Stiri

NBA: Igor Kokoskov a fost demis de pe banca tehnică a lui Phoenix Suns

David Istrate

David Istrate
23.04.2019

Din cele 30 de echipe din NBA, 14 mai evoluează în aceste momente în playoff-ul ligii nord-americane, în timp ce restul de 16 încep pregătirea pentru următorul an competițional. În primele săptămâni de după încheierea sezonului regulat deja s-au consemnat câteva schimbări importante, mai ales la nivelul antrenorilor.

Rând pe rând, Dave Joerger, Luke Walton, JB Bickerstaff și Larry Drew au fost concediați de la formațiile pe care le antrenau. Cea mai recentă victimă a conducerii este slovenul Igor Kokoskov, care a fost angajat de Phoenix Suns în 2 mai 2018. Trupa din vestul Statelor Unite a terminat acest sezon cu al doilea cel mai slab bilanț din NBA, 19-63, la egalitate cu Cleveland Cavaliers.

Cu toate acestea, majoritatea analiștilor din liga nord-americană susțin că Igor Kokoskov nu ar fi trebuit să fie dat afară. Un prim argument în susținerea acestui aspect e că antrenorul de 47 de ani s-a aflat la conducere pentru un singur an, nefiindu-i acordate atât de multe șanse. Apoi, cei ce se ocupă de transferuri, selecții și alte decizii nu au reușit să îi contureze lui Kokoskov un lot competitiv. Mai mult decât atât, oamenii din fruntea lui Phoenix Suns au renunțat până și la jucătorii care ar fi putut fi utili, precum Tyson Chandler.

Având la dispoziție o echipă tânără, al cărei lider este Devin Booker, misiunea lui Igor Kokoskov nu a fost deloc ușoară. Mai ales dacă luăm în considerare faptul că Phoenix Suns se află în conferința de Vest, acolo unde an de an evoluează cele mai puternice formații. Dar, până la urmă, în liga nord-americană totul este despre business și mutări ca acestea nu sunt foarte rare.

Conform lui Adrian Wojnarowski, James Jones, managerul general al lui Phoenix Suns, își dorește să ajungă la o înțelegere cu Monty Williams, antrenorul secund al lui Philadelphia 76ers. Acesta este favorit și la poziția de antrenor principal al lui Los Angeles Lakers după ce, la finalul săptămânii trecute, a avut o întâlnire cu Rob Pelinka. În același timp, formația californiană îl mai are în vedere și pe Tyronn Lue, prin urmare, rămâne să mai așteptăm puțin pentru a afla cum se va finaliza această situație.

Igor Kokoskov a fost primul și singurul antrenor principal european al unei echipe din NBA. Considerat un expert al ofensivei, nu putem decât să sperăm că acesta va fi angajat în staff-ul tehnic al unei formații cât de curând.

*foto: Brandon Dill/Associated Press

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate