Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Octavian Popa Calotă: "Prestaţia mea arată foarte bine statistic, dar nu ar fi fost posibilă fără coechipierii mei"

Eduard Popa

Eduard Popa
22.12.2017

octavian popa calota bc scm timisoara

BC SCM Timişoara a învins pe teren propriu SCM U Craiova, scor 107-95, într-o partidă care contează pentru etapa a zecea a Ligii Naţionale de Baschet Masculin. Principalul marcator al echipei de pe malul Begăi a fost Octavian Popa Calotă. Veteranul român a reuşit o partidă excelentă, cu 23 de pct, 8 pase decisive şi 7 recuperări. Calotă a oferit un scurt interviu pentru Total Baschet, după prestaţia excelentă din meciul cu oltenii. 

Cum a fost partida cu SCM U Craiova, echipă incomodă, dar pe care aţi reuşit să o învingeţi cu 100 de puncte marcate? 

Craiova este o echipă cu care nu te poți relaxa nicio secundă. Au câţiva marcatori incredibili. Am știut cu toții că va fi un meci foarte dificil. De asemenea, suntem conștienți și de valoarea noastră. Apărarea nu a funcționat la parametri normali, dar din fericire am reușit să ne ridicăm la un nivel foarte bun în ofensivă.

Ce părere ai despre prestaţia ta din acest meci? Ai reuşit o partidă completă practic.

Sigur, statistic arată foarte bine prestația mea. Dar cred că aceasta performanţă am reușit-o în mare parte datorită coechipierilor mei. Avem shooteri foarte buni și datorită acestui fapt s-au creat culoare în defensiva adversarilor. Plus planul de joc a fost urmat corect. Azi s-a întimplat sa marchez eu mai mult, meciul următor poate fi altcineva. Asta e frumusețea acestei echipe.

Cum ţi s-a părut duelul backcourt ului vostru cu cel al lui SCM U Craiova, format din Goran Martinic şi Ivan Siriscevic? 

Martinic și Siriscevic sunt doi marcatori pursânge. Știam ca va fi dificil să îi oprim. Ne-am străduit să le limităm aportul în ofensivă. Am încercat sa aibă o mână în față de fiecare dată când aruncă dar și de această dată au reușit câteva aruncări incredibile.

A fost a patra victorie a voastră consecutivă. Cum vi se pare calendarul de acum încolo şi ce obiective aveţi pentru următoarea perioadă?

Încercăm să ne concentrăm de fiecare dată pe următorul meci. Acela e cel mai important pentru noi. Nu e timpul calculelor. Momentan suntem într-o formă bună și încercăm sa ne menținem așa.

"Kevin" Calotă e unul dintre cei mai eficienţi jucători de la BC SCM Timişoara în acest sezon. El a adunat până acum 12,4 puncte, 4,2 pase decisive şi 4 recuperări pe întâlnire. Pentru BC SCM Timişoara urmează duelul cu U-BT Cluj-Napoca.

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe randy :

    Kevin
    Ca vinul...tot mai bun odata cu trecerea timpului 👍🏀

    cu 6 ani în urmă (24.12.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!