Stiri

NBA: Joe Harris, Jayson Tatum și Hamidou Diallo sunt câștigătorii concursurilor din cadrul All Star Weekend

David Istrate

David Istrate
17.02.2019

Sâmbătă, 16 februarie, în arena lui Charlotte Hornets, au avut loc cele trei concursuri clasice organizate înaintea All Star Game: Slam Dunk Contest, Three Point Contest și Skills Challenge. Pline de spectacol, acestea au contribuit la crearea unei atmosfere de excepție, în ciuda faptului că favoriții nu au reușit să se impună.

Seara a început cu proba de îndemânare, Skills Challenge, iar cei opt participanți au fost: Mike Conley, Luka Doncic, De'Aaron Fox, Nikola Jokic, Kyle Kuzma, Jayson Tatum, Nikola Vucevic și Trae Young. În semifinale au reușit să treacă Nikola Jokic, Jayson Tatum, Luka Doncic și Trae Young, iar în marea finală au ajuns Tatum și Young, după două dueluri foarte intense. În ultima probă, jucătorul lui Atlanta Hawks a avut un început mult mai bun, însă o aruncare norocoasă a lui Tatum de la mijlocul terenului i-a adus premiul dorit. Așadar, tânărul jucător al celor de la Boston Celtics a fost primul câștigător al serii.

În continuare, a urmat poate cel mai așteptat concurs al serii, cel de trei puncte. Pe lângă favoritul publicului, Kemba Walker, s-au regăsit frații Curry, Steph și Seth, Damian Lillard, Khris Middleton, Buddy Hield, Danny Green, Joe Harris și Devin Booker. De asemenea, Dirk Nowitzki a reprezentat o prezență specială în acest concurs, acesta fiind cunoscut de-a lungul carierei drept un veritabil shooter. În marea finală au ajuns Steph Curry, considerat cel mai bun marcator de la distanță din istoria NBA, și Joe Harris, aflat pe locul al doilea la nivelul procentajului de trei puncte, după Davis Bertans. Superstarul lui Warriors a avut o prestație foarte bună în ultimul act, însă Harris a reușit să transforme toate aruncările de la ultima oprire, acestea valorând dublu. Așadar, Joe Harris a produs surpriza, învingându-l pe Stephen Curry, spre bucuria coechipierilor săi de la Brooklyn Nets, care l-au susținut pe întreaga durată a competiției.

Înaintea ultimului concurs al serii, a avut loc un moment-surpriză, organizat în scopuri caritabile. Dell Curry, tatăl lui Steph și al lui Seth, un fost jucător de excepție, a intrat pe teren alături de Ray Allen, Mark Price și Glen Rice. Ultimii trei au avut câte cinci aruncări fiecare în timp ce Dell Curry a avut zece încercări și pentru fiecare coș marcat, aceștia au donat câte o mie de dolari. Din păcate, aceștia nu au avut o zi excelentă, reușind să adune în total doar 8 puncte, însă în cele din urmă donația a ajuns la 35.000 de dolari.

Așadar, scena era pregătită pentru Slam-Dunk Contest, concursul care a dezamăgit cel mai mult în ultimii ani. Participanții au fost Hamidou Diallo, Dennis Smith Jr., John Collins și Miles Bridges. Hamidou Diallo a reușit dunk-ul serii, sărind peste Shaquille O'Neal și prinzându-se de inel în același stil ca Vince Carter. Dennis Smith Jr. a avut și el câteva dunk-uri spectaculoase, însă baschetbalistul lui Ney York Knicks a ratat câteva încercări. Prin urmare, dintre cei doi finaliști, juriul l-a ales pe sportivul celor de la Oklahoma City Thunder, americanul Hamidou Diallo.

Astfel, s-a încheiat o nouă seară de excepție a baschetului american, urmând ca în această noapte, de la ora 3:00, să aibă loc duelul dintre Team LeBron și Team Giannis.

*foto: Joe Murphy/Getty Images

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    daca se poate
    o mica corectie : Hamidou Diallo este sportivul lui OKC si nu al Knicks !

    cu 5 ani în urmă (17.02.2019)
    • Istrate David:

      Greseala
      Asa este, am gresit. Multumesc de avertizare, am corectat.

      cu 5 ani în urmă (17.02.2019)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    Slam-Dunk
    Din păcate nu a fost spectacol la acest concurs. Din păcate ștacheta a fost ridicată în anul 2000 de marele dunker Vince Carter și de atunci am făcut foarte puține dunk-uri spectaculoase, anul trecut ce au fost cât de cât. Sper să fie un meci cu spectacol și dacă nu e prea mult sa fie și puțin mai mult competiție în meciul de Luni dimineață.

    cu 5 ani în urmă (17.02.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate