Nandor Kuti: „Avem nevoie de cineva care să-și asume responsabilitatea în final de atac. La noi încă nu știm cine să fie acel jucător”


România a cedat acasă cu Croația în ultimul meci din calificările pentru Campionatul Mondial

„Vulturii” au cedat cu 63-90 în duelul cu Croația, din ultima etapă a grupei D, în prima fază a calificărilor pentru mondiale. Nandor Kuti a fost al doilea marcator al României în acest meci, cu 12 puncte în 35 de minute.

Jucătorul de 21 de ani a fost prezent la conferința de presă de la finalul partidei și a declarat:

„În primul rând vrem să felicităm Croația. Le urăm noroc în următoarele calificări. Am început meciul foarte curajoși. Am și condus la o diferență de 5 puncte la finalul primului sfert. După aceea am avut niște aruncări forțate și am pierdut mingea de mai multe ori din dribling. Ei s-au dus pe contraatac și au dat coșuri ușoare. Asta le-a dat aer. Cred că aici s-a pierdut meciul. Ne-au lipsit foarte mult (jucătorii cu experiență), mai ales în ultimele secunde de atac avem nevoie în echipa asta de cineva care să-și asume responsabilitatea. La noi încă nu știm cine să fie acel jucător dar cu siguranță o să ne dăm seama în septembrie”.

Extremei i s-a cerut să facă o comparație cu meciul din toamna trecută, când cele două reprezentative s-au întâlnit la EuroBasket 2017, tot la Polivalenta din Cluj. Atunci croații s-au impus cu 74-58, dar loturile celor două echipe au suferit modificări importante.

„Aproape toată echipa noastră a fost diferită, am avut foarte mulți jucători tineri. Noi am încercat să dăm ce-i mai bun al nostru, ce putem și n-am reușit”.

După ce a încheiat grupa pe locul 4, România va continua în precalificările pentru EuroBasket 2021.

„Cu siguranță că o să intrăm cu mai mult curaj. După meciurile astea o să avem mai multă experiență, mai multă încredere în noi și trebuie să lucrăm vara asta și în septembrie foarte mult ca să venim la un nivel mai înalt”, a adăugat Nandor Kuti.

În a doua fază a precalificărilor pentru europeanul din 2021 vor fi tot trei ferestre, în septembrie 2018, noiembrie 2018 și februarie 2019.

*foto: Alina Cojocaru / fiba.basketball



Vizualizează pagina personală a jucătorului Nandor Kuti

Andreea Vlase / 01 July 2018 / 22:44


Galerie foto


studentU bine ar fi
0 
sa incercati sa sutati de cat mai multe ori inainte de finalul de atac. Adica sa ramana om liber sa suteze, nu sa fie scremute de fiecare data. Ca putine nationale au Lebroni si Curries in lot. Majoritatea au jucatori normali care o baga in cos in urma unei aruncari executate corect, eventual necontestate. Nu in ultima secunda. Poate ca poti castiga un meci cu un cos in ultima secunda, dar cu siguranta nu poti pierde un meci in acest fel. Ce vreau sa spun, de cele mai multe ori conteaza cum arunci si cum o bagi pe tot parcursul meciului, nu in acele cateva atacuri in care arunci in ultimele secunde.
Revenind la meci si la declaratia lui Kuti, cica meciul s-ar fi pierdut acolo cand au avut ei cateva cosuri usoare. Pe bune? Meciul s-a pierdut de acum 20 de ani, cand ei cresteau generatii sanatoase de jucatori tineri si noi generatii...asa cum sunt. Chiar suntem atat de penibili sa credem ca am fi avut vreodata, in conditiile date, fara 3 jucatori de baza pt noi si cu doi-trei jucatori excelenti pentru ei, vreo sansa macar sa visam la o victorie?
Fanii baschetului din RO sunt in general oameni foarte toleranti si pozitivi si foarte pasionati de acest sport, de aceea mai si urmarim LNBM si nationala. Dar sa nu jignim zic inteligenta nimanui prin astfel de declaratii.
Bafta in continuare in campania de calificare la Eurobasket. Mai multa munca la antrenament si mai putina emfaza in declaratii...Intre un self-confidence esential pentru un sportiv de performanta si o atitudine aroganta gratuit (adica ne sustinuta de vreun rezultat personal sau de echipa notabile) e o linie foarte fina... 
02 July 2018 09:12

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Lotul naționalei feminine U16 pentru Balkanic Next Star Cup 2018
Turneul va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 12-15 decembrie 
Lotul naționalei U16 masculin convocat pentru Balkanic Next Star Cup 2018
Turneul se va desfășura la Cluj, în perioada 12-15 decembrie 
România a picat două locuri în clasamentul FIBA
„Vulturii” se află între Maroc și Portugalia 
Macedonia învinge Kosovo în grupa României din precalificările FIBA EuroBasket 2021
Gazdele au condus în permanență ostilitățile în partida jucată la Gevgelija 
Unirea suporterilor baschetului din România în an centenar
Galerie foto cu fanii români la meciurile echipelor naționale tricolore 
Giordan Watson: „Am rămas uniți și am avut un joc complet”
România a reușit prima victorie în precalificări, în fața naționalei Kosovo 
Rolland Torok: „Mă bucur foarte mult că am câștigat. Noi nu putem să controlăm accidentările”
Extrema de forță a marcat doar de după semicerc în victoria României cu Kosovo 
Nandor Kuti, căpitanul României la meciul cu Kosovo
Este al 4-lea căpitan al „Vulturilor” de la europeanul din toamna trecută 
Victorie cu emoții pentru România, în meciul cu Kosovo
„Vulturii” obțin primul succes din campania de precalificare la EuroBasket 2021 
România a anunțat lotul de 12 pentru meciul cu Kosovo
Absențe importante pentru Tudor Costescu la meciul de la Oradea 
studentU ca cifre
0 
peste asteptari si Olah si Torok. Au suplinit bine absentele lui VM si Cate. Sa speram ca i-a citit Costescu si vom putea castiga cu ei si in deplasare.
Din cronica meciului insa se pare ca am avut probleme cu consistenta in joc. Speram sa se regleze in meciurile urmatoare.  
click pt. Articol 30 November 2018 10:00
studentU da, din pacate
0 
Torok pacaleste meseria de vreu-un an jumate. Mi se pare mai mult o problema de atitudine decat de criza de forma sportiva. Si Kuti e foarte oscilant in evolutii, in ultimul an a stagnat, ca sa nu zicem ca a involuat.
Despre ceilalti convocati nu ma exprim, sa nu trezesc patriotisme locale. In afara de "romanul" Watson, singurul roman competitiv in mom asta este Cate - si VM dar el e accidentat.  
click pt. Articol 26 November 2018 11:38
TitiAcs Chiar sunt curios
0 
citi oradeni merg la sala pentru Fometescu si citi pentru Richard sau Pasalic( din pacate Zeno a plecat)? La fel la Sibiu citi merg pentru Tohatan sau Dragoste si citi pentru Hardy sau Pratt. La Cluj stiu sigur ca foarte multi merg pentru Dykes si/sau Rasic, pentru Vida sigur merg membrii familiei si probabil prietena.In general se merge pentru spectacol( mai mult sau mai putin asigurat de stranieri) indiferent de nationalitate. Si totusi Postasu suna mai bine decit mailman, nu ? 
click pt. Articol 25 November 2018 21:21
TitiAcs pe ce post ?
0 
shooting guard ? sau poate power forward ? cred totusi ca-i va da minute de odihna lui Watsonescu! 
click pt. Articol 25 November 2018 19:06
gyke Baciu
0 
A fost convocat de urgență...  
click pt. Articol 25 November 2018 18:39
gyke Națională
0 
Pozițiile 3 și 4 par cele mai descoperite, cu Paliciuc și Torok complet ieșiți din formă... Foarte subțire lotul, dar nici nu prea ai ce alege la ora actuală... Merita oare Gavrila, care a prins vreo 2 3 meciuri la Oradea relativ decente?  
click pt. Articol 25 November 2018 18:11
mailman banu vorbeste
0 
Luati cinci americani, desfiintati grupele de copii si juniori, mariti salariile la FRB si de restul seminte pentru antrenorii copiilor. Deja oricum e greu sa pornesti campionatul din cauza ca nu avem bugete, iar romanii sunt o raritate pe teren si in tribune...  
click pt. Articol 23 November 2018 19:42
0 
...e kosovar. 
click pt. Articol 23 November 2018 10:13
ovidiu89 Sigur sigur
0 
Pe când face si el 30 de ani o sa fie naturalizat:) 
click pt. Articol 23 November 2018 09:38
studentU n ar fi rau
0 
ar fi chiar bine. Lupta FRB! :)) 
click pt. Articol 23 November 2018 09:29