Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nemanja Milosevic, cel mai bun orădean în eșecul de la Cluj

Radu Bărăian

Radu Bărăian
03.12.2017

Extrema originară din Muntenegru a celor de la CSM CSU Oradea, Nemanja Milosevic, a izbutit un nou meci foarte bun în ciuda faptului că echipa a pierdut dramatic în fieful campioanei en-titre, scor final 82-83

Nemanja a fost cel mai bun jucător al Oradiei la Cluj-Napoca, reușind pe parcursul celor 29 de minute jucate să înscrie 21 de puncte, fiind al doilea cel mai bun marcator al partidei după Giordan Watson de la U-BT. De asemenea, ex-iugoslavul a fost foarte aproape de un double-double, având 8 mingi prinse la panou, la care a mai adăugat însă și 2 mingi pierdute, totul pentru un indice la eficiență de 17 unități. Din punct de vedere al procentajelor, Milosevic a încheiat disputa cu 57% (4/7) din interiorul semicercului, 43% (3/7) de la mare distanță, respectiv 71% (5/7) de la linia de fault. 

Fost component și al celor de la Energia Târgu Jiu, Milosevic își arată valoarea și în echipamentul celor de la Oradea, fiind unul dintre pionii de bază ai echipei în acest campionat. Acesta nu a lipsit în niciun meci pentru CSM CSU Oradea, având în cele 7 partide jucate medii excelente de 19.4 puncte, 6.4 recuperări, 1.3 pase decisive, 1.9 mingi pierdute și 19.7 la eficiență, totul în 26:11 minute jucate în medie pe meci. 

În cele 7 meciuri jucate pentru Oradea, Nemanja a încheiat o singură dată în double-double (22 de puncte și 10 recuperări cu SCM U Craiova), iar în alte 3 situații a avut 8 mingi recuperate, fiind astfel la 2 recuperări de double-double, inclusiv aseară în Polivalenta din Cluj-Napoca. 

*Foto: Roby Boroș (Facebook CSM Oradea)

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea 6X :

    DAAAAA.
    Si cu mana lui am pierdut.
    Libere ratate.Nu ma mir, e la ordinea zilei.
    Si la asta facem antrenamente.

    cu 6 ani în urmă (03.12.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!