Phoenix Știința Constanța câștigă din nou cu Rapidul


Constănțencele au reușit un run de 24 de puncte în repriza a doua prin care au rupt complet echilibrul

Phoenix Știința Constanța a obținut o victorie clară în deplasarea din capitală. Duelul dintre Rapid București și echipa de la malul mării s-a încheiat cu scorul de 52-84, pe sferturi: 15-21, 17-15, 6-22 și 14-26. După o primă parte relativ echilibrată, au urmat aproximativ 10 minute în care gazdele au înscris doar 2 puncte. Constănțencele au profitat și s-au distanțat la un maxim de 40 de puncte.

Gazdele au început partida cu Bejan, Burlakova, Lupusavei, Matei și Stănici (Diaconu). Oaspetele le-au avut în 5-ul de start pe E. Armanu, Erak, Douglas, Jovanovic și Cutaș. Erak a deschis scorul printr-un lay-up, iar Matei marca primul punct al Rapidului, de la linia de fault. Douglas reușea prima triplă și Cutaș ducea scorul la 3-11 în minutul 4. Diferența a crescut la 10 puncte, dar Bejan și Cuatu au redus distanța pe finalul sfertului și la prima pauză scorul era 15-21.

Bucureștencele au transformat în două rânduri o liberă din două și s-au apropiat la 4 puncte, dar Fota și Cutaș au refăcut ecartul de 10 lungimi. Matei și Vlad, de la distanță, au dus scorul la 25-28 la jumătatea sfertului secund. Diferența a oscilat între 4 și 7 puncte până la finalul perioadei de joc. La vestiare s-a intrat cu scorul de 32-36.

Stănici (Diaconu) a strâns diferența la 2 puncte în debutul reprizei a doua, dar Erak a înscris 6 puncte la rând. Bejan marca pentru 38-44 și jocul avea să se rupă definitiv la intrarea în partea a doua a sfertului trei. Rapidul nu a mai înscris până la finalul perioadei de joc. Oaspetele au punctat atât din apropierea panoului, cât și de la distanță și s-au distanțat la 20 de lungimi la ultima pauză, 38-58.

Erak, surorile Armanu și Cutaș au dus run-ul constănțean la 24 de puncte în sfertul patru. Cuatu a întrerupt seceta gazdelor, dar diferența era deja de 30 de puncte. Au urmat alte cinci minute fără coș pentru feroviare. E. Armanu și Fota au dus scorul la 40-80 cu mai puțin de patru minute până la final. Gazdele au redus ecartul în ultimele minute. S-a încheiat 52-84 și Phoenix Știința ajunge la 10 puncte după 5 victorii și o înfrângere (la masa verde). Rapidul are tot 10 puncte, dar din 3 succese și 4 eșecuri.

Vladinka Erak a fost coșghetera partidei cu 22 de puncte, la care a adăugat 8 recuperări. Pentru Phoenix Știința Constanța au mai înscris: Cutaș 18 puncte (2x3, 7 recuperări), E. Armanu 16 puncte (3x3),  Douglas 11 puncte (2x3, 8 pase decisive), Fota 10 puncte, T. Armanu 4 și Jovanovic 3 puncte.

Raluca Matei a fost în double-double pentru gazde, cu 12 puncte și 12 recuperări. De la Rapid au mai înscris: Stănici (Diaconu) 11 puncte (6 assist-uri), Bejan 7 puncte, Cuatu 6, Vlad 5, Cazacu 5, Burlakova 4 și Țicu 2 puncte.

Rapidul mai dispută un meci înainte de pauza pentru naționale, devans din etapa a 10-a. Bucureștencele întâlnesc luni, 12 noiembrie, CSM Alexandria, în capitală. Phoenix Știința va juca următoarea partidă tot în compania teleormănencelor, pe terenul acestora, în 24 noiembrie, după partidele echipelor reprezentative. 

*foto: Zsoli Jeffwarder



Citește ultimele știri despre CS Rapid București
Citește ultimele știri despre CS Phoenix Știința Constanța
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CS Rapid București vs CS Phoenix Știința Constanța

Andreea Vlase / 09 November 2018 / 22:34


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Grevă la CSU CSM Oradea
Mai multe jucătoare au refuzat să intre pe teren, în meciul cu CSM Târgu Mureș, datorită restanțelor salariale și a promisiunilor neonorate 
EXCLUSIV. Destiny Williams revine în LNBF
Pivotul american va sosi miercuri în România. Cu ce echipă a semnat aceasta 
CSM Târgu Mureș învinge pe CS Universitatea CSM Oradea
CSM Târgu Mureș învinge pe CS Universitatea CSM Oradea la o diferenţă de 37 puncte 
CSM Satu Mare a stabilit un nou record de puncte în această ediție a LNBF la meciul cu „U” Cluj
Precedentul record era deținut de campioana ACS Sepsi SIC, din prima etapă a campionatului 
Miljan Medvedj: „Asta este valoarea noastră în momentul acesta”
FCC ICIM Arad nu a putut face față campioanei ACS Sepsi SIC 
Zoran Mikes: „Cred că suntem într-o direcție bună să jucăm așa cum vrem”
ACS Sepsi SIC a dominat meciul de la Arad și s-a impus la 38 de puncte 
ACS KSE Târgu Secuiesc câștigă prima dată cu Rapidul în acest sezon
Pentru covăsnence a fost a 2-a victorie în Grupa Galbenă, iar pentru bucureștence al 2-lea eșec 
CSM Alexandria a obținut cu Agronomia a 3-a victorie în campionat, prima din Grupa Galbenă
Teleormănencele au făcut din nou diferența cu reușitele de la distanță, la fel ca la precedentele succese 
ACS Sepsi SIC bifează un nou succes categoric în LNBF
Campioana a controlat tot meciul de la Arad și a condus și la 41 de puncte 
CSM Satu Mare câștigă fără drept de apel confruntarea cu ”U” Cluj
Sătmărencele au trecut de borna de 100 de puncte marcate în meciul de acasă 
0 
Doamne, doamne! Credeam că la Oradea e altfel decât în sud, contractul se respectă! Apoi, omul ăsta ce declară ceea ce declară sigur fumase ceva ce îmi doresc și eu la liber! Ne mirăm de nivelul ligii de fete, ieri a arbitrat meciul CSM Alexandria vs. Agronomia București amantul unei jucătoare de la Agronomia, am o poză de la sfârșitul jocului în care pulifriciul de Veselovski pleacă în mașina proprie cu Sonia Vilcinski da' nu îmi permite site-ul să o pun...  
click pt. Articol 20 January 2019 22:19
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
HABAR NU AI DE BASCHET.SECUIENCELE IN FRUNTE CU KAYLA SINT MAI BUNE CA ECHIPA TA DE SUFLET.SI NU AM VORBIT DE SEPSI SIC ! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:22
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
FELICITARI FETELOR!! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:17
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Daca ne vom intari cu Kayla Mobley,nu vom avea adversare!! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:16
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Hai ca puteti,si v-eti invinge pe satmarence in frunte cu Destiny W.Succes! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:13
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Bravo Tg.Mures!Felicitari Zsófi ! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:09
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
cINE NU POATE SA PLATEASCA,SA LASA BALUL IN PACE! FARA BANI NU EXISTA PERFORMANTA! Dincolo de acest adevar,nu este corect,ca sa nu respecti un contract !Jucatoarele au avut perfecta dreptate! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:07
0 
La acest meci a fost arbitru Valentin Veselovski, iubitul jucătoarei Sonia Vilcinski! Mai mult, a fluierat tot timpul proAgronomia! Alo, FRB?  
click pt. Articol 19 January 2019 15:36
0 
trista perioada cu ghita si asehotzii, jegobescu, ciulin etc...ma doare capul cand imi amintesc ce vremuri urate am trait... 
click pt. Articol 18 January 2019 22:42
trancer Tenyearschallange
0 
Fain și funny articol. Cu o adăugare insa: titlurile din anii menționați au fost furate în mod grosolan de Ploiesti atât Clujului cat și Sibiului. Au fost atunci poate cele mai horror decizii ale arbitrilor pe care le-am văzut în viata mea! 
click pt. Articol 18 January 2019 09:47