Panathinaikos câștigă o partidă extrem de importantă pe terenul Olimpiei Milano


Nick Calathes a făcut un joc excelent, fiind aproape de triple-double (Video)

Vineri, 22 martie, au avut loc ultimele patru partide din etapa a 28-a a Euroligii. În acest moment, situația clasamentului este foarte interesantă pentru fanii neutri însă pentru restul tensiunea atinge cote uriașe.

Cel mai disputat duel al serii precedente a avut loc în Mediolanum Forum din Milano, unde Olimpia a primit vizita lui Panathinaikos. Înaintea acestui joc, ambele echipe aveau câte 14 victorii și 13 înfrângeri, ocupând locurile 7 și 8. Prin urmare, este evidentă importanța acestei confruntări care se poate dovedi decisivă în cursa pentru playoff.

Primul sfert a fost destul de echilibrat, cele două tabere mergând cap la cap. După primele 10 minute, Panathinaikos avea un avantaj de 3 puncte, scor 23-20. În secvența secundă, gazdele pregătite de Simone Pianigiani au arătat un joc ceva mai curajos și au reușit să controleze o bună parte din acel sfert. Drept urmare, Olimpia Milano a revenit în față și conducea la pauză cu scorul de 47-44. În a doua repriză oaspeții au rupt echilibrul și au început să își domine adversarii. Susținuți de un public numeros venit din capitala Greciei, elevii lui Rick Pitino nu le-au mai acordat nicio șansă gazdelor. În cele din urmă, Panathinaikos a câștigat la o diferență de 12 puncte, scor 95-83.

Nick Calathes a reușit o prestație senzațională pentru un meci din Europa, terminând cu 27 de puncte, 14 pase decisive și 8 recuperări. Acesta a fost urmat de Keith Langford (17 puncte, 5 recuperări), DeShaun Thomas (15 puncte, 5 recuperări), James Gist (12 puncte, 5 recuperări) și Sean Kilpatrick (11 puncte).

În replică, cei mai buni jucători ai Olimpiei Milano au fost: Mindaugas Kuzminskas (17 puncte), Mike James (16 puncte, 4 pase decisive), James Nunnally (12 puncte) și Vladimir Micov (11 puncte, 5 recuperări).

În celelalte partide ale serii, s-au consemnat următoarele rezultate:

Khimki Moscova – Maccabi Tel Aviv (71-76)

Zalgiris Kaunas – Darussafaka Istanbul (94-67)

Baskonia Vitoria-Gasteiz – Real Madrid (86-76)

În acest moment, primele 5 echipe din clasamentul Euroligii, Fenerbahce Istanbul, CSKA Moscova, Real Madrid, Anadolu Efes și FC Barcelona, sunt deja calificate. Însă, odată cu poziția a 6-a începe nebunia. Baskonia și Panathinaikos sunt la egalitate cu 15 victorii și 13 înfrângeri. Apoi urmează două formații cu 14 victorii și 14 înfrângeri (Olimpia Milano și Olympiacos Piraeus) și trei cu 13 victorii și 15 înfrângeri (Zalgiris Kaunas, Maccabi Tel Aviv și Bayern Munchen). Așadar, 7 echipe se luptă pentru ultimele 3 locuri de playoff.


*foto: euroleague.net



David Istrate / 23 March 2019 / 10:07


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Primire călduroasă pentru Milos Teodosic la Bologna (Video)
Fanii lui Virtus Bologna l-au așteptat pe sârb la aeroport 
Othello Hunter este noul jucător al lui Maccabi Tel Aviv
Pivotul american a câștigat Euroliga în sezonul precedent alături de CSKA Moscova 
Panathinaikos își ironizează din nou rivala după retrogradarea din prima ligă a Greciei
PAO oferă discount de 50% la bilete pentru fanii lui Olympiacos pentru a putea urmări baschet adevărat 
Jordan Mickey a ajuns la Real Madrid
Los Blancos au oficializat mutarea jucătorului american 
Germania, Cehia, Georgia și Italia vor organiza EuroBasket 2021
Fazele eliminatorii se vor desfășura în Germania 
Women's Eurobasket 2021 va fi organizat de finalistele din acest an, cu finala prima dată la Paris
Franța va găzdui pentru a 5-a oară europeanul de senioare, iar Spania a 2-a 
Semne încurajatoare pentru Ognjen Kuzmic, dar starea sa de sănătate rămâne în continuare delicată
Pivotul sârb a fost implicat duminică într-un accident rutier 
Anthony Davis spune pas Team USA pentru FIBA Basketball World Cup 2019
Noul jucător al lui Los Angeles Lakers nu va merge în China 
Șapte țări se află în cursa pentru găzduirea EuroBasket 2021
Anunțul va fi făcut de FIBA mâine, 15 iulie 
Omri Casspi, aproape de o revenire în Europa
Maccabi Tel Aviv îl poate reptria pe jucătorul în vârstă de 31 de ani, după 10 ani petrecuți în NBA 
dbolba Wilson
0 
Știe cineva dacă mingea Wilson este mai buna decât Molten? 
click pt. Articol 10 July 2019 16:08
0 
A fost un misstype. Corectat. Multumesc. :)  
click pt. Articol 08 July 2019 14:14
calorifer Articularile...
0 
Se alatura Stelei Rosii Belgrad/ Se alatura celor de la Steaua Rosie Belgrad. 
click pt. Articol 08 July 2019 12:39
Tommy Florin NINI
0 
Mare antrenor si asta....saracul de el la pitesti s-a vazut clar ca a fost in plus,pacat de lotul pe care l-a avut acolo. Locul lui este la baschet feminin ,acolo am vazut ca miscat cate ceva!! 
click pt. Articol 05 July 2019 19:16
studentU beirut
0 
Club nu Cluj 
click pt. Articol 30 June 2019 22:10
0 
Cu siguranta €€€ 
click pt. Articol 30 June 2019 17:33
trancer Dykes
0 
Sunt curios, s-a renunțat la el sau nu a mai vrut Dykes sa continue la Cluj? Știți ceva referitor la acest aspect? 
click pt. Articol 30 June 2019 15:23
Buzestii Rusine U Cluj!
0 
Se poate asa ceva,sa le stricati excursiile moca prin Europa numerosilor componenti ai stafului nostru?!Sa stricati ploile la comisioanele de transfer,ca doar vorba ceea,trebuia si noi sa ne intarim pentru participarea in cupele europene cu niscaiva gloabe platite cum nici nu ar fi visat...rusine,rusine sa va fie! 
click pt. Articol 29 June 2019 16:57
TDM FRB sa ia exemplu
0 
Pana și in Grecia sunt regulemente care se respecta, indiferent ca e Oly sau Peristeri. La noi se trage de timp și se invoca tot felul de alineate și articole pana te doare mintea. 
click pt. Articol 29 June 2019 09:27
TitiAcs ce echipa ...
0 
putea avea Grecia, daca mama lui Giannis mai facea vreo doi baieti. Deocamdata cinciul de baza al Greciei ar putea incepe cu trei Antetokounpo.  
click pt. Articol 28 June 2019 21:21