Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nemanja Aleksandrov: „Am avut suișuri și coborâșuri, dar nu am cedat conducerea”

Andreea Vlase

Andreea Vlase
22.10.2017

SCMU Craiova s-a impus cu 103-90 pe propriul teren, în meciul din etapa a 3-a a Ligii Naționale. Ultima achiziție a oltenilor, Nemanja Aleksandrov, a debutat pentru noua sa formație. Gazdele au avut un run de 15 puncte în primul sfert și un avans maxim de 19 puncte. Timișorenii s-au apropiat până la 4 lungimi în ultimul sfert, dar craiovenii au reușit să se distanțeze din nou.

„Sunt bucuros că am câștigat. Am înscris peste o sută de puncte, a fost un joc cu multe puncte. Am condus tot meciul, aproape cu 20 de puncte. Am avut urcușuri și coborâșuri, dar nu am cedat conducerea. A fost un meci bun de privit”, a declarat sârbul.

Acesta a vorbit și despre ce l-a convins să aleagă formația craioveană.

„Știu că muți sârbi au jucat aici. Mi-au spus că s-au simțit foarte bine aici, că orașul este frumos. Unul dintre motive a fost antrenorul, îl știu de la Maccabi. Cred că este un drum bun și pentru mine, cred că încă pot învăța ceva. Încerc să joc într-o poziție diferită, să ajut echipe în anumite aspecte ale jocului, la interior și afară. Cred că pot să îi ajut foarte mult”, a mai spus Nemanja Aleksandrov.

La primul său meci pentru alb-albaștri a contribuit cu 8 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive și 3 intercepții în 31:19 minute. Aleksandrov a ieșit cu 5 greșeli personale în minutul 38.

*foto: Sportul Doljean

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!