Nenad Markovic: „Nu am știut să păstrăm avantajul de 10 puncte de la pauză”


Secundul Timișoarei i-a ținut locul principalului Costescu în ultimele minute ale partidei

costescu eliminat bc scm timisoara u bt cluj

BC SCM Timișoara a suferit o înfrângere la două puncte, scor 93-91, în ultima etapă a primei faze din sezonul regulat al LNBM, pe terenul celor de la U-BT Cluj-Napoca.

A fost un meci echilibrat, în care nervii au fost întinși la maxim. Antrenorul Timișoarei, Tudor Costescu, a fost eliminat pentru proteste de către arbitrul principal al partidei, Marius Ciulin. Așa că în ultimele cinci minute locul său pe bancă a fost de luat de secundul Nenad Markovic, cel care la sfârșitul partidei s-a arătat mulțumit de prestație elevilor săi:

„În primul rând vreau să felicit echipa gazdă care a jucat astăzi, la fel și pe băieții mei care au jucat un meci bun, un meci de playoff în care am dat totul pentru a ne asigura locul 3. Diferența a fost că nu am știut să stăm în fața lor și să păstrăm avantajul de 10 puncte de la pauză. Ei au intrat mult mai agresivi în repriza a doua. Vreau să îi felicit pe gazde. A fost un meci foarte bun între două echipe care joacă în primele 6.”

Întrebat despre performanțele timișorenilor din acest sezon, Markovic a spus:

„Suntem mulțumiți de prestația din sezonul nostru regulat, dar  am venit aici să jucăm un meci bun în care puteam bate echipa Clujului care e principala favorită la titlu. Din păcate am căzut fizic în ultimele 3 minute. Asta e, avem 10 meciuri în top 6 în care va trebui să ne găsim o poziție pentru playoff.”

Tehnicianul sârb a preferat să nu comenteze eliminarea colegului său de către brigada de arbitri.

După acest meci, BC SCM Timișoara termină prima fază a sezonului regulat cu 15-7 și va termina în cel mai rău caz pe locul 4 în Liga Națională.



Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre U BT Cluj-Napoca vs SCM Timișoara
Citește ultimele știri despre SCM Timișoara
Citește ultimele știri despre U BT Cluj-Napoca

Eduard Popa, David Istrate / 23 March 2018 / 19:57


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
S-a aflat programul partidelor de pregătire pe care Overseas Basketball Combine le va avea în România
Dragan Petricevic, despre acest eveniment: „Mă bucur pentru faptul că vor vizita România” 
Dinamo Știința București lansează seria „Locker Room Talks”. Primul episod cu Ștefan Grasu
Mezinul Ligii Naționale de Baschet Masculin este primul dinamovist care răspunde întrebărilor „Locker Room Talks” 
Sala Sporturilor din Târgu Jiu are probleme cu acoperișul
Arena gorjeană are numai un an de când a fost inaugurată 
Tony Easley a plecat pe urmele contelui Dracula (FOTO)
Jucătorul lui U-BT Cluj-Napoca a trăit o adevărată aventură în centrul României 
BC CSU Sibiu va disputa trei partide de verificare în această fereastră de pauză
Sibienii vor juca meciurile în trei zile consecutive 
Vlad Moldoveanu: „Orice jucător trebuie să știe să-și joace rolul pe care i-l dă antrenorul”
Sportivul a vorbit despre mai mult aspecte din baschet în cadrul unui podcast 
Austin Chatman este noul conducător de joc al Stelei (Video)
CSA Steaua, întăriri pentru Grupa Galbenă după înfrângerea cu Voluntari 
Monyea Pratt a fost prezent la meciul dintre Atlanta Hawks și Los Angeles Lakers
Baschetbalistul Sibiului a urmărit de la fața locului înfrângerea surprinzătoare a echipei lui LeBron James 
LNBM MVP - Etapa 4, F2: Ivan Siriscevic
Kyndall Dykes, al doilea nominalizat 
Pedja Stamenkovic, triple-double în campionatul din Cehia
Fostul fundaș de la U BT Cluj-Napoca și-a purtat noua echipă spre al 4-lea succes stagional 
studentU @Eduard Popa
0 
Ce-ti mai place can-can ul :)) 
click pt. Articol 14 February 2019 14:11
studentU le era
0 
musai un conducator decent. asta s-a vazut de la inceputul campionatului. poate daca aduceau rapid pe cineva, ar fi prins top 6 si altfel priveau tot sezonul. Asa, de pe 7 sau 8, jucand cu SB sau U, au sanse foarte mici intr-o serie 3 din 5.  
click pt. Articol 14 February 2019 09:46
0 
ca am auzit de super multe echipe din campionatul ceh care sparg clasamentele in competitiile europene 🤓 
click pt. Articol 12 February 2019 18:03
TitiAcs cum ar spune cineva :
0 
surprize, surprize ! Din nou cineva si-a aratat masura "profesionalismului". Cine sa fie ?  
click pt. Articol 12 February 2019 15:53
gyke Buuun
0 
Avem competiție anul ăsta la concursul de slamdunk de la All Star Game. Dacă vom avea All Star și /sau concurs de slam...  
click pt. Articol 12 February 2019 12:35
0 
faina interceptia si finalizarea cu 360.

alley oop-ul nu i chiar fabulos though :)) 
click pt. Articol 12 February 2019 10:33
gyke Anyway
0 
Să ai +4 la 16 s rămase și să fii la o fracțiune de secundă de a pierde meciul, nu poate însemna decât că ai gestionat teribil de prost finalul de meci.  
click pt. Articol 12 February 2019 08:13
0 
Daca as avea 4pct și 16secunde, nici eu nu as trimite adversarul la linia de pedeapsa. 
click pt. Articol 11 February 2019 23:37
0 
1. O victorie importanta. 2. Cred ca Timisoara a revenit pe relaxarea Pitestiului. 3. Pivotul lor e foarte bun. 4. In sfertul 3, aveam 6 faulturi si ei 0. 5. Baciu e dat de FRB ca fiind accidentat. O gluma?! Ca sa le raspund ‘fanilor’ lui Nini, nu l cunosc personal, dar pare un tip super. Mingea a ajuns la pivotul sarb dupa multe pase, la cosul de 3. Deci rotatia nu a mers, atata tot. Bravo, baieti! 
click pt. Articol 11 February 2019 22:41
tanaseb Pitesti
0 
Bravo, Nini. Bravo, Pitesti. Trebuia sa vina si o infrangere pentru Timisoara. Vukosavljevic cred ca ii cel mai complet pivot din tara. 
click pt. Articol 11 February 2019 22:36