Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nemanja Petrovic, cel mai bun jucător al Chiajnei în meciul cu CSU Ploiești

Marius Petri

Marius Petri
07.02.2014

CS Concordia Chiajna a pierdut meciul disputat pe teren propriu contra celor de la Asesoft Ploiești, încheiat cu scorul de 45-97. Acest eșec reprezintă cea de-a XVI-a înfrângere din acest sezon pentru trupa antrenată de la Vlastimir Vukadinovic.

Principalul remarcat din tabăra galben-verzilor a fost Nemanja Petrovic, liderul echipei după plecarea lui Aleksandar Vuletic. Fundașul sârb a jucat toate cele 40 de minute, timp în care a marcat 15 puncte, având 4/4 la aruncările din interiorul semicercului, 0/5 la cele de la mare distanță și 7/8 de la linia de fault. Acesta a mai contribuit prin 5 pase decisive și o recuperare, însă a totalizat și 7 mingi pierdute, terminând meciul cu 8 unități în dreptul eficienței.

În 13 meciuri jucate în acest sezon competițional, Petrovic are medii de 18.5 puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive și 14.1 la eficiență, fiind utilizat aproape 37 de minute în fiecare meci.

*foto: Răzvan Păsărică

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!