Stiri

NBA: Seară de vis pentru europenii din liga nord-americană de baschet (Video)

David Istrate

David Istrate
21.10.2018

nikola jokic luka doncic 

Noul sezon de NBA a adus cu sine o serie de întrebări legate de jocul anumitor baschetbaliști sau a anumitor echipe, iar printre acestea se numără și câteva legate de jucătorii născuți în Europa. În ultima perioadă, liga nord-americană de baschet a arătat o deschidere tot mai mare față de sportivii veniți din bătrânul Continent, aceștia devenind piese de baze în cadrul formațiilor la care activează.

Acest aspect a fost vizibil și în această seară, datorită jocului excelent făcut de jucători precum Nikola Jokic, Luka Doncic sau Nikola Vucevic. Primul baschetbalist enumerat în această listă, Nikola Jokic, a intrat în istorie ca fiind al doilea jucător care reușește un „triple-double perfect” după Wilt Chamberlain.

Denver Nuggets s-a impus cu 119-91 în fața lui Phoenix Suns, iar „The Joker” a terminat partida cu 35 de puncte, 12 recuperări, 11 pase decisive, 4 intercepții și un capac. Ba mai mult, pivotul sârb a fost perfect la aruncările din acțiune, acolo unde a avut 11/11 (3/3 de la distanță). Nikola Jokic a fost aproape să aibă un procentaj de 100% și la linia de libere, însă a ratat o lovitură (10/11 – 90.9%). În urma acestei confruntări, Denver Nuggets a trecut pe prima poziție în conferința de Vest cu două meciuri câștigate din tot atâtea jucate.

Celălalt baschetbalist care a reușit să facă triple-double în această seară a fost Nikola Vucevic. Muntenegreanul de 27 de ani a dat 27 de puncte, 13 recuperări, 12 pase decisive și 2 intercepții în 37 minute petrecute pe teren, însă această performanță nu a fost de-ajuns pentru a o învinge pe Philadelphia 76ers, echipă ce a câștigat cu 116-115. Cel mai bun marcator al lui Orlando Magic a fost însă francezul Evan Fournier, care a înscris 31 de puncte (6 coșuri de 3 puncte), la care a adăugat 4 recuperări și 3 pase decisive. De partea cealaltă, Dario Saric a făcut și el un meci bun, fiind aproape de un double-double: 13 puncte, 9 recuperări, 5 pase decisive, o intercepție, un capac.

Campionul european draftat în această vară, Luka Doncic, a trecut peste prestația slabă din primul său meci în NBA și a revenit cu 26 de puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții și un capac în 36 de minute. Jucătorul sloven a avut 57% la aruncările din interiorul semicercului (4/7) și 44% la cele de la distanță (4/9). Drept urmare, MVP-ul Euroligii a arătat încă o dată că este un jucător valoros, capabil să joace în cea mai bună ligă din lume, cu toate că are numai 19 ani. Dallas Mavericks a obținut prima victorie a sezonului cu 140-136 împotriva lui Minnesota Timberwolves, lipsită de superstarul Jimmy Butler.

Colegul lui Doncic de la naționala Sloveniei, Goran Dragic, a contabilizat 20 de puncte, 4 recuperări și 7 pase decisive în înfrângerea suferită de Miami Heat împotriva lui Charlotte Hornets, scor 112-113. De partea cealaltă, atât Nicolas Batum cât și Willy Hernangomez au avut câte 8 puncte, spaniolul fiind foarte aproape de un double-double (8 recuperări).

Alți doi europeni care au avut evoluții bune în seara ce a trecut sunt OG Anunoby, Serge Ibaka și Jonas Valanciunas. Britanicul din lotul lui Toronto Raptors a intrat în formația de start în locul lui Kawhi Leonard și a contabilizat 12 puncte, 4 recuperări, o pasă decisivă și o intercepție. Jonas Valanciunas a contribuit la victoria echipei sale cu 16 puncte și 7 recuperări, în timp ce sportivul cu cetățenie spaniolă, Serge Ibaka, a adunat 16 puncte și 9 recuperări. Toronto Raptors a câștigat cel de-al treilea duel al sezonului cu 117-113 și se menține pe prima poziție în clasamentul conferinței de Est.

Este cunoscut faptul că baschetul american este diferit din punct de vedere tactic față de cel european, însă de-a lungul timpului s-a observat faptul că pivoții au reușit să facă mai ușor tranziția dinspre Europa spre SUA. Acest aspect a fost evidențiat și de Enes Kanter, baschetbalistul turc din lotul lui New York Knicks, care a reușit un „monster double-double”: 17 puncte și 15 recuperări. De altfel, aceasta nu este prima performanță de acest gen pentru Kanter, acesta având 16 puncte și 11 recuperări în partida inaugurală a sezonului și 29 de puncte și 10 recuperări în cea de-a doua confruntare. Așadar trei double-doubles în trei meciuri pentru sportivul ajuns în New York de la Oklahoma City Thunder.

Un double-double a reușit să facă și Clint Capela, elvețianul din lotul lui Houston Rockets, organizație ce a ajuns până în finala conferinței de Vest în sezonul precedent. Baschetbalistul de 24 de ani a avut 19 puncte și 12 recuperări în victoria obținută de Houston Rockets în fața lui LA Lakers, scor 124-115. Astfel, Capela confirmă forma bună arătată în ultimul an, când acesta alături de Chris Paul și MVP-ul, James Harden, au constituit nucleul lotului condus de Mike D'Antoni.

Ultimii trei baschetbaliști ce merită menționați în această discuție sunt: Jusuf Nurkic, Pau Gasol și Davis Bertans. După victoria din primul meci în fața lui Los Angeles Lakers, Portland Trail Blazers a câștigat și cu San Antonio Spurs (121-108), iar Jusuf Nurkic a avut un aport important în spațiul de trei secunde. Sportivul bosniac nu a jucat la fel de bine ca împotriva echipei din California, însă a terminat cu 12 puncte și 8 recuperări în 23 de minute petrecute pe teren. Adversarul său direct, legendarul Pau Gasol, a adunat 10 puncte și 4 recuperări, în timp ce tânărul Davis Bertans a contabilizat 11 puncte și 4 recuperări.

În concluzie, se observă faptul că tot mai mulți europeni reușesc să ajungă în NBA și dacă până acum câțiva ani, majoritatea dintre ei aveau roluri secundare, acum aceștia devin oameni esențiali la echipele lor. Acest lucru nu poate decât să ne bucure și să ne dea speranța că poate într-o zi va apărea o nouă națională de genul Iugoslaviei care să se bată de la egal la egal cu cea a Statelor Unite ale Americii. Până atunci rămânem cu următoarea întrebare: „Cine ar câștiga într-un duel Team Europe vs. Team USA?”.

*foto: sbnation.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate