Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Octavian Popa Calotă despre derby-ul Ardealului: "Sper să fie un adevărat spectacol"

Paul Olar

Paul Olar
08.02.2014

Lideri ai Ligii Naționale de baschet masculin, baschetbaliștii de la CSU Sibiu se deplasează duminică pe terenul lui "U"-BT Mobitelco. Întâlnirea contează la etapa cu numărul XVII și va fi una de foc în viziunea lui Octavian Popa Calotă.

Conducătorul de joc a acordat un interviu site-ului Total Baschet, "Kevin" vorbind cu această ocazie despre parcursul echipei sale și disputa clujenii.

Patru victorii din patru pentru CSU în 2014. Cum vă simțiți?

Cum au fost patru din patru, la fel de ușor putea să fie și una din patru. Este un campionat echilibrat cu echipe foarte puternice, iar toate jocurile sunt disputate.

Cum și se pare echipa după transferurile lui Robert Sarovic și Brandon Johnson?

Amandoi ne-au adus un plus. Cred că erau piesele ce ne lipseau și sper să ne ajute în continuare la fel de bine.

Urmează confruntarea cu "U"-BT Mobitelco...

Este un meci de care pe care, un derby al Ardealului. Sper să fie un adevărat spectacol baschetbalistic. Nu cred că există o favorită într-o astfel de partidă, așa că mă aștept la o situație echilibrată.

Se simte diferit derby-ul din acest an față de celelalte?

Nu știu cum s-a simțit meciul în ultimii doi ani pentru că nu am fost la Sibiu. Totuși, îmi aduc aminte cu plăcere de duelurile în compania echipei din Cluj, mai ales spectacolul oferit de fanii ambelor tabere.

Poate CSU să încheie sezonul regulat pe prima poziție?

Orice este posibil, însă drumul este lung. Consider că este încă prematur să vorbim de primul loc. În plus, noi trebuie să rămânem concentrați pe obiectivul nostru, care este accederea în Play-Off.

 *Foto: csufans.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!