imi pare pentru ca ai jucat incepind de la juniori pentru "U". Nu ai parasit aceasta echipa pana cand te-ai retras din cariera de jucator. Ai fost capitanul echipei nationale, cea ce nu este usor. Succes, orice vei face. 
20 May 2019 22:22
u1919cj Multumim
1 
Bafta in continuare capitane. 
20 May 2019 22:25
@lexCSU Cluj - Silvasan
3 
In astfel de momente, desi e greu, trebuie sa privesti in ansamblu ce a facut Silvasan pentru Cluj. Spre exemplu, eu ma gandesc la cosurile de 3 puncte, memorabile si decisive in acelasi timp, precum cel din 2015 de la Sibiu, in decisivul din sferturi, care pe mine m-a tinut pe scaun inca vreo 15 minute dupa terminarea meciului pentru ca nu mai aveam puterea sa ma ridic.  
20 May 2019 22:28
trancer Silvasan
5 
Un jucător de mare valoare, fidel Clujului, dar care a făcut o mare greșeală cand a acceptat o palarie mult prea mare pentru el. Pana la urma aceasta demisie ar putea fi o veste foarte proasta pentru adversarele noastre, pentru ca la bugetul disponibil si în sfârșit cu un antrenor, Clujul ar putea deveni greu de ajuns. 
20 May 2019 22:30
Oldtimer Renastere usoara si grabnica
1 
In aceasta nabadaioasa primavara dl. Silvasan a avut parte de socuri majore, profesional si, mai ales, personal. Nu sunt putini cei care, intr-o atare situatie, ar fi doborati definitiv. Nu cred sa fie cazul dansului ptr ca sper ca formatia sa de luptator sa grabeasca vindecarea urmelor lasate de aceste lovituri. Evident, va urma o perioada de introspectie, de cautare, de luare a unor decizii pentru un nou inceput. Sper sa-si regaseasca echilibrul si sa beneficieze de sprijinul necesar pentru acest nou inceput, fie in sport, fie in alt domeniu. Vant din pupa, capitane ! 
21 May 2019 16:53
ajax UBT
-1 
Când pretențiile sunt mari, cineva trebuie să plătească, iar Silvasan a ieșit în față. Îmi aduc aminte că și noi era să facem o mare greșeală, înaintea primului titlu, când am cerut capul lui Achim. Silvasan a obținut foarte mult în acești ani, însă când ratezi titlul 2 ani la rand se uita totul. Ma uit la Sibiu, de 20 ani așteaptă un titlu... As fi mizat pe continuitate, premizele performantei existau, însă nu întotdeauna îți ies calculele. Mi-e greu sa cred ca viitorul antrenor va lua titlul din primul an la Cluj, dar, cine știe, vom trai și vom vedea. Felicitări Cluj, felicitări Silvasan! 
20 May 2019 22:38
BVN Respect Silvasan
2 
Chiar daca pe teren suntem rivali, nu pot decat sa ii doresc bafta in continuare in cariera de antrenor. Pacat ca in aceasta tara sunt atat de putine orase care sustin baschetul, si astfel posibilitatile de sa preiei o altă echipa sunt minime. Bafta! 
20 May 2019 23:12
highflyer long overdue
1 
E o decizie corecta, care trebuia luata inca de anul trecut.

Silvasan nu este si nu a fost antrenor. Poate va fi daca il va pasiona aceasta meserie, dar mai are mult de invatat.

Imi pare rau, nu ai cum sa nu castigi campionatul daca ai cel mai mare buget, iti poti permite cei mai buni jucatori din RO, iar daca cineva se accidenteaza, se gaseste instant un jucator de aceeasi valoare care sa inlocuiasca jucatorul accidentat.

Mai mult decat atat, o gramada de jucatori au stagnat sub Silva, cand acestia trebuiau sa creasca. Kuti in primis. Cei care au fost ok (Dykes, Rasic, Moldoveanu daca era ok) sunt jucatori care au o gramada de experienta si stiu sa preia ei jocul cand antrenorul e in pana de idei, sau cand e complet pe dinafara.

Sper doar ca bugetul pe anul viitor sa ramana cam acelasi ca anul acesta (ca motive ar fi, ca sponsorul sa fie dezamagit) si sa avem un antrenor adevarat. Sunt o gramada, care sigur ar face treaba foarte buna (Sapera, Tojala, etc.) 
21 May 2019 08:45
studentU Sapera, Tojala
1 
sper ca nu  
21 May 2019 09:34
2 
... Nini.. 
21 May 2019 09:42
3 
Eu ma astept la un antrenor de genul Zare Markovski.

Mi-ar placea sa il vad secund pe Rasic. Nu stiu daca si-ar dori asta, dar sincer mi-ar placea sa ramana implicat in cadrul clubului nostru. 
21 May 2019 09:53
free62 free62
2 
Tojala, ala care cand a avut echipa bine facuta l-a ciuruit Silvasan in finala si dupa aia anul trecut l-a umilit Achim? Daca prinde vreo echipa un sezon cum a avut el cu bosorogii de Runkauskas, Jonte si un Zekovic care dadeau de 3 si din afara salii, ma bag si eu sa antrenez ca de un campionat fac...
Zare Markovski asta nu inteleg cu ce a putut impresiona atata lume ca a venit dupa Tenter care era criticat pt jocul ofensiv execrabil, fara scheme ziceau unii(antrenor roman de doi lei vb aia) si a beneficiat peste noapte si de Watson(pozitie pe car Tenter juca cu Kuti...nici nu o sa mai joace Kuti 1 asa bine in veci), iar rezultatul a fost o nationala care dadea puncte uneori mai putine de cat pe vremea lui Tenter.
Hai sa mai vedem si baschet la Cluj daca tot am schimbat antrenorul...din Romania singurul care e peste Silvasna e Achim, restul joaca tot un hei rup de asta cu motivatie si atitudine la tot pasul si o minge care circula pe semicerc ca la handbal...daca nu Achim, atunci un sarb da sa joace ca Achim:) 
21 May 2019 18:09
koala @highflyer
1 
poate va treziti cu branko cuic principal. 
21 May 2019 09:21
TitiAcs Multumiri
3 
si multa bafta la scoala. banuiesc ca te vei apuca serios de o scoala de antrenori sau poate te bagi "calfa " pe linga un nume mare din Europa . Personal te astept peste doi ani, dar cu scoala facuta. Stofa ai, mai ramine sa gasesti un "croitor" care sa te bage in costumul de antrenor.  
21 May 2019 09:57
Ossiryss @TitiAcs
2 
Asta, cu "calfa" la un nume mare din Europa, e o idee de luat în calcul însă, nu știu cum se va aplica, având în vedere ca e coada mare... Pacat ca n-au aplicat-o chiar la Cluj, ca alternativa la alegerea lui Silva ca principal. Ar fi fost de departe, cea mai rațională și constructiva decizie și pentru club, și pentru cariera lui Silva. Dar, na, asa e cu mândria nemăsurata... 
21 May 2019 11:06
TitiAcs Nu ma gindesc
-1 
neaparat la Big 8, dar daca tot ai stabilit niste relatii bune cu Partizan sau PAOK, ar putea profita. Dar asa cum spui trebuie lasata mindria.  
21 May 2019 11:53
vass bela Motiv de bucurie ?
4 
Daca am avea o conducere competenta, atunci demisia lui Silva ar fi super ok . Dar daca suntem sinceri, atunci escul ultimelor doua sezoane se datoreaza in proportii egale antrenorului si conducerii . Ce si cum a facut Silva, stim cu totii, fara discutie merita sa plece, si asa a stat prea mult pt cineva fara nici o experienta in antrenorat . Dar conducerea ? Sa luam ca exemplu doar acest sezon . Nici un inlocuitor pe masura pt Kuti . Apoi Oradea in timpul sezonului ii aduce pe Zekovic, Carter, Markovic si Barnette, iar noi ?! La atata incompetenta, nu m-ar surprinde promovarea lui Cuic ca antrenor principal, sau alta mutare tot asa de " inteleapta ". In concluzie, pana nu vom avea o conducere competenta, BT poate sa bage cati bani vrea in echipa, ca tot nu vom reusi mare lucru ! 
21 May 2019 11:07
TitiAcs Haide sa lamurim
6 
treaba cu conducerea si sa facem putina istorie. Actualul U-BT este un club PRIVAT, pornit la initiativa lui Cristescu si Tenter la care a aderat mai apoi patronul lui Mobitelco ( Nica ). S-au platit bani lui Vasu ca sa foloseasca simbolul U ( acum se stie sunt asociati cu Clubul de fotbal ). In "gasca" au intrat mai apoi Cuic si Silva. Datorita rezultatelor, dar mai ales CE organizat la Cluj s-a alaturat BT si a iesit Mobitelco. Si atunci pe cine sa tragi la raspundere ? Unde mai pui ca FRB este condusa de gasca pedeseristo-stelista si sa-l inlaturi ( asta daca s-ar putea) pe Cristescu ar fi "sinucidere" curata. Prin FRB se mai invirte din Cluj, doar Viorel Constantinescu ( fost arbitru mediocru), dar el este un singuratic (adica isi urmareste scopul strict personal). Demisia lui Silva este doar un exercitiu de P.R., dar este OK. Acum sa vedem ce se va intimpla si ce viziune au pentru viitor. Amintesc ca pentru Campionatul acesta, au avut "viziunea " cu doar 5 straini plus ajutorarea lui Vlad ( ca n-au renuntat turcii de naivi la el ). Toata lumea stia de acidentare si ca recuperarea va fi de lunga durata ( daca nu imposibila ,pentru baschet la nivel inalt), iar salariul lui implica renuntarea la un strain. Mai apoi toata "constructia" s-a facut dupa buget, nu-mi inchipui ( si unii o pot confirma ) ca nu s-au gindit la Zekovic ( de exemplu).
P.S. Si la bine si la greu eu o sa-mi platesc in continuare cele 4 abonamente ! Sper sa apara totusi niste sfatuitori mai buni, asta in cazul in care CONDUCEREA ar dori sa accepte sfaturi. 
21 May 2019 12:20
stef @TitiAcs
4 
Corect comentariul dvs. Poate ar trebui amintit și faptul că dacă nu era „nebunul” de Mircea Cristescu care să facă rost de bani și să creieze o echipă competitivă, unii nu ar fi avut ce comenta și azi ar fi fost suporterii echipei lui Vasu. Numai cei care au urmărit de la început evoluția acestei echipe cunosc greutățile cu care s-a luptat și pe care le-a depășit Cristescu. Ar trebui să ne gândim și la politica pe care clubul o duce referitor la copii și juniori. Achim spunea că Oradea este cu 10 ani în urmă în acest domeniu. Și ar trebui să se știe că și aceste echipe costă bani și trebuie alocat un buget pe măsură. U-BT la această oră este clubul cel mai performant în acest domeniu din țară. Așa că problema pe care o pun mulți referitoare la ce buget are clubul fără să țină cont și de banii necesari copiilor și juniorilor nu este corectă. Ca vechi suporter mi-am permis să critic atât conducerea tehnică cât și cea administrativă, dar am încercat să țin cont de tot ce s-a făcut în acest club. Referitor la Silvă trebuie să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut ca și jucător pentru club. Sunt sigur că va fi un antrenor bun și va evolua în viitor. L-am înțeles că uneori fiind depășit de cursul jocului nu a putut să ia cele mai bune decizii de redresare a echipei neavând suficientă experiență. Simtomatice au fost căderile în care, practic, echipa dispărea din joc, chiar și în fața unor adversari mai modești valoric. Nu mi-a plăcut și în comentariile mele am spus, modul în care se comporta cu unii jucători și faptul că nu a dat minute și altor jucători tineri să poată crește. Tot timpul am avut emoții ce s-ar fi întâmplat dacă Kuti se accidenta. Oricum Silvă a dat dovadă de caracter și și-a asumat eșecul. Mulțumesc Silvă și mult succes în continuare! Sunt sigur că într-o zi te vei întoarce, asta dacă nu va veni un antrenor cu expierență și tu vei accepta să rămâi în staful tehnic. 
21 May 2019 14:10
stef scuze
0 
experiență  
21 May 2019 14:17
studentU ipocrizie
1 
este numele tau, care il faceai albie de porci dupa fiecare meci pe Silvasan si acum o arzi BFF si paternal.  
21 May 2019 14:39
vass bela TitiAcs,
2 
eu nu l-am nominalizat pe Cristescu, cei care se ocupa de conduicerea echipei s-au dovedit a fi incompetenti, cum de altfel ai aratat si tu in cazul lui Moldoveanu si legitimarea numai a 5 straini la inceput de sezon . Apoi, lipsa de inlocuitor pt Kuti si transferurile anemice in timpul sezonului ( eu facand comparatie cu Oradea, care s-a intarit substantial ) . Si cred ca esti de acord cu mine, degeaba schimbi antrenorul, daca nu cooptezi in conducere pe cineva care sa fie in stare sa aduca jucatori valorosi, atat inainte de campionat, cat si in intersezon . 
21 May 2019 17:33
TitiAcs vass bela
0 
imi pare rau daca postarea mea ti-a dat senzatia unei replici. Din contra, este o completare a celor spuse de tine, doar ca am dorit o lamurire a situatiei Clubului U_BT.Iar numele lui Mircea Cristescu nu poate fi deslipit de acest club, fie ca-l nominalizezi fie ca nu. In postarile mele nu am urmarit sa intru in polemici cu nimeni, am postat doar gindurile si parerile mele, iar de multe ori am renuntat sa postez pentru ca nu aveam nimic de adaugat la opini deja aparute si postate de beniamim, vass bela, gyke, ajax, u1919, alexcsu si chiar ale redactorilor TB. Pe viitor voi proceda la fel. Cu cei cu care sunt in total dezacord ( sau covirsitor, inclusiv in maniera de limbaj si/sau prezentare ) nu voi "dialoga" pentru ca este pierdere de timp sa incerci sa schimbi idei cu "fixistii" sau patimasii.













 
22 May 2019 11:57

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Dragoș Diculescu, „prima opțiune” a Timișoarei pentru sezonul viitor
Ilie Trițoiu a dat 5 nume de jucători pe care timișorenii vor să-i păstreze, alături de cei patru localnici 
Dragan Petricevic: „Pentru mine Timișoara mereu a fost un club și un oraș la care vreau să mă întorc”
Antrenorul de 50 de ani a semnat pe 3 sezoane cu SCM Timișoara 
Ilie Trițoiu: „Pe Dragan l-am dorit și sezonul trecut, dar au fost niște mici detalii”
Președintele Timișoarei a vorbit și despre datoriile pe care le are clubul 
Dragan Petricevic este noul antrenor al SCM Timișoara
Tehnicianul va fi la al 3-lea mandat pe banca echipei timișorene, cu care a câștigat două Cupe ale României 
Isaiah Philmore, al doilea străin confirmat de BC CSU Sibiu
Jucătorul american va bifa al doilea sezon în România 
Bayern Munchen este din nou campioana Germaniei
Victorie după o revenire importantă în repriza secundă 
Zona Transferurilor 2019 - Liga Națională de Baschet Masculin
Toate mutările făcute de echipele din România în această pauză competițională 
Dragoș Diculescu și Roland Torok, cei mai curtaţi jucători români
Mai multe echipe se bat pentru semnătura componenților echipei naționale 
Mladen Jeremic, pe picior de plecare de la Pitești. Surse
Sârbul a petrecut doar un sezon în Trivale, după doi ani și jumătate la Timișoara 
SURSE. Maksim Sturanovic rămâne pentru încă un sezon la BCM U Pitești
Pivotul muntenegrean va bifa al doilea sezon în România 
76ers Pitesti
0 
Desi am vazut ca sunt foarte multe echipe interesate de serviciile lui nu am vazut pe acea lista echipa care ar avea cea mai mare nevoie de un jucator precum Dragos.. 
click pt. Articol 25 June 2019 01:28
0 
Singurul motiv pentru care ar ramane la Timisoara ar fi singuranta ca va juca si va primi si multe minute.
La echipele de top 3 ar fi cam greu pentru el sa vina si sa se impuna desi a demonstrat ca este capabil si e clar ca la Sibiu ar putea primi cele mai multe minute.
La Craiova exista deja un nucleu bun de jucatori tineri si majoritatea cred ca o sa isi prelungeasca contractele si ar fi greu sa primeasca multe minute si acolo.
Sincer nu m-ar mira sa ramana la Timisoara sau sa semneze cu cei de la Voluntari, unde probabil va avea un rol asemanator cu cel avut la Timisoara in acest sezon si unde se pare ca se vrea performanta si probabil vor avea o echipa mai bune decat Timisoara in sezonul viitor...
 
click pt. Articol 25 June 2019 01:16
tsc_1980 Csu Sibiu
0 
Poate sa vina orice strain, atata timp cat nu aveti un roman decent spre bun, nu aveti sanse la campionat. 
click pt. Articol 24 June 2019 20:37
gyke Mda
0 
Tritoiu cred că își face iluzii cu Diculescu. Nu văd ce motiv ar avea să rămână la Timișoara. A dovedit destule ca să arate că merită și trebuie să facă un pas în față. Va trebui să aleagă una din echipele de top 3, iar aici depinde de feeling ul lui. Deși mi l-aș dori la Sibiu și cred că ar fi o potrivire faină, sincer, în locul lui aș încerca un an la Cluj. La Oradea, cred ca minutele i-ar fi o idee mai limitate decât la celelalte două, dar Achim e foarte priceput în a împarți judicios timpul de joc. Vedem în câteva zile ce va alege.  
click pt. Articol 24 June 2019 19:34
u66 76ers
0 
Cand m-am referit la schimbarea totală de lot, m-am referit in primul rand la anul de după câștigarea campionatului si ă cupei. Nu mi s-a parut ok ce s-a întâmplat atunci si rezultatele s-au vazut. 
click pt. Articol 24 June 2019 18:11
0 
Pai ce jucatori sa pastrezi atat timp cat obiectivul a fost primul loc si ei au terminat pe 3? Asa se procedeaza cand nu iti indeplinesti obiectivele, pleci, sau asa ar fi normal la orice echipa din orice sport deci nu mi se pare ceva extraordinar ca se vrea o schimare totala la Cluj.
Pe de alta parte...sa il compari pe Dusko Vujosevic cu Lobont la capitolul antrenori, e cale lunga, nici la imagine nu cred ca sta mai bine domnul Lobont... 
click pt. Articol 24 June 2019 17:47
u66 Beniamin
0 
Dincolo de reticenta mea este dorința de a avea o echipa cu rezultate si mai ales cu un baschet frumos. Imi e dor de cand nu am mai vazut asta la noi. 
click pt. Articol 24 June 2019 17:01
0 
Oricum, ma bucur ca ti-am aflat adevarata parere si nu am ramas cu gandul/feelingul transmis din primului comentariu. 
click pt. Articol 24 June 2019 16:51
0 
Iti inteleg perfect gandul tau cu privire la faptul ca sezon de sezon cu exceptia a 2 maxim 3 jucatori noi reconstruim si nu avem un nucleu cum de exemplu a fost KD-Adamovic-Barro care au jucat impreuna inainte sa vina la U si pe langa care jucatori experimentati precum Vlad Moldoveanu si Rasic s-au integrat perfect. Acela e un scenariu pe care as vrea sa il vad sezon de sezon, dar sunt constient ca nici in acest an nu o sa il vedem.

Eu inca raman optimist in ceea ce priveste aducerea lui Vujosevic si sper sa aducem jucatori experimentati care suplineasca o posibila lipsa de omogenitate la nivelul lotului. Pana la urma, Oradea ne-a aratat sezonul trecut ca se poate sa te formezi ca si lot pe parcursul sezonului si sa ai si rezultate bune. Nu e un scenariu ideal si de dorit, dar se poate lucra si avea rezultate bune si in astfel de context. 
click pt. Articol 24 June 2019 16:50
u66 Beniamin
0 
Nu contest nicio clipă persoana noului antrenor. Sper sa fie sănătos pana la capat si sa se vada rezultatele la echipa. Dar Petricevici avea un atu în plus: cunoaște baschetul romanesc. Ca fan care vin de ani buni la baschet ma supăra faptul că noi trebuie sa o luam mereu de la zero ca sa construim o echipa, incluzând anul de după câștigarea campionatului. În timp ce Oradea si Sibiul păstrează un nucleu de jucători si sunt mai omogeni, noi pana in iarna o sa incercam variante. Pana la urma nu conteaza cati bani ai, ci sa ii folosesti cu cap iar noi am dovedit ca nu stim sa ii folosim. 
click pt. Articol 24 June 2019 16:34