NBA: Kawhi Leonard se mută împotriva voinței sale în Conferința de Est, la Toronto Raptors


În locul său San Antonio Spurs l-a primit pe superstarul DeMar DeRozan, și el supărat pe managementul fostei lui echipe

kawhi leonard transfer demar derozan

San Antonio Spurs s-a despărțit în sfârșit de superstarul supărat, Kawhi Leonard. Baschetbalistul care a câștigat de două ori premiul pentru cel mai bun apărător al NBA a ajuns la Toronto Raptors, în Conferința de Est, după ce a fost dat la schimb de către Spurs pentru un alt jucător de calibru, DeMar DeRozan. De asemenea, la Toronto mai ajunge veteranul Danny Green, în timp ce Spurs l-a obținut și pe Jakob Poetl, dar și o opțiune în draftul NBA.

Considerat de mulți unul dintre cei mai buni jucători din NBA, Kawhi Leonard a avut mult de pătimit după accidentarea suferită în finala Conferinței de Vest la cheremul lui Zaza Pachulia. Leonard a jucat doar 9 meciuri în sezonul precedent din cauza problemelor de sănătate. De altfel, conducerea clubului, dar și unii coechipieri, s-au arătat nemulțumiți de faptul că Leonard s-a ferit să mai intre pe parchet în sezonul precedent, fapt ce a deteriorat defenitiv legătura dintre Kawhi și oficialii lui Spurs.

De 2 ori All-Star, de 2 ori Defensive Player of the Year, campion NBA în 2014 și MVP al aceleași finale, presa americană susține că Leonard ar fi cerut să ajungă la Los Angeles Lakers, chiar și după ce LeBron James a semnat cu clubul din California. Cu toate acestea, Spurs au perfectat un transfer care îl ține tot mai departe pe Kawhi de conferința de vest. Aceleași surse din presa americană susțin că baschetbalistul ar fi nemulțumit de trecerea la Toronto și că s-ar putea, aproape sigur, să renunțe la canadieni după doar un an, când ar deveni liber de contract.

De partea cealaltă DeMar DeRozan este un baschetbalist într-un continuu progres, fapt arătat și de cele 4 selecții în All-Star Game, dar și pentru că a fost ales în a doua echipă a NBA în acest sezon. DeRozan a avut în stagiunea recentă încheiată medii de 23 de puncte și 5,2 pase decisive, în 34 de minute pe meci. DeRozan avea acum oportunitatea să ajungă într-o finală NBA cu Raptors, odată cu dispariția lui LeBron James din Est. Cu toate că i s-a promis că nu va fi transferat, DeRozan a fost folosit ca monedă de schimb pentru Leonard, fapt ce nu i-a căzut deloc bine lui DeMar.

Cu toate acestea, el a fost extrem de bine primit de către legendarul antrenor Gregg Popovich, care îl vede pe DeRozan, baschetbalist cu un contract pe 3 ani de 83 de milioane de dolari, drept un potențial lider al echipei pe viitor.

În ultimul sezon, San Antonio Spurs a terminat pe locul 7 în Conferința de Est, în contextul în care le-a lipsit chiar Leonard. Odată cu transferul lui DeRozan, texanii vor căuta să se bazeze pe noul jucător, dar și pe All-Star-ul LaMarcus Aldiridge, pentru a continua seria de jocuri consecutive cu palmares pozitiv în NBA.

DeRozan a ținut să se exprime dur pe Instagram, după ce a simțit că a fost trădat de echipa canadiană pentru care a jucat timp de nu mai puțin de 9 ani consecutivi.

De asemenea, și Leonard este supărat, acesta neavând niciun gând să joace la Toronto, mai ales să își prelungească înțelegerea cu ei. Însă aceeași situație s-a petrecut și în sezonul precedent cu Paul George, dat ca sigur din vara aceasta la Los Angeles Lakers, dar care a semnat un contract cu Oklahoma City Thunder.

Urmează să vedem cum se va desfășura în continuare această adevărată telenovela în care este implicat Kawhi Leoanrd.

*foto: cbc.ca



Eduard Popa / 19 July 2018 / 8:17


Galerie foto


studentU @Eduard Popa
0 
1. S-ar putea, mai mult ca sigur sa...? :)
2. Pentru a continua seria de jocuri consecutive cu palmares pozitiv in Europa?  
19 July 2018 09:37

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
VIDEO. Povestea emoționantă a lui Giannis Antetokounmpo
Noua vedetă din NBA apare într-un documentar despre viața sa 
Care este jucătorul mai dominant dintre Ghiță Mureșan și Boban Marjanovic?
Ce a răspuns legendarul Shaquille O'Neal la această întrebare (VIDEO) 
Un suporter vinde o gumă mestecată de Luka Doncic pentru 10.000 de dolari pe Ebay (Foto)
Isteria Luka Doncic a atins cote uriașe peste ocean 
Dwayne Wade, în timpul ultimului său All-Star Game: „Baschetul este pe mâini bune”
Dirk Nowitzki și Dwayne Wade au fost premiați înainte de ultimul sfert al confruntării (Video) 
NBA: Team LeBron a câștigat cea de-a 68-a ediție a All-Star Game (Video)
Kevin Durant, marcator a 31 de puncte, a fost numit MVP-ul acestei partide 
Cele mai memorabile faze de la All-Star Game 2019 (Video)
Team LeBron s-a impus în fața Team Giannis la Spectrum Center din Charlotte 
Opinie: De ce a fost concursul de slam dunk din 2000 cel mai bun din istoria NBA
Vince Carter a dominat o competiție la care au participat Tracy McGrady sau Steve Francis (Video) 
NBA All-Star Weekend 2019 se încheie la noapte cu duelul dintre Vest și Est
Echipele căpitanilor LeBron James și Giannis Antetokounmpo se întâlnesc în Spectrum Center din Charlotte, la noapte, începând cu ora 03:00, în direct pe Telekom Sport 
NBA: Joe Harris, Jayson Tatum și Hamidou Diallo sunt câștigătorii concursurilor din cadrul All Star Weekend
Momentul serii a fost reprezentat de dunk-ul lui Diallo peste celebrul Shaquille O'Neal (VIDEO) 
NBA și FIBA vor colabora pentru organizarea unei ligi profesioniste de baschet în Africa
Competiția este programată să înceapă în ianuarie și va alinia la start 12 echipe 
romeovura Slam-Dunk
0 
Din păcate nu a fost spectacol la acest concurs. Din păcate ștacheta a fost ridicată în anul 2000 de marele dunker Vince Carter și de atunci am făcut foarte puține dunk-uri spectaculoase, anul trecut ce au fost cât de cât. Sper să fie un meci cu spectacol și dacă nu e prea mult sa fie și puțin mai mult competiție în meciul de Luni dimineață. 
click pt. Articol 17 February 2019 19:05
0 
Asa este, am gresit. Multumesc de avertizare, am corectat. 
click pt. Articol 17 February 2019 16:14
TitiAcs daca se poate
0 
o mica corectie : Hamidou Diallo este sportivul lui OKC si nu al Knicks ! 
click pt. Articol 17 February 2019 15:05
studentU @Eduard Popa
0 
Ce-ti mai place can-can ul :)) 
click pt. Articol 14 February 2019 14:11
studentU cel mai greu e sa fii om
0 
:) 
click pt. Articol 14 February 2019 09:52
studentU trage cam tare de el
0 
sa nu se accidenteze... 
click pt. Articol 11 February 2019 08:45
romeovura Luka Doncic
0 
Merita sa joace in acest All Star Game, din păcate a devenit acest All Star Game prea comercial. Eu nu-l nu îi văd locul la Dirk Nowitzki , se presupune că sunt cei mai buni jucători din ligă. Și e păcat că nu se mai joacă cu formatul în care era cu adevărat pe conferințe. Dar să sperăm că o să vedem un meci frumos . Poate sa se încerce ca și acel All Star Game memorabil din 2001. Să fie spectacol de calitate 
click pt. Articol 08 February 2019 12:57
0 
Corect, multumesc de adaugare! 
click pt. Articol 08 February 2019 10:42
TitiAcs pentru a preveni
0 
eventualele reclamatii, de ce sunt 13 contra 14 ( in pozele atasate), trebuie spus ca Victor Oladipo figureaza in echipa Giannis, chiar daca a fost in locuit. 
click pt. Articol 08 February 2019 10:29
romeovura Continuare
0 
Sa nu uit și de poate cel mai eficient jucător în defensivă ( părerea mea personală) marele petrecăreț Dennis Rodman. Sa nu uitam și acel 6/6 finale câștigate de Michael Jordan. Iar paradoxul este că jucători mei preferați sunt Allen Iverson, Charles Barkley, Julius Erwing(dr. J) . Hai U-BT 
click pt. Articol 01 February 2019 15:57