Olimpia CSU Brașov și Phoenix Știința Constanța își încep luni lupta pentru un loc în semifinalele LNBF


Brașovencele au trecut de primul tur în ultimele trei ediții, iar constănțencele debutează în play-off

Duelul dintre Olimpia CSU Brașov și Phoenix Știința Constanța este singurul din care nu s-a disputat încă vreun meci, în timp ce din celelalte două s-au jucat deja două. Primele două partide dintre brașovence și constănțence se dispută la Sala D.P. Colibași din Brașov, în 8 și 10 aprilie, de la ora 18:00. Cele două formații s-au mai întâlnit până acum doar de două ori, ambele dueluri fiind câștigate de Olimpia CSU.

Primul meci între cele două echipe a avut loc în luna ianuarie, pe terenul brașovencelor. Gazdele s-au distanțat încă din primul sfert și și-au menținut avansul până la final, deși constănțencele s-au apropiat în partea secundă. Scorul final a fost 74-60. Biljana Pesovic era coșghetera acelui meci cu 22 de puncte pentru gazde, plus 9 assist-uri, iar Carla Bartee a încheiat în double-double cu 17 puncte și 13 recuperări. Celelalte două jucătoare care au fost în double-digits pentru gazde, Kristina Arsenic și Flavia Ferenczi nu mai sunt sub comanda antrenorului Dan Calancea. Cristiana Cutaș a fost coșghetera oaspetelor cu 16 puncte, plus 8 recuperări, iar Vladinka Erak a încheiat în double-double cu 12 puncte și 10 recuperări.

Returul s-a disputat la Constanța la începutul lunii martie, când brașovencele aveau deja la dispoziție ultimele transferuri. Scorul a fost 57-72 și oaspetele s-au distanțat decisiv încă din primul sfert, la fel ca în tur. Chelsea Douglas era coșghetera meciului din retur, cu 24 de puncte pentru gazde, iar Vladinka Erak reușea din nou un double-double cu 12 puncte și 10 recuperări. Carla Bartee era cea mai bună marcatoare a oaspetelor cu 17 puncte, în double-double cu 10 recuperări, iar Biljana Pesovic și Brandi Wingate au urmat-o cu 16 puncte.

Cele două echipe au avut gestionări diferite în ceea ce privește lotul în acest sezon. Phoenix Știința Constanța a mers pe continuitate, fără să facă schimbări după startul campionatului. Olimpia CSU Brașov a avut o rotație scurtă în prima parte a campionatului și a adus trei jucătoare noi în ultima lună în care au fost permise transferurile. După aceste completări, formația brașoveană are în lot numărul maxim de straniere permise pe foaia de joc, 5, în timp ce constănțencele au doar 3.

Olimpia CSU Brașov a jucat în prima grupă valorică în ambele faze ale sezonului regulat și are de partea sa experiența în faza eliminatorie a Ligii Naționale. Echipa pregătită de Dan Calancea a încheiat pe locul 3 în ultimele două ediții de campionat. Phoenix Știința Constanța este pentru prima dată în această fază a competiției, după ce în sezonul de debut la senioare a jucat în Liga 1 (al doilea eșalon).

Șase puncte au fost între cele două echipe la finalul fazei a doua a sezonului regulat. Brașovencele au încheiat pe locul trei cu 32 de puncte și un bilanț de 10 puncte și 12 înfrângeri. Phoenix Știința Constanța a avut 26 de puncte (14 victorii/10 înfrângeri, dar a urcat cu punctajul înjumătățit din a doua grupă valorică, unde a jucat în prima fază). Olimpia CSU are 6 succese și 5 eșecuri pe propriul teren în acest campionat, în timp ce elevele lui Predrag Stanojcic au un bilanț de 7 victorii și 5 înfrângeri în deplasare.

În ceea ce privește mediile celor două echipe, brașovencele au 71,4 puncte înscrise pe meci și 78,1 primite, în timp ce constănțencele au marcat 64,4 puncte pe partidă și au primit 60,8 (intră și cifrele din grupa a doua valorică, în prima fază). Phoenix Știința stă mai bine la recuperări (39,8 a 35,3), intercepții (9,3 la 7,1) și capace (2,3 la 2,1). Brașovencele au medii mai bune la pase decisive (18,1 la 16,6), mingi pierdute (16,4 la 17) și faulturi (16 la 16,7). Este echilibru la procentajele de reușită din semicerc, cu un plus pentru gazdele de mâine (46% și 45,4%), dar și de la linia de fault (72,9% la 70,7%). La reușitele de la distanță este o diferență puțin mai mare, 36% față de 31,1%.

Ambele echipe au jucat la Final 4-ul Cupei României în ultimul weekend din luna martie. Phoenix Știința Constanța pierdea în prima semifinală cu CSM Satu Mare, scor 51-68. Brașovencele jucau fără căpitanul Biljana Pesovic în duelul cu gazda turneului final, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, care câștiga a doua semifinală cu 103-50. În campionat, amândouă formațiile au cedat în ultimul meci după ce obțineau victorii importante în lupta pentru poziții. Dobrogencele pierdeau cu 48-75 la Arad, iar brașovencele cu 53-91 acasă cu ACS Sepsi SIC.

Stranierele sunt liderele celor două echipe la statisticile individuale importante. Carla Bartee are medii de 16,8 puncte și 9,6 recuperări pentru gazdele de mâine, la care Biljana Pesovic oferă 5,3 pase decisive pe partidă. Chelsea Douglas are 13,9 puncte și 3,8 assist-uri pe meci la constănțence, iar Vladinka Erak, 8,7 recuperări.

Primul meci al seriei dintre Olimpia CSU Brașov și Phoenix Știința Constanța se dispută luni, de la ora 18:00, la sala D.P. Colibași. Vor arbitra Alexandra Stan, Dan Narcis și Răzvan Opriș, supervizați de Mircea Martiș. Jocul doi va avea loc tot pe terenul brașovencelor miercuri, de la ora 18. Brigada de arbitri va fi formată din Amalia Marchiș, Andrei Bădilă și Tiberiu Șerbulea, cu Luca Badea comisar.

*foto: Phoenix Stiinta Constanta facebook



Citește ultimele știri despre Olimpia CSU Braşov
Citește ultimele știri despre CS Phoenix Știința Constanța
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre Olimpia CSU Braşov vs CS Phoenix Știința Constanța

Andreea Vlase / 07 April 2019 / 20:31


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și FCC ICIM Arad își dispută din nou locul în finala LNBF după 5 ani
Alb-verzile caută a 5-a finală la rând, în timp ce arădencele n-au mai ajuns în ultimul act din 2014 
CSM Satu Mare și Olimpia CSU Brașov se întâlnesc în semifinalele LNBF pentru al doilea an la rând
Primele două partide se dispută marți și joi pe terenul vicecampioanei 
Universitatea Cluj câștigă la Constanța în primul duel pentru locurile 5-8
Gazdele au condus la 10 puncte în prima repriză, dar clujencele au făcut diferența în sfertul 3 
LNBF: Programul primelor meciuri din turul doi de play-off
Semifinalele încep marți pe terenul finalistelor de anul trecut 
Antrenorul Valerian Ioan s-a stins din viață la 68 de ani
Profesorul a fost selecționer al naționalei feminine și campion național cu Livas Târgoviște 
Ocupantele podiumului LNBF de anul trecut sunt din nou în semifinale
FCC ICIM Arad este singura noutate din penultimul act față de ediția precedentă 
Predrag Stanojcic: „În această serie Olimpia CSU Brașov a fost o echipă mai bună”
Phoenix Știința Constanța a pierdut cu 1-3 în primul tur de play-off și va continua pentru locurile 5-8 
Biljana Pesovic: „Phoenix s-a dovedit a fi un adversar aprig. Fiecare victorie a fost muncită din greu”
Căpitanul brașovencelor a reușit cea mai bună prestație stagională în meciul care a închis seria din play-off 
Olimpia CSU Brașov obține ultimul loc pentru semifinalele LNBF după 3-1 în seria cu Phoenix Știința
Brașovencele au condus în tot meciul patru și merg în penultimul act pentru al 4-lea an la rând 
Cătălin Tănase: „FRB nu va mai lăsa CSM Târgoviște să participe în LN dacă nici în vara asta nu se vor rezolva problemele”
Antrenorul crede că „este imposibil să îți propui obiective de mare performanță” până nu se rezolvă datoriile vechi 
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA !
0 
Pe langa echipa trebuia amendat si Muresan,avand un comportament nesportiv si inacceptabil,atacand arbitrii,gazdele,masa oficiala si el ca un dictator a dat ordin pentru parasirea terenului si neparticiparea la ceremonia de festivitate.Acest Muresan este mic,foarte mic,si la propriu si la figurat!Rusine domnule Muresan,cu astfel de decizii si comportament nu ajuti de loc echipa,care altminteri este o echipa simpatica si valoroasa. 
click pt. Articol 12 April 2019 16:05
ydesh_apu Continuare
0 
FRB ar trebui sa-si revizuiasca regulamentul dupa fiecare caz de acest fel astfel incat la urmatoarea publicare a lui, ambiguitati gen: "recomandabil" sa dispara. Sunt fix cuvintele cheie in baza carora orice lege poate fi interpretabila si in consecinta incompleta. Decizia cluburilor de a adera la FRB sau alta liga straina, sau sa isi constituie o liga noua, este iarasi a cluburilor participante si FRB ar trebui sa nu poata sa actioneze nicicum impotriva acesteia, alfel traim sub dictatura MInisterului care ar impune ce sa existe si ce nu, inacceptabil in democratie. 
click pt. Articol 09 April 2019 04:04
0 
Referitoare la amenzi, deoarece au mai existat abuzuri pe vremea doamnei Tocala in sensul luarii unei decizii convenabile FRB in detrimentul uneia corecre. Daca in regulamentul ei intern, FRB a prevazut CLAR asemenea amenzi pentru comportamentul echipei Satu Mare, atunci aceasta echipa are de ales: sa plateasca sau sa iasa de sub tutela FRB. Vad insa cum defileaza fara adversar echipa Miercurea Ciuc in campionatul feminin. Daca nu e o repetare tip Asesoft privitor la drepturi sau privilegii, mai are sens campionatul feminin de baschet? Mai bine instituim regula: cine e pe locul 2, deoarece locul 1 este clar... 
click pt. Articol 09 April 2019 03:53
0 
Imnul secuiesc dupa ce s-a cantat imnul Romaniei? Minciuna! 
click pt. Articol 08 April 2019 17:31
cristy of,of
0 
de ce ati transmis meciul? asa trebuie sa dau dreptate celor de la Satu-Mare.Asa cum am mai scris 2 din cei 3 arbitri plus comisarul au putut oficia corect si fara probleme steaua-dinamo,deci se poate arbitra corect dar atunci cand federatia are "datorii" ce poti sa faci? 
click pt. Articol 08 April 2019 15:07
0 
Bravo felicitari pentru declaratia data mai ales finalul ei😁😁😁 cred ca ar fii ideal sa joci direct finala domnule Mikes😁😁😁 
click pt. Articol 07 April 2019 19:39
Heidy Respect !
0 
Pentru tot ce ai facut pentru baschet dar cum varsta isi spune cuvantul te inteleg, gandirea si exprimarea ta nu mai poate fi asa lucida 😁😁😁 Fetele astea tinere nu a invatat nimik de la voi asta deoarece voi v-ati vazut numai interesul personal......observ ca sunteti primele la dat din gura in interviuri.....am si eu o intrebare asa pentru public......ce s -a intamplat cu Alexandra Ghita o tanara de viitor al baschetului feminin......iti spun eu marele antrenor promoveaza "prieteniile'care sunt apropiate de varsta lui😁😁😁😁 EL CREDE ca "prieteniile' il pot ridica din mediocritate 😁😁😁,imi cer scuze ca fac asemenea afirmatii despre marele antrenor Tanase dar cand am citit declaratia lui la finalul primului meci din play off am crezut ca mor😁 Este posibil sa te surprinda o echipa cu joc in zona??? Dar ce "jocul in zona" vine de pe planeta Marte?😁😁😁😁 aaaaaa am inteles marele Tanase este antrenor de popice nu de baschet😁😁😁😁 
click pt. Articol 07 April 2019 19:19
Heidy 😁😁😁😁
0 
Pentru ce sunteti pregatite fetelor?😁😁😁 scuzati-mi curiozitatea😁😁😁 nu vedeti că,marea rivala isi face curătenia de primavara😁😁😁 
click pt. Articol 01 April 2019 19:44
Heidy Pacat
0 
A fost o jucatoare foarte buna pentru campionatul nostru,cred ca a sosit timpul sa isi puna gbetele in cui 😚.Multumim Mo. 
click pt. Articol 01 April 2019 19:37
0 
Marș la rht, mămăligă ți-ai luat😜 
click pt. Articol 27 March 2019 20:49