Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Ne dorim să câștigăm și să ne păstrăm șansele la primul loc”

David Istrate

David Istrate
28.03.2019

Vineri, 29 martie, în Arena Antonio Alexe din Oradea va avea loc cel de-al 5-lea duel stagional între CSM CSU Oradea și U-BT Cluj-Napoca. Formația clujeană are un moral superior în această confruntare întrucât a câștigat precedentele patru întâlniri.

La conferința de presă organizată înainte ca echipa din Cluj-Napoca să pornească spre Oradea, Mihai Silvășan și-a exprimat opinia despre derby-ul de mâine (29 martie) seara. Antrenorul clujenilor a explicat importanța acestei partide și a anunțat faptul că Aleksandar Rasic, căpitanul formației sale, este indisponibil, fiind accidentat.

Este un meci important pentru noi din mai multe puncte de vedere. În primul rând, ne dorim să câştigăm şi să ne păstrăm şansele la primul loc înainte de Play-Off. În al doilea rând, jucăm cu campioana României şi cu una dintre principalele noastre contracandidate la titlu anul acesta. Deci şi dacă meciul nu avea o miză din punct de vedere al clasamentului, motivaţia şi ambiţia ar fi fost foarte mari, ţinând cont de rivalitatea care s-a creat între cele două echipe în ultimii ani. În astfel de meciuri nu mai prea contează ce a fost sau în ce formă sunt echipele în momentul de faţă. Sunt convins că ambele echipe îşi vor dori victoria şi vor da tot ce au mai bun să o obţină. Noi vom evolua şi în acest meci fără Aleksandar Rašić, care are nevoie de câteva zile de pauză, pentru recuperare. El are o problemă la genunchi ce necesită o mică pauză”, conform u-bt.ro

Jocul dintre cele două mari rivale, CSM CSU Oradea și U-BT Cluj-Napoca, va avea loc vineri, 29 martie, de la ora 17:15 și va fi transmis în direct pe Digisport 4.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu underCat :

    Fara Rasic...
    sa vedem cum gestioneaza Oradea un blat.

    cu 5 ani în urmă (28.03.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!