Monika Brosovszky: „Obiectivul este acela ca fetele să se țină de baschet, să le placă, să facă în continuare în școli”


Ambasadoarea proiectului ”Her world, Her rules” a vorbit despre baschetul juvenil feminin și despre dezvoltarea jucătoarelor U23 din LNBF

Federația Română de Baschet a implementat la sfârșitul anului trecut, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului și FIBA, proiectul ”Her world, Her rules”, dedicat baschetului feminin și menit să promoveze sportul cu mingea la coș în rândul copiilor. Conform informațiilor oferite de frbaschet.ro, acest program se desfășoară până acum în șase județe/municipii, fiecare dintre acestea având implicate șase școli, dorindu-se mărirea ariei de răspândire a acestui proiect: Râmnicu Vâlcea, Arad, Cluj, Constanța, Sfântu Gheorghe și București.

Site-ul FRB mai notează următoarele în legătură cu acest subiect: „Astfel, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Municipale sau Județene, și împreună cu antrenori de baschet licențiați sau cu profesori de sport, proiectul “Her World, Her Rules” a pătruns deja în sufletele a peste 500 de eleve din clasele a V-a si a VI-a, dornice să facă mișcare și să se antreneze într-un climat relaxat, în care voia buna și munca merg mână în mână. Totodată, este bine de știut că statisticile arată că România ocupă un alarmant loc 2 în Europa la obezitate infantilă, în vreme ce specialiștii avertizează că peste 11% din populația țării este afectată de diabet. Iar principalele cauze sunt lipsa de mișcare și de educație nutritivă. Ținând cont de aceste aspecte, dar și de faptul că dorim să promovam în continuare baschetul în rândul copiilor, FRB propune și prin intermediul acestui proiect o schimbare.”

Fosta jucătoare de legendă a baschetului feminin românesc, Monika Brosovszky-Boriga, a fost aleasă ambasadoarea proiectului ”Her world, her rules” și a vorbit despre impactul acestuia și despre situația tinerelor jucătoare din campionatul intern:

„Mă bucur că s-a inițiat un asemenea proiect pentru că din păcate sportul în România lasă puțin de dorit, în opinia mea, și chiar și la baschet ar trebui încurajate tinerele junioare iar Federația a dat o regulă foarte bună, aceasta ca o jucătoare româncă U23 să joace până la pauză în Liga Națională și să fie două românce permanent pe teren deoarece pentru baschetul românesc contează foarte mult. Am mai spus-o și în trecut, până la urmă lotul național se formează din jucătoare românce și nu din străine, într-adevăr străinele cresc nivelul campionatului dar trebuie să dăm încredere și junioarelor, iar din urmă văd că nu prea mai vine nimic. Acest proiect sper să ajute și să fie un exemplu pentru toată lumea.

Cel puțin în Arad e foarte bine, sunt șase școli în care a fost implementat acest proiect, în 24 mai vrem să facem turneul final pe județ iar echipa care va câștiga merge la turneul final unde vor participa și reprezentantele celorlalte județe. Este o selecție, nu neapărat rămân doar jucătoarele care fac parte din echipa câștigătoare, ci toate jucătoarele pe care noi le vedem și care sunt bune sunt selectate până la cincisprezece, cu atâtea putem merge.

Obiectivul este acela ca fetele să se țină de baschet, să le placă, să facă în continuare în școli, pentru că și antrenorii care sunt prezenți în acest program sunt și în școli dar sunt și antrenori de baschet.”

Despre posibilitățile elevelor de a practica baschetul și în afara școlii, Monika Broszovsky a declarat:

„Este greu, dar nu este imposibil, și pas cu pas ar trebui ca toată lumea să lucreze în această direcție și atunci dacă toată lumea pune umărul se pot crea oportunități. E greu, nu se poate de pe azi pe mâine, dar cu încredere și optimism, de ce nu?”

Fosta mare baschetbalistă a vorbit și despre jucătoarele U23 care au evoluat în acest sezon al LNBF:

„Au făcut față, mi-au plăcut, pot să spun că nu m-a dezamăgit niciuna, și așa încet-încet au și prins încredere, poate că la început au pornit puțin mai greu, e normal, presiunea își spune cuvântul, să te trezești dintr-o dată că joci și în primii cinci și până la pauză într-o echipă de un nivel ridicat, dar cum am mai spus, până la urmă cel mai bun antrenament e meciul, și cu cât au mai multe minute jucate cu atât de mult le crește și experiența, și valoarea și totul.”

În legătura cu performanța din actuala stagiune a echipei unde a creat istorie, ICIM Arad, cea care a prins din nou podiumul după câțiva ani de absență din top, aceasta a spus:

„Le felicit, foarte frumos, ceea ce părea imposibil s-a realizat, mă bucur mult pentru ele, un plus, o felicit pe Destiny Williams și Chelsey Lee, au adus un aport foarte mare echipei și antrenorului Bulj. Atunci s-a schimbat ceva și într-adevăr într-o direcție foarte bună și au câștigat medalia de bronz.”

Monika a vorbit și despre planurile sale legate de baschet din perioada următoare:

„Am fost convocată la lotul național U20 alături de Cătălin Tănase, dar din păcate mi se suprapune cu niște probleme personale și am spus pas în această vară, dar în rest îmi doresc să îmi fac o grupă de copii, să vedem dacă va mai fi și la anul proiectul ”Hello, basket!” inițiat de Federație, dacă da atunci voi încerca în paralel, este destul de greu, pentru că trebuie să te înhami la un lucru să-l faci cu pasiune și bine, nu la mai multe și să le fușerești. De aceea spun, dacă va continua proiectul de la FRB mă voi implica, iar dacă nu, îmi voi lua o grupă de copii la Academie.”

*Foto: Facebook Federația Română de Baschet



Valentin Todea / 13 May 2019 / 22:00

Secţiune prezentată de:


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Premiile individuale ale turneului final U16 feminin: Alexandra Cătălina Ion - MVP
Campioana ACS Champions București dă două fete din „Best Five” 
Turneu Final U16F: ACS Champions București, campioană după ce s-au impus în finală contra CSS Bega Timișoara
ACS Rookies Oradea a obținut locul 3 după victoria contra CSU Brașov 
Turneul Final U16M: U-BT Cluj, campioană după ce a câștigat finala în fața Științei București
CSA Steaua a obținut locul 3, după ce a trecut în finala mică de LPS Focșani 
Turneul final U16 Masculin se joacă în acest weekend, la BTarena
U-BT Cluj, Steaua, Știința București și LPS Focșani vor fi echipele participante 
Monika Brosovszky: „Obiectivul este acela ca fetele să se țină de baschet, să le placă, să facă în continuare în școli”
Ambasadoarea proiectului ”Her world, Her rules” a vorbit despre baschetul juvenil feminin și despre dezvoltarea jucătoarelor U23 din LNBF 
Final echilibrat în cadrul turneului final U16 feminin din Sala Agronomia București
CSU Brașov și ACS Champions București, în fruntea clasamentului înainte de semifinale 
Sala Agronomia București găzduiește în această săptămână turneul Grupei Valorice A U16
Victorii pentru CSU Brașov, CSS Bega Timișoara și ACS Champions București în ziua 2 a turneului 
U15 masculin – MVP: Nicholas Son
Premiile speciale de la turneul final, în urma votului antrenorilor 
U15 feminin – MVP: Kriszta Kozman, de la medaliata cu bronz
Premiile individuale acordate după turneul final de la Buziaș 
U18 masculin – MVP: Mihai Cârcoană
Premiile speciale după turneul disputat la Oradea 
romeovura Felicitări
0 
Sper să apară o generație cu potențial. Hai U-BT 
click pt. Articol 19 May 2019 21:20
Oldtimer numa sa nu
0 
pice pe mana antrenorului suprem al clubului 
click pt. Articol 19 May 2019 18:47
Stefan Cj Felicitari!!!
0 
Viitorul suna bine la U-BT! 
click pt. Articol 19 May 2019 17:08
0 
El este. 
click pt. Articol 05 May 2019 22:03
studentU mihai racovitan e
0 
tipul cel mai din dreapta pozei? Wtf? 
click pt. Articol 05 May 2019 18:53
0 
Bravo, Alexandria! Victorie contra unui arbitraj rușinos, merita și domnisoara Goe un titlu da' n-a fost să fie, nu doar selectionari în toate loturile de junioare în detrimentul altor jucătoare care chiar au arătat ceva! Umbra lu' Bănică a bântuit Sala Transilvania, deghizat într-o duduie și unul din ficiorii cu fluier, aceștia făcând sluj pentru echipa care "trebuia" să câștige! Soarta și fetele de la Alexandria nu au fost de acord! :))  
click pt. Articol 05 May 2019 18:50
gyke Felicitări
0 
Foarte valoroasă echipa Clujului, mult peste toate adversarele. Sunt curios ce va face managementul clubului cu câțiva din acești băieți, în special cu Carcoana. Până atunci, felicitări.  
click pt. Articol 05 May 2019 17:33
0 
seniori, nu juniori 
click pt. Articol 02 April 2019 13:56
studentU am urmarit
0 
clipul asta de pe FB-ul U-BT
pai ba baiatule ce plictisiti par unii dintre copii astia. Antrenorul incerca sa le transmita niste mesaje si unul la un moment dat chiar casca.
oare asa faci si juniorii sarbi la varsta de 14 ani?
Ah, sau poate de aia ei la 18 ani deja sunt pregatiti sa faca performanta la nivel de juniori si ai nostri inca invata procedee tehnice de baza si arata de parca zici ca nu le-a dat nimeni sa manance, in sensul ca n-au masa pe ei, n-au forta, n-au conformatie de baschetbalisti.
In fine, multa bafta tuturor care incearca: cluburi, antrenori, parinti si chiar copii - cei mai motivati dintre ei.  
click pt. Articol 02 April 2019 13:00
0 
mi-au scapat mie aceste stiri ;) 
click pt. Articol 09 December 2018 13:49