Phoenix Știința Constanța joacă sâmbătă primul meci acasă în Grupa Roșie


CSM Târgoviște întâlnește din nou formația constănțeană, după turneul de promovare din luna mai

Phoenix Știința Constanța și CSM Târgoviște se întâlnesc sâmbătă, 5 ianuarie, de la ora 18:00. Partida contează pentru etapa a 3-a din Grupa Roșie, din faza a doua a sezonului regulat din Liga Națională de Baschet Feminin. Pentru constănțence este primul meci acasă în prima grupă valorică, după ce au evoluat în deplasare în precedentele două runde.

Formația pregătită de Predrag Stanojcic a pierdut primele două partide pe care le-a disputat în Grupa Roșie, cu 70-98 la Satu Mare și 60-82 la Sfântu Gheorghe. În ambele meciuri, Phoenix Știința s-a ținut destul de bine în primele trei sferturi, dar nu a putut să mențină ritmul pe final și diferențele au crescut. La primul meci nu au jucat Vladinka Erak și Cristiana Cutaș, a doua lipsind și la duelul cu campioana. Formația de la malul mării avea 9 victorii la rând în grupa valorică B, înainte să dea piept cu pretendentele la titlu.

CSM Târgoviște a legat două succese în startul Grupei Roșii, după ce a încheiat prima fază a campionatului cu înfrângerea acasă cu Olimpia CSU Brașov. Elevele lui Cătălin Tănase s-au impus cu 64-61 la Arad și au câștigat sâmbăta trecută acasă cu CSM Satu Mare, după două reprize de prelungiri, scor 78-74.

Ambele combatante de mâine au mai puține straniere decât numărul maxim permis pe foaia de joc. Phoenix Știința a folosit 3 jucătoare străine în prima parte a sezonului, cât era permis în a doua grupă valorică. Constănțencele ar fi putut să-și completeze lotul până la numărul maxim, dar nu au mutat în perioada specială de transferuri. Chelsea Douglas, Vladinka Erak și Jelena Jovanovic sunt cele trei straniere pe care s-a bazat până acum Predrag Stanojcic. De partea cealaltă, CSM Târgoviște le-a adus doar pe Porsche Poole și Monique Coker, din cauza ariei tot mai mici de selecție, după sancțiunile la transferuri internaționale cu care s-a confruntat clubul în ultimii ani și pe care speră să le rezolve cât mai repede.

La capitolul jucătoare autohtone, dâmbovițencele au mai multe românce cu experiență, în frunte cu veteranele Larisa Toma și Ancuța Stoenescu. În ultimul timp nu a putut evolua accidentata Gabriela Irimia, dar Cătălin Tănase are la dispoziție și multe tinere care evoluează și la loturile reprezentative. La Phoenix Știința, singura jucătoare autohtonă cu mulți ani în primul eșalon este Cristiana Cutaș, care n-a jucat în primele două partide din Grupa Roșie. Pe lângă aceasta sunt românce mai tinere, iar echipa din a doua grupă valorică a avut o debutantă la naționala de senioare, Ecaterina Armanu.

Cele două echipe sunt despărțite de 5 puncte în clasament. CSM Târgoviște este pe locul 3, cu 18 puncte după 6 victorii și 6 înfrângeri. Dâmbovițencele au 3 victorii și 3 înfrângeri în deplasare până acum. Phoenix Știința Constanța are 13 puncte (11 victorii/3 înfrângeri, dar puncte înjumătățite după prima fază a campionatului). Constănțencele au un bilanț de 5 victorii și o înfrângere (cea la masa verde) pe propriul teren în LNBF, toate în grupa valorică B.

Dâmbovițencele au medii de 70 de puncte înscrise pe meci și 73,5 primite. Phoenix Știința are 68,4 puncte marcate pe partidă (socotind acel 0-20) și 55,5 primite. Constănțencele au jucat în a doua grupă valorică, astfel că au medii mai bune la diverse aspecte. La recuperări mediile sunt 42,4 față de 38,8, la pase decisive 18,4 față de 15, la intercepții 10,5 față de 7,8 și la capace 2,6 față de 2,3. CSM Târgoviște are mai puține mingi pierdute pe meci, 15 față de 17,6, și mai puține faulturi, 15,1 față de 15,9. Formația de la malul mării stă mai bine la toate aruncările: 47,2% față de 45,7% la șuturile de două puncte, 35,3% față de 30% la triple și 70,6% față de 63,7% de la linia de fault.

În ceea ce privește statistica individuală, româncele experimentate sunt lidere la aspectele importante pentru târgoviștence, în timp ce stranierele conduc la Phoenix Știința. Ancuța Stoenescu este liderul de puncte și assist-uri al oaspetelor de mâine, cu medii de 16,8 puncte pe meci și 3,5 pase decisive, iar Larisa Toma are 7,3 recuperări pe meci. Chelsea Douglas este cea mai bună marcatoare și pasatoare de la gazde, cu medii de 13,6 puncte și 4,2 pase decisive. Vladinka Erak are 8,8 recuperări pe meci pentru constănțence.

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de trei ori, în sezonul precedent, când au luptat pentru întâietate în Liga 1, fostul eșalon secund. În faza semifinală și-au împărțit victoriile, fiecare câștigând acasă la șase puncte. În ultima zi a turneului de promovare cele două formații luptau pentru primul loc și a fost nevoie de prelungiri. La final, gazda turneului, CSM Târgoviște, s-a impus cu 71-68. Cătălin Tănase și Predrag Stanojcic erau pe bancă și la acel meci. Dâmbovițencele le aveau și atunci în lot pe Larisa Toma, Alina Chivu,Carla Popescu, Laura Vaida, Alexandra Ghiță, Daiana Tănase, Ștefania Cătinean și Denisa Vați, care au evoluat și în LNBF cu echipa. Dintre cele care au evoluat atunci, joacă și acum pentru constănțence: Chelsea Douglas, Ecaterina Armanu, Teodora Armanu și Bianca Fota.

Phoenix Știința Constanța și CSM Târgoviște se întâlnesc sâmbătă, 5 ianuarie, de la ora 18:00, la Sala Sporturilor Constanța.

*foto: Phoenix Stiinta Constanta facebook



Citește ultimele știri despre CS Phoenix Știința Constanța
Citește ultimele știri despre CSM Târgoviște
Află toate informațiile redactate despre confruntarea dintre CS Phoenix Știința Constanța vs CSM Târgoviște

Andreea Vlase / 04 January 2019 / 19:32


Galerie foto


Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. TOTALBASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului. După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Din aceeaşi categorie...
Grevă la CSU CSM Oradea
Mai multe jucătoare au refuzat să intre pe teren, în meciul cu CSM Târgu Mureș, datorită restanțelor salariale și a promisiunilor neonorate 
EXCLUSIV. Destiny Williams revine în LNBF
Pivotul american va sosi miercuri în România. Cu ce echipă a semnat aceasta 
CSM Târgu Mureș învinge pe CS Universitatea CSM Oradea
CSM Târgu Mureș învinge pe CS Universitatea CSM Oradea la o diferenţă de 37 puncte 
CSM Satu Mare a stabilit un nou record de puncte în această ediție a LNBF la meciul cu „U” Cluj
Precedentul record era deținut de campioana ACS Sepsi SIC, din prima etapă a campionatului 
Miljan Medvedj: „Asta este valoarea noastră în momentul acesta”
FCC ICIM Arad nu a putut face față campioanei ACS Sepsi SIC 
Zoran Mikes: „Cred că suntem într-o direcție bună să jucăm așa cum vrem”
ACS Sepsi SIC a dominat meciul de la Arad și s-a impus la 38 de puncte 
ACS KSE Târgu Secuiesc câștigă prima dată cu Rapidul în acest sezon
Pentru covăsnence a fost a 2-a victorie în Grupa Galbenă, iar pentru bucureștence al 2-lea eșec 
CSM Alexandria a obținut cu Agronomia a 3-a victorie în campionat, prima din Grupa Galbenă
Teleormănencele au făcut din nou diferența cu reușitele de la distanță, la fel ca la precedentele succese 
ACS Sepsi SIC bifează un nou succes categoric în LNBF
Campioana a controlat tot meciul de la Arad și a condus și la 41 de puncte 
CSM Satu Mare câștigă fără drept de apel confruntarea cu ”U” Cluj
Sătmărencele au trecut de borna de 100 de puncte marcate în meciul de acasă 
0 
Doamne, doamne! Credeam că la Oradea e altfel decât în sud, contractul se respectă! Apoi, omul ăsta ce declară ceea ce declară sigur fumase ceva ce îmi doresc și eu la liber! Ne mirăm de nivelul ligii de fete, ieri a arbitrat meciul CSM Alexandria vs. Agronomia București amantul unei jucătoare de la Agronomia, am o poză de la sfârșitul jocului în care pulifriciul de Veselovski pleacă în mașina proprie cu Sonia Vilcinski da' nu îmi permite site-ul să o pun...  
click pt. Articol 20 January 2019 22:19
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
HABAR NU AI DE BASCHET.SECUIENCELE IN FRUNTE CU KAYLA SINT MAI BUNE CA ECHIPA TA DE SUFLET.SI NU AM VORBIT DE SEPSI SIC ! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:22
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
FELICITARI FETELOR!! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:17
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Daca ne vom intari cu Kayla Mobley,nu vom avea adversare!! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:16
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Hai ca puteti,si v-eti invinge pe satmarence in frunte cu Destiny W.Succes! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:13
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
Bravo Tg.Mures!Felicitari Zsófi ! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:09
7vezer SEPSI SIC CAMPIOANA!
0 
cINE NU POATE SA PLATEASCA,SA LASA BALUL IN PACE! FARA BANI NU EXISTA PERFORMANTA! Dincolo de acest adevar,nu este corect,ca sa nu respecti un contract !Jucatoarele au avut perfecta dreptate! 
click pt. Articol 20 January 2019 17:07
0 
La acest meci a fost arbitru Valentin Veselovski, iubitul jucătoarei Sonia Vilcinski! Mai mult, a fluierat tot timpul proAgronomia! Alo, FRB?  
click pt. Articol 19 January 2019 15:36
0 
trista perioada cu ghita si asehotzii, jegobescu, ciulin etc...ma doare capul cand imi amintesc ce vremuri urate am trait... 
click pt. Articol 18 January 2019 22:42
trancer Tenyearschallange
0 
Fain și funny articol. Cu o adăugare insa: titlurile din anii menționați au fost furate în mod grosolan de Ploiesti atât Clujului cat și Sibiului. Au fost atunci poate cele mai horror decizii ale arbitrilor pe care le-am văzut în viata mea! 
click pt. Articol 18 January 2019 09:47